Eu nu dau bacșiș statului

Bacșișul. Discuția zilei.

Hai să vă spun cum văd eu treaba asta.

Bacșișul este relația mea personală pe care o dezvolt cu un chelner, taximetrist, frizer sau orice alt prestator de servicii pe mâna căruia încap. M-a servit frumos și mi-a vorbit decent, îi dau bacșiș. M-a tuns așa cum am vrut și am avut o discuție plăcută, îi dau bacșiș. M-a dus la destinație fără probleme, cu o mașină în care nu duduiau manelele, curată și aerisită, și am discutat ceva decent, îi dau bacșiș. Este modul meu de a recompensa un lucru pe care-l consider de calitate față de mine. Dacă la fotbal, când ies, îmi felicit coechipierul pentru că a marcat prin tradiționala bătaie pe umăr și fantastica frază “bravo, bă!”, în echipa pe care o fac alături de unul dintre prestatorii de mai sus felicitarea are forma bacșișului.

Acestea fiind spuse, nu văd ce pana mea caută statul în relația mea cu unul dintre oamenii aceștia. Statul care nu este capabil să facă nimic pentru mine, nici măcar un sistem serios prin care să poți să-ți achiți diferitele taxe online, așa cum este pe la ăia care au apă caldă în zona asta.

Nu vine statul să mă tundă, că nu este capabil. Cele mai proaste tunsori le-am primit când am căzut pe mâna unui angajat de pe vremea lui Ceaușescu, om căruia degeaba îi spuneai cum să te facă, el știa doar că trebuie să arăți ca un castron umblător. Nu vine statul să mă servească la masă, este la fel de incapabil. Am nimerit de multe ori pe mâna unor chelneri din vremurile apuse și vă spun sincer că mai bine mâncam la colț de bloc, în vreo bodegă infectă cu mititei și bere caldă. Cât despre transport, cine-mi spune că este capabil să facă așa ceva înseamnă că nu a văzut cu ce mașini și în ce condiții ne cară RATB-ul.

Pe scurt, statul român este incapabil. Singurele sale ocupații față de cetățenii României sunt să le impună biruri, să le distrugă speranțele, să le murdărească visele, să le închidă ușile, să le ironizeze existențele și, în cele din urmă, să-i facă pe unii să fugă de aici acolo unde văd cu ochii, după care să prăvălească asupra lor românii verzi care să-i scuipe că au plecat și că nu au stat să mai îndure. Nu văd ce caută statul acum în relația mea personală cu alții. Desigur, discutăm de un câștig, iar normalitatea spune că orice câștig se impozitează în forma prevăzută de lege. Doar că acela nu este câștigul legal. Acela este modul meu de apreciere a serviciilor pe care le depune un om pentru ca eu să mă simt bine. Om care are salariu. Eu, ca individ, nu fac decât să-l apreciez, sub formă financiară. Ca să bea și el o bere acasă. Ca să-și ia o shaworma în drum spre casă. Ca să mănânce dimineața un covrig sau un pateu în timp ce aleargă către locul de muncă.

Așa că am să caut mereu o soluție ca banii mei să ajungă la omul acela fără ca acesta să fie nevoit să-i fiscalizeze. Am să-l rog personal să nu facă asta. Dacă va fi nevoie am să-i dau bacșiș la baie. Că așa vreau eu și așa mă simt bine. Că așa leg eu o relație cu el, ca și data viitoare să mă facă să mă simt la fel de bine.

Iar statul să mă scutească. Până la a fiscaliza un bacșiș mai sunt multe lucruri de rezolvat când vine vorba de venituri la buget. Când le va termina pe acelea și totul va fi corect și frumos, atunci poate să-și arunce ochii și spre amărâții care uneori din acel bacșiș trăiesc, pentru că patronii lor le oferă salarii de mizerie, ca să-și poată ei umfla buzunarele. Atunci da, când totul va fi rezolvat, am să mă asigur personal că tot ce ofer este trecut pe bonul fiscal.

Mai departe, fiecare face așa cum crede.

Eu nu dau bacșiș statului, este suficient că i-am dat viața, obligat de faptul că m-am născut aici.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: