Din drum (9)

Steven Wilson – To the bone (2017)

Un album încărcat și ăsta, dar ținând cont că Steven Wilson a servit la Porcupine Tree aproape că nici nu ar trebui să ne mire. Un album bun, poate mai greu de urmărit, dar genul abordat de Steven nu este chiar ușor. Există și piese despre care putem spune că sunt mai melodice, mai pe placul consumatorului normal de muzică, dar la modul general To the bone este o bijuterie un pic mai complicată. Bun album, tare bun, recomandat, puneți urechea pe el că aveți numai de câștigat.

Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut – S-a rezolvat. Nu se poate. (2017)

Trebuie spus de la început că eu nu am treabă cu post-rock-ul. Am ascultat acest album pentru că doream să văd de ce-i capabil stimatul domn Becherescu. Neveste-mii i-a plăcut ceva mai mult decât mi-a plăcut mie, dar nu-i deloc rău ce-i acolo. Acu’, am detectat ceva U2, ceva The Cure, ceva Porcupine Tree, linia melodică mi s-a părut lucrată undeva în zona Pink Floyd, ce mai, am senzația că băieții au făcut treabă, impresia finală a fost chiar mișto. Am să ascult oricum și a doua oară minunea asta. E mai greu să pui urechea pe ceva ce nu conține pic de vers, dar eu zic că merită să încercați. E una dintre puținele trupe de pe aici care fac lucrurile altfel și asta merită atenția. Preferata mea este Pantelimon? Nu, că mă retrag, mi se pare demențială. Iar pe 8 octombrie, dacă nu știți, au concertul de promovare la București, în Quantic.

Almanac – Tsar (2016)

Am ajuns mai târziu la albumul acesta, dar asta nu mă face decât să mă bucur. Tsar este albumul de debut al trupei Almanac și sună… ca un Rage mai melodic, mai heavy și mai catchy. De ce sună așa nu este greu de aflat: compozitor și chitarist la Almanac este Victor Smolski, cel care din 1999 până-n 2015 a fost, aș spune, principalul creier al celor de la Rage. Mie mi-a plăcut acest album, mi-a plăcut mult mai mult decât ceea ce am auzit de la Rage în ultimii ani. Are coaie, are parfumul ăla de compoziție serioasă, nu obosește, e mult mai puțin complicat inutil, așa cum erau albumele Rage. So… big up. Ascultați-l, zic.

Rage – Seasons of the black (2017)

La vreun an și un pic de la precedentul album, cei de la Rage lansează unul nou. Nu sunt sigur că a fost cel mai bun lucru pe care-l putea face trupa asta, dar na, dacă a apărut deja nu mai ai ce să faci. Nu am fost foarte impresionat de el. Desigur, este clar un album Rage, nu ai cum să nu recunoști asta. Dar din nefericire ceva nu este la locul său. Și asta se simte pe fiecare piesă, oricât ar fi ea de bună. Una peste alta, deloc rău de ascultat, să scoți al 23-lea album și încă să fii capabil să menții lucrurile cu care ne-ai obișnuit, asta da treabă. Așa că puneți urechea pe el. Ah, într-un final mi-am dat seama și ce-i lipsește albumului. Îi lipsește Victor Smolski :)

Ensiferum – Two paths (2017)

Deși nu este zona mea de muzică aș spune că acest album este unul chiar bun. Mi s-a părut a avea nerv, coaie, logică și, pe deasupra, mi s-a părut că ar conține muzică. Desigur, nu sunt tare multe lucruri noi acolo, dar așa cum este acest album se poate spune că merită pe deplin ascultat. Mie mi-a adus câteva clipe plăcute și sper că același lucru îl va aduce și pentru voi.

 

 

Comments 9

  • Ensiferum tocmai suna in casti. Am mai notat primele trei. Cu multumiri! Pe baietii de la Am fost la munte i-am auzit doar in concert, la Rasnov. Chiar mi-a placut ce am auzit.

  • Ca tot ai pomenit de zona de muzica, am bagat si eu niste UNLEASH THE ARCHERS – Time Stands Still si Apex, clar nu-s pe zona mea, da’ pe anumite parti merg chiar foarte bine.

  • Ti-am ratat recenziile astea, dar uite ca le-am prins acum, cand cautam daca a mai recenzat cineva Alamanac, un power metal batranesc care suna foarte bine.

    Acum vreo luna, fiind ca si acum blocat prin casa, am luat cateva trupe pe care le-am urmarit din liceu si anume: Ensiferum, Eluveitie si Elvenking (toate cu vocala E, daca tot e sa fie). Stiu ca nu te prea omori tu cu influentele melodice si folk, dar muzicieni buni sunt si acolo, unii chiar foarte buni. Ce observ este ca mai toti cei care au pornit nebunia asta cu folk si pagan inca scot albume bune, dar fara chef. Ensiferumul e solid, dupa cum ai observat si tu, iar alternanta clean vocals/growling le face bine. Eluveitie-ul e un album acustic, dar bunut avand in vedere ca au schimbat jumate de trupa, inclusiv o solista. Elvenking sunt cam egali cu ei insisi (power cu influente folk si cu ceva growls si bucatele hard rock), dar se simte lipsa de chef, mai ales la ei.

    Cumva, mie imi convine, ca am doar momente in care mai ascult genul si apreciez referintele la trecut, dar nu-mi dau seama cum vrei sa trezesti oamenii la un gen uitat, daca tu canti de parca sufli praful de pe microfon si panzele de paianjen de pe tobe. In plus, multi sunt multi-instrumentisti si compozitori. Ce-i opreste sa-si faca alte trupe sau sa mai stea nitel in studio?

    Sabaton cu toata repetitivitatea lor si galagia aferenta, inca baga cu chef. Inca pare ca le place ce fac acolo pe scena. Alte trupe noi, gen Beast in Black (o trupa desprinsa din Battle Beast, cu solistul de la Wardrum) nu vin cu nimic nou (poate doar cu influentele de Cezar Ouatu, care aici se si potrivesc), bai dar canta cu o placere…

Dialogăm? :)

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: