elitele şi pulimea

Am fost mereu pasionat de intelectualitate, văzând în ea atât rezistenţa ante-decembristă, cât şi calea de renaştere post-decembristă după dezastrul reprezentat de conducerile Iliescu-Constantinescu. Am sperat că din modul de gândire al elitelor intelectuale se vor naşte exemplele şi modalităţile de a găsi calea într-o lume care vrea din ce în ce mai mult să se sinucidă. Şi am greşit enorm. Pentru că elitele amintite au descoperit, dintr-o dată, forţa de a se aşeza la jugul vremurilor. L-am văzut pe Dan Puric transformat dintr-un artist decent într-un Mesia cu apucături de Ţuţea, lipsindu-i însă şi cea mai vagă durere care l-a transformat pe nea Petre în ceea ce a fost. L-am observat pe Mircea Diaconu întinzând disperat mâna către un post într-o eventuală guvernare, jucând cartea mizeriei morale în care s-a coborât mult mai bine decât i-a dat replica marelui Gheorghe Dinică, în “Filantropica”. Maia Morgenstern, exacerbata Maria, s-a decis să aducă şi ea cultura în stradă, distrugându-şi talentul în telenovele ieftine şi făcând reclame unei cafele care ar trebui interzisă la vânzare. Nu în ultimul rând, Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu au intelectualizat pupatul în cur, lingând fără probleme la punţile saline ale marinarului. Cum s-ar spune, elitele astea şi-au dat seama că, în fond şi la urma urmei, sunt şi ele oameni. Sau poate au raţionat că, oricum, totul e degeaba pentru că românul nu mai poate fi dresat, aşa că na, măcar să trăiască ele bine, cât o mai fi de trăit. Cultura a coborât în stradă, la pulime, iar între publicul lui Gabriel Liiceanu şi cel al lui Dan Diaconescu singura diferenţă este reprezentată de faptul că al doilea ştie mult mai bine să-şi dreseze maimuţele. Dacă am trăi vremurile de dinainte, am fi fericiţi: Ceauşescu n-ar trebui să-i mai trimită pe intelectuali la canal, s-ar trimite singuri, în semn de auto-apreciere. Oricum, estimez că în câţiva ani treaba asta cu intelectualitatea îşi va pierde complet sensul şi logica, şi va dispărea încet-încet, ucisă de memoriile lui Irinel Columbeanu şi Stelian Ogică.
Nici nu ştiţi cu cât interes aştept ziua în care Horia-Roman Patapievici va semna editoriale în “Libertatea”. Din momentul acela vom putea spune cu mâna pe inimă că, da, avem democraţie.
Şi melopee fecală.

Comments 6

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: