Din drum #59

Hollywood Vampires – Rise (2019)

Băi, eu am fost mereu departe de a avea încredere în adunătura asta formată din trei legende, mai ales când una dintre ele este Depp. Însă acest Rise nu este nici pe departe un album rău, ba dimpotrivă. Nici nu cred că aș putea să spun câte lucruri diferite sunt pe el și cum sunt ele făcute, dar cert este că-l consider un album bun, album care nu trebuie trecut cu vederea. Nu știu câte și cum face Depp acolo, dar îmi este clar că Alice și Perry sunt tot ce trebuie să fie și că orice iese din mâna lor poate fi bun. Așa că nu-l ratați, ascultați-l, e altceva, e o nebunie așa cum mai trebuie să existe într-o lume în care parcă prea există prea multe reguli.

David Glen Eisley – Tattered, torn and worn (2019)

Nenea ăsta nu este chiar foarte cunoscut, ba aș spune că nu este cunoscut deloc. Deloc-deloc, la modul serios. Bă, chiar nu prestează rău pe zona aia de hard-rock pe care s-a pus. Desigur, mi-am spus imediat că acolo se putea un vocal mai serios, dar asta deja nu mai este problema mea. Altfel aș zice că albumul ăsta chiar merită trecut prin urechi. E bine lucrat, e bine făcut, omul știe bine ce face, mă rog, atât cât știe el, filonul ăla de old school este acolo. Aduce pe undeva a Free/Whitesnake, de altfel nici nu este de mirare, când mergi pe zona asta ai câteva chestii clare care te influențează. Din nou, de ascultat.

Nitrate – Open wide (2019)

Alt hard-rock, altă nebunie, o formație din Marea Britanie, chestie pe unde am putea să spunem că băieții știu ceva despre asta. Băi, nici mai rău, dar nici mai prost, exact ce trebuie să fie acolo pentru un asemenea album. E un dozaj bun, ordinea pieselor a fost aleasă așa cum trebuie, execuția nu este chiar rea, producția este mai bună decât în cazul multor formații cu nume serios. Eu aș spune că merită ascultat. Nu vă așteptați însă la minuni, e un album cinstit și curat, dar atât. Albumul ăla care merge oricum. E plăcut, e demențial, e simpatic, dar la urmă veți constata că nu ați rămas cu nimic din el.

Frame – Circles (2019)

Well, din nou un album care nu este rău, dar cu zona asta de muzică nu te joci, sunt prea multe lecții acolo. Rezultatul este un album de hard-rock ceva mai dur, cu multe chestii bune, dar care la final te lasă rece, na, ai mai ascultat așa ceva. Cum ziceam, zona asta este greu de penetrat, sunt prea mulți pe ea, prea mulți buni, prea multe legende și este greu să nu judeci în funcție de ele. Măi, eu recomand să-l ascultați, nu este deloc rău. Pe bune, chiar deloc. Numai că la final veți constata că ați mai ascultat lucrurile astea, și chiar mai bine făcute, na, a avut cine să le facă.

Nitrogods – Rebel dayz (2019)

Am să scriu foarte puțin despre nenea ăștia. Când vrei să imiți Motorhead este cam greu să scapi neciufulit. Prin urmare nu, nu ascultați, nu încercați, nu nimic. Nu iese nimic din albumul ăsta. Nu are ce să iasă, Lemmy știa foarte bine cum este cu genul ăsta, ăștia nu știu. O voce răgușită nu este suficientă să scoată lucrurile la iveală. Punct.

Comments 2

Leave a Reply to marius Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: