Din drum #54

Daemonic Dreams – Hellbound (2019)

Daemonic Dreams este o trupă germană înființată în 2017 și, cel mai probabil, acesta este albumul lor de debut. Nu am găsit multe informații despre ei, au însă o pagină de FB pentru cine are timp să aprofundeze. Așa, gata cu prezentarea. Ce cântă ei acolo este un death metal melodic și unul care chiar mi-a plăcut. Nu debordează de inventivitate, da-și fac treaba așa cum trebuie și lucrurile sunt puse la punct așa cum îmi place mie să fie puse. Nemțește, domnule! Și da, ăsta este un album din cele mai grele pe care aș spune că-l recomand. Uneori e nevoie și de așa ceva, iar Hellbound chiar merită o ascultare.

Mesmerised – Them (2019)

Trupa asta vine din Elveția și ne bagă ceva thrash. Apoi, am tot ascultat treburi de gen și albumul clar este departe de a fi cea mai bună chestie dintre ele. E un album care lâncezește, doarme, plictisește până la disperare și dă senzația aia că nu știi când se schimbă piesa. Ca exercițiu de ascultare aș spune că nu merită, și asta chiar dacă sunteți fani ai genului nu este nimic pe acolo să vă bucure sau să vă facă să mișcați ochiul sau urechea. E un alt album care probabil ar trece neobservat și pentru fanii trupei, deși nu-mi dau seama cine ar vrea să fie fan de așa ceva. Poate na, din naționalism :)

Dissolution – Insects and interlopers (2019)

Un death metal care s-ar dori tehnic, numai că din punctul meu de vedere este orice, numai nu asta. Canadienii suferă, ca o tonă de alte trupe ascultate în ultima vreme, de lipsă de inventivitate și de coeziune când vine vorba de execuție, așa că avem încă un alt album care seamănă de la cap la coadă, care se derulează cam cum se derulau casetele cu pixul, pe vremuri. Nimic să placă, nimic să fie nou, nimic să propună ceva, doar un marș inutil de la început până la final, marș care nu-mi dau seama ce ar trebui să ne spună. Mie cel puțin nu mi-a spus nimic, așa că-s departe de a recomanda acest album.

Avalon – Return to Eden (2019)

Nu este ca și cum pe Timo Tolkki ar mai trebui să vină cineva și să-i arate cum se face un album sau cum se cântă. Așa că nici acest album nu a ieșit prost, vorba aia, nu avea cum. Este tot ceea ce ai aștepta de la Avalon, poate ceva mai liric, poate prin unele locuri ceva mai diluat, dar Return to Eden merită toată atenția și, normal, este un album pe care ar fi păcat să-l scăpați. L-am ascultat cu aceeași plăcere cu care le-am ascultat și pe celelalte, trupa asta are ce spune, omul ăsta are ce spune, așa că-l recomand din tot sufletul. Ar fi păcat să treceți peste el, vine cu altă muzică.

Santana – Africa speaks (2019)

Pentru cei obișnuiți cu ultimele albume semnate Santana, adică alea de colaborări și cu piese aproape de duzină, acest Africa speaks va fi o piatră de încercare mai grea. Pentru ceilalți, cei care-l știu pe Santana și așteptau de multă vreme și ceva de concept, ei bine, acest Africa speaks este exact ce trebuie să fie. Albumul este departe de a fi genial, dar face parte din acea categorie de albume Santana care nu-s fredonabile cu spume, care te pun cu adevărat să asculți muzica, nu să o lălăi. Pentru mine, mai ales ținând cont de mizeriile anterioare semnate Santana, acest album este o bijuterie. Una pe care o recomand cu mare plăcere, plăcere generată de faptul că văd că omul ăsta mai poate și altceva decât colaborări de mâna a doua.

Comments 2

  • Noul Avalon il tot frec de vreo saptamana. Si am ajuns sa-l ascut pentru ca de-abia l-am descoperit pe primul (care deja e pe drum in format fizic in editia limitata care cica ar contine si un DVD si de-abia astept sa-mi soseasca!)… in cel mai bizar mod posibil.

    Sa cautam deci Daemonic Dreams acum.

    • Daemonic Dreams bun. Tare bun din punctul meu de vedere, mai ales pentru un album de debut. Au tupeu. Măcar au tupeu :)
      Iar Avalon e trupă cu pedigree, nu aveau cum să dea de pământ ce-i acolo, Timo nu poate permite așa ceva :)

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: