Etichete

Stăteam azi de vorbă cu un prieten la una dintre postările mele de pe Feisbuci și am ajuns la concluzia că nouă, bipezilor, ne place să lucrăm cu etichetări. Probabil că este undeva înscris în ADN-ul nostru, nu știu, poate în ADN-ul românilor mai mult decât în ADN-ul oricăror altora, să etichetăm. Ăla e așa, ăla e altfel, ăla e cumva, ăla este altcumva. La fel și cu alea. Că sunt și alea, nu?

Plecasem de la Rusia. Neam care a trântit în capul lumii poate cea mai mizerabilă formă socială existentă. Desigur, la bază nu a fost deloc rea, dar să nu uităm în ce s-a transformat și la ce a dus, dovadă că a fost deturnată la modul profund greșit. Însă același neam a dat culturii lucruri care nu pot fi șterse de nimic, indiferent de simpatiile politice ale personajelor. Nu știu de unde să încep și unde să termin cu numele care au marcat tot ceea ce înseamnă artă. Băi, sunt peste tot. Mama Rusia. ACEA Mama Rusia. Mama Rusia aia care mă face să simt că-s emoționat când îi ascult imnul. Pentru că nu vorbim de orice țară și de orice oameni. Nația asta a dat atât de multe valori omenirii încât ar fi o impietate să ratez vreunul. Așa că nu am voie să rostesc vreun nume. Pentru mine sunt încă un miraj. Și pentru mine toate acele nume sunt încă mult prea puțin recunoscute.

Merg mai departe cu exemplele, cumva la foc automat, dar veți înțelege ce spun. Și mă refer aici strict la ceea ce am auzit din gurile compatrioților mei.

Italienii sunt niște țigani, uneori mai jalnici decât țiganii daci. În același timp îi au măcar pe Modigliani și Visconti. Am putea continua. Boticelli. Caravaggio. Tintoretto. Tizian. Aoleu, am putea continua.

Francezii sunt niște împuțiți și rasiști, dar în același timp îi au măcar pe Emil Cioran și Eugène Ionesco. Râdem puțin aici, dar ne dăm seama că ei doi sunt mai mult ai lor decât ai noștri. Ne-am pișat pe ei, la revedere, nu mai au ce să caute în patrimoniul nostru. Altfel, avem și aici listă deschisă.

Englezii sunt nesuferiți, îngălați, bețivi și rasiști. Poate de acord. Dar au blues-ul. Blues-ul celălalt, ăla care nu-i american și-n care nu se poate amesteca nimeni. Nu cred că trebuie să dau nume, că doar suntem oameni cu muzici serioase la activ, știm ce este blues-ul britanic. Este drept, i-au dat și pe Sex Pistols, dar hai să-i iertăm pentru asta. Aici nu mai dau nume. Blues-ul este mai mult decât orice alt tip de artă. Nu, Shakespeare nu contează pe lângă blues :) Și nici ceilalți.

Germanii sunt rasiști, bețivi și distanți. Poate de acord, deși nu neapărat. Dar germanii vin și cu Wagner. Desigur, vin și cu alții. Numai că #decât Wagner este suficient. Cine l-a ascultat, asimilat, băgat în sânge… știe despre ce vorbesc. Wagner este filosofie. Wagner este concepția, existența și moartea.

Chinezii sunt mici (nu mai sunt deloc mici), sunt săraci, deci reprezintă o mână de lucru ieftină. Poate că da. Numai că vin chinezii la apel cu Li Tai Pe și Du Fu, și eu nu știu pe unde scoatem cămașa.

Arabi. Kebab. Allahu Akbar. Fără drepturi, rudimentari, epoca de piatră. Acum ăsta nu este chiar cel mai bun exemplu, este iranian, persan, cică asta ar fi altceva. De Omar Khayyam este vorba. Și omul ăsta taie prin tine. Nu, vorbesc serios. Taie prin tine. Când ajungi să-l recepționezi, și eu am făcut asta, este ca o cocaină pură sorbită la ceas de seară sub un nuc înverzit, având aproape un pahar de vin roșu care să-ți frăgezească trăirile din clipa în care noua viață ți se strecoară prin nări.

Spaniolii sunt niște animale care ucid tauri în lupte inegale. Da. De acord. Dar în același timp spaniolii îi au pe Gaudi, Dali și Picasso. Voi vă dați seama ce tripletă de atac la adresa culturii universale este asta?

Aș putea continua la nesfârșit. Am început cu Rusia pentru că Rusia este imensă. Este o normalitate ca dintr-o țară cu asemenea dimensiuni și cu o asemenea populație să apară atâția oameni de artă. Nu cred că poate bate cineva Rusia la acest capitol, nici măcar America, țara liberilor și curajoșilor, lol. Și nu asta este ideea. Rămânem la etichetări. Aș putea face o asemenea listă pentru fiecare țară din lumea asta.

Ceea ce vreau să spun este că pentru fiecare lucru rău din lumea aceasta, provenind dintr-o anumită țară sau zonă… primim și un lucru bun. Sau invers, cum doriți, matematica este aceeași. Desigur, ceea ce doare va fi mereu mai puternic decât ceea ce mângâie. Mi-aduc aminte că la moartea lui Octavian Paler s-au găsit dintr-o dată oameni care și-au adus aminte că a făcut parte din CC al PCR. A făcut, nimic de zis. Dar ceea ce a lăsat în urmă unde este? Să-mi aduc aminte și de Adrian Păunescu, subiect sensibil. Pupător în cur de carieră vor spune unii, și nu pot să spun că nu-s de acord. Dar versificator de geniu, că am încă o reținere în a considera că este poet. Nichita. Bețiv, da, știm. Nichita, de fapt el fiind Luceafărul poeziei românești și poate singurul purtător al sufletului de român pe care-l cunosc până azi. Și putem continua.

Cred că trebuie să pricepem că nu există adevăr universal valabil. Cum nu există nici critică universal valabilă. Trebuie să acceptăm păreri adverse cu plăcerea cu care le acceptăm pe cele aprobatoare. Trebuie să trecem de la a vedea microul la misiunea de a vedea macroul. Aici ne înpotmolim mereu, mai ales noi, românii. Asta ne va vindeca. Ne va vindeca să ne comportăm idiot, să votăm idiot, să acceptăm totul ca și cum ar fi un dat căruia nu ne putem opune. Fatalismul nostru a fost descris al dracului de bine bine de Cioran, lecturați-l. Sau apucați-vă să-l înțelegeți. Poate că a sosit vremea să și pricepeți ce citiți..

La nivel micro ar părea că vorbesc despre noi. La nivel macro vorbesc despre toți. Despre acea Europă unită, acum o mizerie sinistră aflată pe mâna unor scelerați, Europă care se bazează pe acele exemple, pe acele etichetări, uitând cu totul că noi, noi toți, am contribuit la ea, așa cum am putut. Așa suntem noi oamenii, punem etichete. Vorba aia, eu pun etichete pe calculatoare, cum dracului să nu pun și pe oameni? Iar de la B3800101 și CJ649074 la bouleidiotulepoponarule și sorosistule drumul nu este nici pe departe așa de lung pe cât ați crede. Pentru că suntem crescuți, educați și propulsați (când suntem și asta) prin etichete.

Undeva este simplu. Comunismul a fost o mizerie? DA. Dar hai să disjungem totul, să vedem ce a fost bine și să ne folosim de acea parte. Capitalismul este o mizerie? Da. Dar hai să disjungem totul, să vedem ce este bine și să ne folosim de acea parte. X, Y, Z au fost/sunt/vor fi o mizerie? DA. Dar hai să disjungem totul, să vedem ce a fost bine și să ne folosim de acea parte a lor. Așa ne vom face pe toți mai buni. Așa vom face, pula mea, mi-e greu să cred că spun asta, o lume mai bună pentru noi toți. Eu nu vreau o lume mai bună pentru noi toți. Eu vreau o lume mai bună pentru mine și ai mei, și aici vă citez și pe voi, care mă citiți. Hai să fim serioși, cine nu și-ar șunta apropiatul pentru un loc mai cald? Să nu ne mințim, de aici pleacă totul. Avem etichete. Mai ales pentru noi. Pentru ceilalți avem celelalte etichete. Alea care-i acuză. Care-i minimizează. Care-i discriminează, orice mama dracului o mai însemna și asta în ziua de azi. Spun asta pentru că am ajuns să mă simt discriminat pentru că-mi place pizda, de exemplu. Dar asta este o altă discuție.

Partea proastă este că trebuie să trag o concluzie. Una care să includă și neamul meu. Și concluzia asta mă sperie.

Când vine vorba de România, constat că nimic nu ne poate determina mai bine decât ne-a determinat Caragiale. Nu văd pe nimeni alături de el, suntem imaginea perfectă a modului în care apărem în momentele și schițele lui.

Și să nu avansezi din vremurile acelea înseamnă că nu ai ce să cauți la masa comună de azi. Și nu ai dreptul să tragi concluzii. Și nu ai cum să construiești și nici nu trebuie să te lase cineva să faci asta.

Poate tocmai de aceea ne ocupăm mai serios de etichete.

Când vor dispărea… vom fi prima nație care să dispară. Nu vom mai avea rațiunea determinării. Ne vor pleca toate părerile, aprecierile, ideile, visurile, speranțele. Ne vor pleca, mai ales, lucrurile pe care le credeam sigure.

Etichete. Râd în soare, argintii. Etichete. În zori de zi.

Zi de zi.

 

Comments 6

  • Rusii violau si ucideau fara rezerve in al II-le razboi mondial, mi-au povestit bunicii niste chestii de ti se ridica parul in cap cand le auzeai. Nemtii erau niste finuti in comparatie cu rusii, ca nu trebuiau sa-si ascunda femeile si copiii ca de rusi, sa stea cu frica-n san ca le spinteca ca pe sacu’ de cartofi dupa violurile de rigoare.
    Pot sa ma pis cu bolta pe romani, rusi si macaronari in timp ce le respect valorile, sau ii ipocrizie? Numa zic :P

  • la capitolul arabi ți-aș mai da n-șpe exemple. unele care, dacă nu ar fi trăit, omenirea habar nu ar fi avut de aristotel, platon și alți antici de seamă. și vorbim aici despre marile valori ale islamului de aur, cei care, pe când europa murea de ciumă și nespălare, inventau operațiile la ochi, priveau stelele și reinterpretau filozifia antică grecească, traduceau din greaca veche în arabă aceste valori. dar uităm, uităm așa de repede!
    ca un fapt curios, suflul roșu, avicenna și chiar khayyam au fost traduși în europa abia în secolul 20. hm???

    și eu mai cred așa: că a judeca un comportament (individual, singular) la nivel de etnie sau nație și a aplica etichete, nu ține doar de nația noastră ci de natura umană și de educație. iar cei care se desprind din turmă, cei care pot vedea bobul de aur în nisip și noroi, sunt aceia care, aidoma ție sau mie sau altor prieteni de-ai noștri, refuză patul lui procust. ori când accepți individualitatea și umanul din noi, răul și binele indisolubil legate, accepți că hitler a fost unul și nația germană înseamnă mai mult, accepți că maica rusie este ceva ce nu putem cuprinde și nici înțelege noi.

    mai mult, eu cred că cei mai ”pricepuți” la etichete sunt americanii. și știi ce părere am eu despre democrația lor. :)

Dialogăm? :)

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: