Din drum #66

Bleak Wind – Memories To Forget… (2019)

Excelent black metal atmosferic sosit tocmai din frumoasa țară a Braziliei. Rupere a fost albumul, mi-a plăcut tare mult. Desigur, nu va rămâne la purtător, nu mai sunt fan de gen, dar nene, ce realizare! Totul bine dozat, totul frumos făcut, totul pus cum trebuie la punct, vocea aia pe screaming este absolut rupere, daaa, așa da, asemenea album să mai tot asculți! Recomand din toate punctele de vedere, este o experiență mișto care merită timpul alocat.

Godless Agenda – Death Awaits You All (2019)

Cevașilea thrash de prin Norvegia, pigmentat de ceva black metal, cam cum stă bine unui album care vine de prin zona aia. Nimic deosebit pentru mine, am mai auzit așa ceva, lipsesc prea multe de acolo ca să mă declar mulțumit de chestia asta. Am trecut cu vederea că na, mai aud și eu ce se mai face prin lume, dar iar este genul acela de album pentru care eu nu aș risca să-l ascult a doua oară, nici măcar plătit. Așa că nu recomand, nu folosește la nimic, este slab, nimic să fie de luat în seamă.

Consecration – Fragilium (2019)

Doom metal britanic. Și… nu. Deloc-deloc-deloc, nu faceți prostia asta. Am rezistat cu greu asaltului de nimic care a sosit de pe acest disc și care poartă pomposul nume de muzică. Nope, nu există așa ceva acolo. Și nici doom aș spune că nu este prea mult. Doom-ul este altfel, sunt destule trupe care-l practică și o fac bine și destule trupe de la care am priceput cu ce se mănâncă așa ceva. Deci, așadar și prin urmare, dacă dați de chestia asta în drum puteți trece mai departe, nu merită nici 3 minute. Mă rog, dacă rezistați atât.

Tableau Mort – Veil of Stigma. Book I: Mark of Delusion (2019)

Un album de black de care nu sunt nici mai încântat, dar nici mai deziluzionat. Cred că vine exact cu ce trebuie pe zona asta, este agresiv, are pasaje descriptive care ar putea să-i facă pe unii să spună că avem și ceva atmosferic pe acolo dar nu, nu avem, pe scurt este un album pe care l-am ascultat cu plăcere în ciuda faptului că genul nu-mi mai este de multă vreme caracteristic. Așa că dacă dați de el, eu personal aș spune să nu vă feriți și să dați play. Sună cum trebuie să sune așa ceva.

Turilli/Lione Rhapsody – Zero Gravity (Rebirth and Evolution) (2019)

Despre Turilli și Lione nu cred că trebuie spuse prea multe, știm deja cine sunt, ce-au făcut, pe unde au fost. Mno, ăsta este albumul de debut al noului lor proiect, album care nu are cum să iasă din zona de confort pe care au cântat atâta vreme. Ce să zic, este un Rhapsody ca oricare altul, aceeași muzică, aceeași abordare, aceleași sonorități pe care le știm deja. Nimic nou, nimic deosebit, nimic să spargă topurile, doar un alt album de power de-al lor, executat așa cum știu să-l execute. Nu mă obosesc să-l recomand.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: