Echipa Bloggerilor – Loteria Română 4-4

Nu începuse bine meciul deja luam primul gol. Peste câteva zeci de secunde sosea şi-al doilea. Cred că a fost cel mai greu minut pe care l-am trăit din punct de vedere al unui om care face parte dintr-o echipă. Ca să spun aşa, la primul gol ne întrebam când naiba a început meciul, iar la al doilea când naiba l-am luat pe primul.

După care jocul s-a mutat la cealaltă poartă. A fost un asediu la început vesel, pentru ca apoi să devină crâncen şi, spre finalul reprizei, disperat. Tot ce s-a întâmplat acolo s-a lovit de portarul celor de la Loterie, aflat într-o formă de zile mari sau fiind pur şi simplu norocos. Şi pauza a adus un 2-1 care promitea multe.

Repriza a doua a fost de-a dreptul ciudată. Pe fondul unui joc bun al Bloggerilor, Loteria a înscris de două ori, speculând câteva nesincronizări la mijloc. Şi iar a început asediul, la fel ca primul, dar mai greu. Asediu care a dat roade, pentru că Echipa Bloggerilor a reuşit să egaleze, practic, la aproape ultima fază a meciului.

Şi toate acestea dirijate de un arbitraj pe care-l pot considera cel puţin curios sau neinspirat. În sfârşit.

4-4 şi ne aşteaptă Mediafax.

În ceea ce mă priveşte am refuzat să intru în teren când mi s-a făcut semn să fac asta. Am avut la bază trei motive. În primul rând, aş fi urmat să-l înlocuiesc pe Marius Matache. Nu avea nici o logică să înlocuiesc un jucător excelent în apărare, joc pe care eu nu-l fac şi pentru care nici nu sunt pregătit fizic, între mine şi el fiind o anume diferenţă de gabarit. Al doilea motiv a fost legat de faptul că în clipa când aş fi putut să intru în linia de mijloc am preferat să-i las locul unuia ca Bogdan Dăscălescu. Oricât de vulpoi bătrân aş fi, şi sunt, nu era nevoie de mine acolo, ci de un jucător mai rapid. Iar Bogdan, deşi nu şi-a mai făcut jocul său frontal, împingând de câteva ori echipa în margini, a adus puţină viteză suplimentară, care s-a dovedit utilă pe final.

Aţi văzut ce tehnician bun sunt? :) Cine are nevoie de antrenor să mă sune.

Al treilea motiv nu mai contează, este personal. De-acum ştiu despre ce este vorba.

Amănunte suplimentare, aici.

Comments 6

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: