Dream Theater – The Astonishing (2016)

Mi-a luat tare mult să ascult acest album și nici măcar nu am putut să fac asta într-o singură sesiune. L-am ascultat de-a lungul unor zile lungi, l-am ascultat pe ici și pe colo, în drum, într-o pauză, l-am ascultat noaptea când stau și mai pierd vremea pe care oricum nu o am, pentru că nimeni nu o are, puțini își dau seama de asta și și mai puțini sunt cei care mai pot să mai și rezolve problema.

Ce pot spune după audiția asta fracturată este că orice a existat până acum în materie de progresiv poate fi aruncat. Colecția de muzici de profil de acasă nu mai are logică, este suficient acest album. Au adunat pe el totul. Ce fac cei de la Dream Theater acolo este…mi s-a părut a fi monstruos, este singurul termen pe care-l pot folosi. Un album mamut pe care regăsești absolut tot ce-ți dorești de la genul acesta muzical, un album care nu poate fi ascultat oricând, care nu poate fi ascultat oricum și mai ales…care nu poate fi ascultat ușor.

Sper să-mi păstrez părerea și la o ascultare cap-coadă într-o singură sesiune, deși m-aș mira să am foarte repede timp de așa ceva. Dar albumul cere și a doua ascultare și aș paria că asta va aduce lucruri noi, abordări noi, păreri noi.

Până atunci vi-l recomand cu cea mai mare plăcere. Este rupere. Absolut rupere.

 

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.