Etat de siege (1972)

În Uruguay-ul anilor ’70, un oficial american, de fapt un spion care activa sub o titulatură inofensivă în cadrul ambasadei, este răpit de un grup de naţionalişti extremişti, un fel de gherilă urbană. Socoteala lor este simplă, aceştia anunţă că-l vor executa pe american dacă nu vor fi eliberaţi mai mulţi din tovarăşii lor de arme deţinuţi în închisorile sud-americane.

Probleme sunt legate mai ales de reacţia autorităţilor. SUA nu poate recunoaşte infiltrarea unui spion în structurile uruguay-ene, mai ales că acesta se afla exact în mijlocul centrului de comandă al poliţiei. Sud-americanii nu pot face nici ei asta, pentru că ar însemna să accepte ideea de subjugare. În plus, relaţiile de afaceri dintre SUA şi Uruguay îngreunează şi mai mult decizia, pentru că marii industriaşi, prezenţi mai peste tot şi cu relaţii serioase în interiorul Parlamentului, nu pot accepta ca acestea să le fie pericilitate de un singur om.

Rolul diplomatului american i-a fost încredinţat lui Yves Montand. Care face din el unul de zile mari. Supus mai multor interogatorii, el reuşeşte să-i aducă pe cei care îl deţin la conştientizarea faptului că nu este altceva decât o unealtă a sistemului, la fel cum sunt şi gherilele lor. Philip Michael Santore, căci aşa îl cheamă, nu se îndoieşte o singură clipă că va sfârşi prin a fi executat. Singura sa îndoială este că acest gest ar avea vreo şansă să aducă o schimbare pentru cineva. Tocmai de aceea, calmul cu care tratează situaţia şi modul în care încearcă la un moment dat să-i ajute pe eventualii săi călăi să obţină ceea ce vor, arată un caracter a cărui forţă nu vine din încercarea de a se salva, ci chiar din conştientizarea iminentei înfrângeri, pentru care va plăti cu viaţa.

Filmul nu este deloc rău, deşi poate pune probleme în a fi vizionat până la capăt. Regizorul, nimeni altul decât Costa-Gavras, nu pare a fi preocupat foarte mult de vivacitatea acestuia, cât mai ales de înfăţişarea laborioasă a deciziilor care se iau din momentul în care diplomatul american este răpit. Şi face acest lucru ireproşabil, practic dezvăluind publicului fiecare mecanism, fiecare relaţie, fiecare trădare, fiecare idee de sacrificiu care duce în final la abandonarea lui Philip Michael Santore în mâinile providenţei.

“Etat de siege” este un film greu. Un film care începe cu sfârşitul şi se termină tot cu el, alegând cuprinsul pentru a spune toată povestea dintre cele două puncte. Un film greu, beneficiind de un regizor care nu cred că a respectat vreun scenariu, dar care dă pe parcursul peliculei un exemplu ce nu are nevoie de nimic altceva vizavi de ceea ce poate face din postura de regizor.

Dacă veţi avea răbdare, pelicula din 1972 se poate dovedi un film care să vă satisfacă pe deplin orgoliile de cinefili.

IMDB

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.