Din drum #64

Nocturnal Breed – We Only Came for the Violence (2019)

Titlul albumului este excelent și spune absolut totul despre ce vor băieții ăștia de la viață. Agresivitate, violență, alea-alea, traforaje de ceva thrash-black, pe scurt un album din ăla de lăsat acolo, că se descurcă el singur să se deruleze. Nu este neapărat preferatul meu, sunt multe chestii acolo care nu mă fericesc deloc, dar este un album care pe zona sa merită ascultat, zic eu că are ce spune, are cu ce să atragă, are cu ce să lase omul după audiție. Nu-i cel mai bun album din lume, dar e digerabil.

Holy Tide – Aquila (2019)

Cred că aici am ascultat un power metal mai simfonic, având și ceva apucături de prog, desigur, tare puține. Mno, ce să zic eu despre album? Nici mai bun, nici mai rău, ceva acolo ca să fie, probabil că discografia trupei se va bucura de el, ascultătorii însă nu sunt sigur. Alte teme pe care deja le cunoaștem de ani, alte aranjamente de care am auzit, altă lipsă de inventivitate, altă treabă făcută doar ca să fie. Observ că-n ziua de azi e tare ușor să fii muzician, bine, lumea merge spre Idiocracy, să faci muzică pentru amorfi e tare ușor. Așa, nu recomand albumul.

He Is Legend – White Bat (2019)

O coreală, n-aș putea să vă spun foarte sigur de care pentru că am senzația că-s mai multe influențe acolo decât aud eu la prima vedere. Un album insipid, fără gust, fără idee, fără mai nimic să atragă, un album care este acolo și are chitare, cam asta fiind marea sa calitate, nu-i făcut doar cu laptopul. Mno, nici aici nu recomand, dacă dați de el schimbați frecvența pe ceva mai decent, orice o fi acel ceva decent, va merge oricum mai bine decât acest disc.

Havamal – Tales from Yggdrasil (2019)

Un fel de viking metal la prima vedere, la a doua este un black death melodic. Mno, cum vine din Suedia și cum prin zona se cam cântă așa ceva eu aș spune că le-a ieșit. E un album care zi eu că are ce să ofere, e ritmat, are temele le care te aștepți, are agresivitatea la care te aștepți, are cam tot ce trebuie ca să nu regreți că ai dat cu urechea de el. Eu îl recomand și cred că trec și a doua oară peste el, poate mai găsesc ceva nou. O vreme-l păstrez în memorie. Așa că recomand, e chiar simpatic prin unele locuri.

Elusion – Singularity (2019)

Un album de gothic metal din Belgia. Un album care seamănă rău de tot cu multe lucruri ascultate pe zona asta și care reușește să mă calce pe nervi și cu vocea gagicii de care se folosesc. Jale mare tipa, mare de tot. Altfel este lipsit de inventivitate, de acel ceva care să facă din acest album ceva măcar digerabil, este executat prost, este tot ce aș putea eu spune că poate ieși mai slab pe un album de gen. Nu aș asculta a doua oară nici dacă aș fi plătit, de asemenea vă recomand și vouă să evitați maimuțăreala, că muzică nu-i pot spune.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: