Dragi doamne hașer, dragi domni hașer…

Vă scriu aceste rânduri în urma faptului că v-am tot întâlnit de vreo 2 luni încoace. În marea majoritate a timpului ați fost drăguți, mi-ați oferit chiar și cafea când afară erau peste 40 de grade, lucru pe care l-am apreciat. Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc. Vreau doar să vă dau câteva mici sfaturi care, dacă le veți asculta odată pentru totdeauna, ar putea să vă ajute nu doar să vă faceți treaba mai bine, dar și să, Doamne ferește, aveți o imagine mai bună în fața viitorului vostru coleg. Și scriu rândurile astea inclusiv ca om care a stat de cealaltă parte a baricadei. Nu mult, nu cu succesurile voastre, dar om care a văzut cum este viața și din punctul acela de vedere.

Sunteți gata? Începem? Nu sunteți gata? Asta este, începem.

Când chemați un om la interviu… asigurați-vă că ați priceput ce a făcut omul ăla în viața lui. Citiți-i CV-ul, de aia îl trimite. Dacă nu pricepeți la prima vedere care îi sunt competențele, care îi este experiența, chemați pe cineva în ajutor. Poate chiar un om din departamentul pentru care angajați, el va ști cel mai bine despre ce este vorba. Nu este o rușine să ceri ajutor. Nu chemați oameni pentru posturi pentru care nu sunt pregătiți, pentru posturi pentru care nu au experiență, și asta doar pentru că IT-ul, în concepția voastră, este ceva care include tot, pentru toți. Nu, dacă am făcut 8 ani de helpdesk/support Level 1/2, nu pot face admining pe Linux. Pe cuvânt, nu pot. Dacă puteam, ei bine, treceam asta în CV și ceream alt salariu.

Când chemați un om la interviu… aveți, vă rog, bunul simț de a avea în față CV-ul LUI. Nu pe al altuia. Nu pe al unuia al cărui nume seamănă. Nu există scuza vai, am foarte mulți Bogdani în lista asta, vorbesc serios, chiar nu există. Nici aia cu Constantin și Constantinescu. Pe cuvânt, nu există. Câtă vreme eu vă caut pe internet ca să mă asigur că v-am priceput numele, că vă cunosc firma, că știu minimum despre activitatea voastră, ei bine, este de bun simț să știți măcar cum mă cheamă și să aveți în față activitatea mea, nu a unui terț al cărui nume este cumva asemănător cu al meu. Nu că mă gâdilă pe mine la orgoliu, mi se pare doar baza unui viitor respect reciproc.

Când chemați un om la interviu… învățați să vă mascați trăirile. Cred că este primul lucru care trebuie să definească un bun om de hașer, stăpânirea de sine. Cândva am avut în față un individ care m-a întrebat, după ce s-a așezat pe fotoliu, următorul lucru: și ia zi, coaie, care-i treaba pe aici pe la voi, cu bicicletele astea? Eram director de comunicare și țineam și interviuri de angajare, știți cum este, un om cinci într-unul, cunoașteți asta deja din firmele pe care le serviți. Ei bine, nici nu am clipit. Și dacă eu am reușit să trec peste așa ceva, fără să am studiile, pregătirea, competența și experiența voastră, atunci și voi puteți trece peste momentul în care vă spun câți ani am. Pe cuvânt, puteți. Am 46. Arăt pe undeva pe la 35. Ce vă sperie atât? Și din nou, nu pentru că așa vreau eu, dar în clipa în care văd cum căscați ochii ăia mari și cum vi se oprește mâna pe foaie, eu aș vrea să mă ridic și să plec pentru că devine clar, la revedere post, ați decis, sunt prea bătrân. Și e aiurea să stau acolo doar din respect pentru voi și pentru moment. E deja pierdere de timp.

Când chemați un om la interviu… nu-l chemați la voi acasă. Vorbesc serios. Știu cum este, am lucrat ani de zile de-acasă. Te trezești la tine, la biroul tău, între lucrurile tale, cu flow-ul tău, totul este bine și frumos, stai într-o zonă mișto. Barosăneală, șmecherie, opulență. Doar că NU. Nu pentru că nu mi-ar plăcea apartamentul tău de 3 camere din zona Unirii. Băi, e chiar splendid, iar barul ăla open-space face toți banii. Doar că nu este profesional, este departe de a fi așa ceva. Și apreciez și faptul că ai femeie de serviciu și-ți face curățenie. Numai că nu crezi că nu ar trebui să o facă în clipa când noi doi vorbim despre viitor și ne decidem sub o formă sau alta soarta?

Când chemați un om la interviu… asigurați-vă că știți minimum necesar din parcela pe care o serviți în clipa aia. Da, e mișto să mă întrebi cu ce tehnologii am lucrat. Da, eu am să te întreb la rândul meu la ce te referi, ca să fiu sigur ce-ți răspund. Nu, păi tehnologii, din alea din IT nu este răspunsul normal și corect. Nu poți face recrutare pe IT? Nici o problemă, poți face recrutare pe alte zone, sunt sigur că găsești ceva la care să te pricepi, între vândut cartofi la tarabă și pus puișorul în pungă la KFC sunt sigur că vei găsi un domeniu de competență. Nu mai servi Principiul lui Peter. Nimeni nu trebuie să le știe pe toate, tocmai asta este cea mai mișto chestie din viața asta. Avem fiecare locul nostru.

Când chemați un om la interviu… sau când stabiliți un interviu online, vă rog eu, nu mai puneți întrebări tâmpite. Serios, lăsați deoparte lista aia jenantă, aia pe care o folosiți de 30 de ani încoace. Unde mă văd peste 5 ani, pe bune, încă mai întrebați asta? De ce am plecat de la fosta firmă, serios, ce-ați vrea să auziți ca răspuns? Că era salariul de toată jena? Că am plecat din cauza unor șefi idioți, șefi pe care probabil că-i aveți și voi? Ce mă determină? Sigur ați folosit verbul corect la întrebarea asta? Și, colac peste pupăză, cât de incentivat sunt de posibilitatea de a mă alătura companiei voastre? Ăăă, poftim? Cât de… ce? Ha? Poftim? Și acum, un exemplu de interviu online (bold-ul acoperă date, nume etc):

1. De ce ati alege sa lucrati la Gerula Glad Gelu Menumorut SRL oferind asistenta tehnica pentru băgați voi ce doriți aici si nu la o alta companie de acelasi profil sau asitenta tehnica pentru alte servicii?
2. Pentru ce perioada cautati un job?
3. Aveti suficienta rabdare ca sa oferiti asistenta tehnica altor persoane ?
4. Recunosteti trei calitati ale dvs. care v-ar ajuta la acest job ?
5. Sunteti punctual?

Ce se dorește a fi treaba asta, mai precis? Dar hai să vă arăt cum am răspuns la așa ceva. Așa, să vă distrați, oricum pe postul ăsta nu am să ajung, sunt sigur că doamna hașer sau domnul hașer s-au simțit extrem de deranjați de atitudinea mea, nu de fariseismul și suficiența care-i caracterizează:

1. Am ales intotdeauna sa lucrez, nu sa lucrez pentru cineva anume. Ma gandeam ca a lucra, a fi un membru activ al societatii, este ceva suficient, demn, corect. Acum, dupa intrebarea asta, nu mai sunt atat de sigur…
2. Ma gandeam daca sa plec in 2 saptamani de la angajare, dar am zis ca se poate mai bine. Poate reusim ceva pe perioada nedeterminata, eu asa sper.
3. Cautati un om de helpdesk/support. Nu credeti ca rabdarea este deja prezenta intr-un om care aplica pentru un asemenea post? Vorba aia, este deja un om care are rabdare sa citeasca si sa raspunda la asemenea intrebari, asta trebuie deja sa va spuna ceva.
4. Banuiesc ca aici ar trebui sa NUMESC trei calitati, nu sa le RECUNOSC, asa ca risc pe mana verbului meu: calitate 1, calitate 2, calitate 3.
5. Lucru ciudat, da. Sunt. Ciudat pentru ca Brucan ne-a spus candva ca suntem cu vreo 20 de ani in urma.

Când chemați un om la interviu… învățați odată pentru totdeauna să spuneți de la început despre ce salariu se discută. Mi se pare aberant să-mi spuneți că salariul este confidențial, să ajung la voi la sediu după 1 oră și jumătate de drum, timp care se va dubla pentru că mă voi și întoarce, și primul lucru pe care mi-l comunicați să fie salariul, total neconform cu pregătirea, competența și experiența mea. Nu este greu, nu văd nimic greșit în a spune atât avem de dat, candidatul va accepta sau nu. Am discutat cu destui recrutori străini, incluzând Polonia, o țară mai pe lângă România, încât să pot afirma că primul lucru pe care-l afli de la ei este cu cât urmează să fii plătit. Toate discuțiile ulterioare pleacă de aici, de la faptul că-ți cunoști remunerația și o accepți sau nu.

Când chemați un om la interviu… și-i spuneți că-i veți da de veste ce și cum, că-l veți ține la curent, că-l veți informa referitor la procesul de recrutare, măi oameni buni, faceți asta! Deschideți un Notepad. Compuneți un șablon, în română sau engleză, sau romgleză, ce știți voi acolo să vorbiți. Trebuie să aveți o listă a candidaților, măcar într-un amărât de Excel. Puneți primul candidat respins în adresă. Puneți-i pe ceilalți candidați respinși în BCC. Dați un semn, așa cum ați promis. Este o minimă formă de respect. Pe cuvânt, este vorba de un minim respect. Ăia din fața voastră nu sunt niște animale. Sunt oameni. Au așteptări. Au speranțe. Au nevoi. Au suflet. Învățați să refuzați. Învățați să comunicați. Și faceți asta mai ales pentru voi. Pentru că noi, ăștia de care vă bateți joc, vom spune mai departe că am fost tratați corect de către firma X, Y sau Z, măcar ne-ați răspuns. Contează. Contează mult.

Și acum vine vremea să închei.

Dragi doamne hașer, dragi domni hașer, vă doriți un nou coleg.

Ei bine, asigurați-vă că-l meritați.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: