Din RATB, cu muzică :)

Flotsam and Jetsam – Flotsam and Jetsam (2016)

Ei bine, ce-am auzit eu pe albumul ăsta parcă nu mai este neapărat thrash metal. Sau dacă este atunci este unul tare diluat, care transformă produsul în ceva aproape melodic, catchy… pe lângă punctul în care te poți apuca să-l fredonezi. Nu mi s-a părut nimic deosebit, discul curge pe aceeași direcție de la capăt la final, uneori reușești să te și plictisești, alteori parcă te mai scoate un break din amorțeală. Pentru un drum între București și Ploiești este perfect, altfel nu cred că mai stau să-l ascult și a doua oară. Desigur, pentru fanii genului și trupei este obligatoriu, dar am senzația că până și ei vor fi dezamăgiți.

Ace Frehley – Origins, Vol.1 (2016)

Am avut așteptări mari de la albumul acesta, chiar dacă era unul de cover-uri. De fapt aș spune că e un avantaj partea cu cover-urile, de câte ori am ascultat ceva original semnat de Ace m-a luat durerea de cap. Ei bine, albumul se cheamă Origins pentru că acolo-ți vine să-l trimiți pe cantautor după ce termini de trecut în revistă fiecare piesă care-l compune. Rar am văzut pe cineva care să se chinuie mai tare să distrugă niște piese care-s clasice, sau poate că exact în asta stă talentul lui Ace. Una peste alta am răsuflat ușurat când s-a terminat, încă am doza aia de masochism care mă oprește să abandonez după două piese. Al doilea volum probabil că am să-l las chiar pe Ace să-l asculte.

Anvil – Anvil is anvil (2016)

Sincer, habar nu am ce am ascultat aici, dar nici nu vreau să aflu. Știu doar că discuția legată de Anvil este nesfârșită, dar albumul ăsta ar putea să o încheie. Dacă nu exista domnul Ace Frehley evocat mai sus eu aș fi spus că ăsta este cel mai slab album ascultat în ultima vreme. Desigur, a avut și o utilitate, aia de a mă ajuta să nu aud cretinismele debitate de pensionari în autobuzele multiple ale patriei cu care sunt nevoit să mă târâi către muncă. O bătaie de joc la adresa muzicii, în viziunea mea. Desigur, pentru colecționari și fani probabil că va însemna ceva. Șters de pe telefon imediat după ce l-am ascultat, chestie care mi se întâmplă extrem de rar.

Eric Clapton – I still do (2016)

Titlul albumului spune totul. Clapton este Clapton indiferent de an și vremuri, asta în ciuda faptului că este bătrân, bolnav și că de-abia mai poate repeta din cauza afecțiunilor neurologice. Pur și simplu o lecție de Clapton ca la carte, așa cum numai el o poate face, doar nu degeaba este lecția lui. Avem toate ingredientele cu care ne-a obișnuit de-a lungul anilor și deși albumul nu dă pe dinafară când vine vorba de inventivitate vom observa că rutina și experiența îi permit să se descurce mai mult decât admirabil cu reinterpretarea temelor și sound-ului pe care le știm pe de rost. Este de ascultat, ar fi păcat să ratați așa ceva.

Joe Bonamassa – Blues of desperation (2016)

Geniu pur. Cel de la care mă aștept să ducă blues-ul mai departe, așa cum îl cunoaștem noi în formele sale clasice și moderne, reușește un album de geniu. Nimic lăsat la întâmplare, teme moderne extrem de bine frazate, teme vechi aduse la anii aceștia și un chitarist care arată că este încă în cea mai bună formă posibilă, probabil la apogeu în ceea ce privește capacitatea de a pune pe portativ. Nimic nu este lăsat la întâmplare, iar producția este incredibilă. Cât despre dacă-l vom vedea pe aici, eu zic să uităm de asta: când costa 40.000 euro a fost considerat prea scump și asta era la început, acum cota sa este… de neatins. Poate eMagic sau D&D să facă asta, dar nu văd de ce, rețeta ar cădea. Una peste alta… puneți mâna și ascultați cu volumul dat la maximum. Este fantastic :)

JORN – Heavy rock radio (2016)

Un album de cover-uri. Mă rog, nu neapărat cea mai bună idee din lume dar dacă am compara cu ceea ce i se compune de obicei… aș spune că trebuie să ne bucurăm. Ce arată Jorn pe acest album este că probabil avem de-a face pe moment cu unul dintre cei mai în formă soliști vocali care pot exista. Să cânți piese Journey, Queen, Deep Purple sau ABBA fără să strănuți și să le mai și dai interpretarea aia heavy… ei bine, asta este ceva. Păcat că, așa cum spuneam, când vine vorba de compus și restul aș spune că Jorn are cam aceleași gusturi pe care le are și Marian Nistor de la Savoy. Una peste alta a ieșit de un produs tare agreabil, cu niște piese tare mișto și care ar trebui să ne învețe odată pentru totdeauna că Minculescu nu este solist vocal, ci un om care a văzut că nu i-au intrat banii de salariu pe card. Puneți urechea, merită.

Magnum – Sacred blood, divine lies (2016)

Pentru mine oamenii ăștia sunt sacri prin prisma unui album pe care-l consider de geniu: On A Storyteller’s Night. Așa ceva nu se mai face. Peste asta se așează timbrul și mimica inconfundabilă de care dispune Bob Catley. Însă în ultima vreme trebuie spus că oboseala și patina timpului nu au lucrat pentru Magnum. Bine, nici împotriva lor. Ce-am ascultat este un Magnum în limita normalului, uneori dorind să complice lucrurile mai mult decât trebuie dar terminând prin a avea un album pe care cred eu că e mișto să-l avem pe acasă. Pentru cine știe despre ce este vorba cu trupa asta… nimic nu va fi diferit, pentru ceilalți poate fi un album care să-i facă să asculte și celelalte apariții discografice ale trupei și așa să ajungă la bijuteria din 1985 (știu, e tare mult de atunci :d). Dacă aș avea trei cuvinte cu care să sintetizez acest album atunci aș spune Les Morts Dansant. Cunoscătorii știu despre ce este vorba :)

Comments 4

  • Dacă erai domnișoară te invitam la dans. :)

  • Ai… ascultat tot albumul Anvil?! “habar nu am ce am ascultat aici” a cam fost si reactia mea, dar stau prost cu rabdarea in ultima vreme, am renuntat dupa nici doua piese.

    Noul Magnum e ok. Imi place, nu are nimic sa-mi displaca. Dar nici nimic care sa ma prinda cu adevarat, sa ma faca sa vreau sa ascult, din nou, din nou, din nou, din nou si tot asa. Asa cum are Les Morts Dansant, da. E geniala piesa. Then it rained and both sides wondered who is wrong and who is right…

    • Dap, am reușit să rezist la tot Anvil-ul. Pana mea, n-a fost ușor.
      Cât despre Magnum, așa cum am spus, un alt Magnum în zona pe care o știm. Deloc rău, deloc briliant :)

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: