Din drum #72

Through Fire – All Animal (2019)

Tot niște hard rock amestecat cu ceva alternativ, tot o glumă la adresa muzicii. Genurile astea nu-s deloc compatibile, dar se pare că unii nu-s capabili să priceapă. Ori bagi alternativ, ori bagi hard rock, orice combinație între ele este doar o șaorma cu de toate. Nici asta nu este cine știe ce, prin urmare un album și el acolo, nici mai prost, nici mai bun. Poate se poate asculta o dată, de curiozitate, dar nu va rămâne cu nimic în memorie și nu va aduce nimic din ceea ce trebuie ca să spui că este muzică.

District 13 – Soma (2019)

Prost album. Tare prost. Aproape de neascultat, a avut mare noroc că nu aveam ce face la modul serios la ora aia, altfel terminam după două piese. Alt album despre care nu-mi explic de ce iese, de ce există casă de discuri care să scoată așa ceva, de ce există lume care să asculte așa ceva când așa ceva s-a mai făcut și încă extrem de bine. Treceți peste el, nici de data asta nu aveți nimic de pierdut, este o lălăială de la un cap la altul, cu piese care cu greu se deosebesc una de alta.

Dead Fervor – Dead Fervor, Vol. 1 (2019)

Un album de hard rock ceva mai curățel și ceva mai bine făcut, chiar m-am bucurat că am avut parte de el după toate prostiile de dinainte. Dozat decent, interpretat decent, cu ceva inventivitate cât să nu te facă să închizi playerul, cu unele lucruri care pe alocuri aduc a GNR, cam asta se poate spune despre acest disc. Nu știu dacă să-l recomand sau nu, cert este că e mult mai puțin slab ca altele și reușește ca la final să nu dispere fanul de muzică. Sau mă rog, acum depinde de gusturi.

Mirrorplain – Lost In Paradise (2019)

Nemții reușesc chiar un album decent, neașteptat de decent ținând cont de ceea ce am tot ascultat pe zona asta muzicală. Un album aproape curat de hard rock cu ceva elemente mai moderne, un album care reușește să nu fie chiar plictisitor în ciuda faptului că este plin de elemente pe care le-am mai auzit și la alte trupe. Chiar ar merita o ascultare atentă, sunt sigur că unora o să vă placă chiar mai mult decât mi-a plăcut mie. Trecând de asta am răsuflat ușurat, am ascultat ceva care nu m-a enervat.

Rogga Johansson – Entrance to the Otherwhere (2019)

În primul rând să spunem că acesta este al doilea album solo al artistului, unul care a cântat cu destule trupe, care mai de care mai ciudate. Ce avem aici este death metal, unul extrem de accesibil și celor care nu-s fani ai genului, destul de melodic, de ritmat, de la îndemână. Nu este un album rău, mai ales pentru că se poate face plăcut pentru oricine, dar nu este nimic deosebit pe el, nu este nimic care să ne facă să rămânem cu el în memorie. Mai mult de o ascultare nu merită, pe aia însă o recomand, nu strică.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: