Din drum #48

Whitesnake – Flesh & blood (2019)

Nici mai bun, nici mai slab acest nou album de studio al celor de la Whitesnake. Pentru mine a fost o mirare când am auzit că vor să mai scoată un disc, nu credeam să mai fie cazul, dar na, muzicianul decide. Mno, avem pe albumul ăsta cam tot ce trebuie să fie Whitesnake, poate pe alocuri un pic mai lipsit de inventivitate, poate pe alocuri cu un Coverdale mai obosit, dar până la urmă avem tot ce trebuie să ne dea trupa asta când vine vorba de muzică. Îl consider de ascultat, până la urmă Whitesnake dovedește că mai poate și la ora asta. O să găsiți pe album cam tot ceea ce a știut Whitesnake să facă de-a lungul carierei. Piesa preferată este Heart of stone, vă prindeți voi de ce când ajungeți la ea. Fuguța pe Spotify și, cine știe, cumpărați bilete la concert, așa cum sunt ei acum… Coverdale și Whitesnake trebuie văzuți măcar o dată în viață.

Possessed – Revelations of oblivion (2019)

Un album de… hm, ce naiba să spun eu aici? Nene, pe cuvânt dacă am avut vreo plăcere să-l ascult. Nu am avut nici cea mai mică satisfacție să trec peste piese, este obositor, este repetitiv, este plictisitor, este golit de orice consider eu a fi inventivitate sau orice altceva care să te facă să zici că nu ai pierdut o oră degeaba sau, mă rog, cât durează el. Promit că data viitoare am să raționez de două ori înainte de a mai lua ceva de la ei la ascultat. Un alt album făcut ca să o mai pună probabil de ceva concerte prin clubulețe și clubușoare, căci așa ceva nu se poate cânta pe scene mari.

Crazy Lixx – Forever wild (2019)

Dacă în 2019 sunteți în căutarea a ceva care să sune exact a anii ’80, care să combine Def Leppard, Bon Jovi, Mötley Crüe, Kiss și Survivor, ei bine, atunci să știți că suedezii de la Crazy Lixx sunt răspunsul căutat. Și vreau să zic că albumul ăsta m-a făcut să mă simt atât de bine încât am făcut rost de toată discografia, mai ales că am ajuns la el întâmplător și cumva din greșeală. Na, dacă și celelalte albume sunt măcar la jumătate din ce oferă acesta… pentru mine este perfect. Îl recomand, este vesel, este bine lucrat, are sunetul de atunci, producția este bună iar piesele, deși nu pot fi considerate capodopere, sunt bine scrise. Puneți mâna pe el, merită.

Sammy Hagar & The Circle – Space between (2019)

Primul album de studio al lui Sammy alături de cei de la The Circle, adică Michael Anthony, Jason Bonham și Vic Johnson. Bună trupă, nu? Așa mă gândeam și eu :) Well, nu este un album fantastic, nimic mirobolant, dar cu toate acestea este un album bun. Sammy Hagar este vocal și asta arată și acum, iar trupa din spatele lui este chiar așa cum trebuie să fie. Este simplu, este scurt (35 de minute!!!), este la obiect, este un fel de joacă a lor, între prieteni, din care a ieșit ceva ce merită ținut pe acasă și ascultat din când în când. Eu zic să-l băgați la acumulările muzicale, nu veți pierde timpul. Cum s-ar spune… The Red Rocker is here again!

Abnormality – Sociopathic constructs (2019)

Pe torenți trupa asta este considerată Technical brutal death metal, Wikipedia e ceva mai miloasă și ne livrează doar Extreme metal. Rămân cu Wikipedia că altfel există pericolul să nu mai terminăm, categorisirile astea granulare m-am obosit întotdeauna. Așa. Ce avem aici? Să rezum albumul: poc poc poc, groh groh groh, dum dum bang. Fără cap, fără coadă, dacă leg piesele între ele nu v-ați prinde când se termină una și începe cealaltă, o glumă muzicală pe care doar trupa o pricepe în contextul în care anterioarele apariții vin din 2012 și 2016. Se putea lejer și fără sinistroșenia asta, dar au scos-o. Nu recomand.

Bewitcher – Under the witching cross (2019)

Ăsta a fost un album ceva mai puțin inutil decât cel de mai sus. Adică am mai auzit ceva care să mă facă să dau un pic mai tare, un ritm, un ceva acolo, să fie. Nu sar în sus de bucurie, nu regret și nici nu-l recomand, nu veți pierde nimic dacă nu-l auziți. Merge însă ca un exercițiu de altceva între două albume care vă plac și să vă fac să vă simțiți bine, mai ales că uneori chiar trebuie să ieșim din zona noastră de confort ca să ne dăm seama din nou cât de mult trebuie să apreciem ceea ce avem și ceea ce ne place, modul în care ne-am format. Dar repet, nimic de sărit în sus. Însă cumva decent pentru zona lor de sunet, au ceva riffuri bune care ar merita ascultate.

Comments 2

  • Esti primul care nu e incantat de noul Possessed. 😃 Eu nu l-am ascultat, dar toata lumea mi l-a recomandat… pana acum…

    Si ce mama dracului se intampla in Suedia de-au aparut atatea trupe pe stilul anilor ’80 in ultima vreme?

    • Well, nu mi-a spus nimic, deci nu am cum să fiu încântat.
      Cât despre Suedia, da, e ceva ciudat acolo, nu este chiar locul de unde să vină asemenea sonorități. Dar na, sunt bucuros că apar, iar ăștia de la Crazy Lixx sunt rupere. Poate face lumea drumul înapoi, își dă seama că mai trebuie și ceva bucurie în muzică, nu doar agresivitate. Naiba știe ce-i acolo, dar este de bine :)

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: