Din drum #45

In Flames – I, the mask (2019)

Îmi aduc aminte de când ascultam The jester race, Whoracle sau Colony, ayaya, tare departe sunt vremurile alea! Mno, revenind la acest album de 2019 al unei trupe care a pus bazele death metalului suedez și, la modul general, al deathului melodic, trebuie spus că vremurile alea au trecut. Îmi este foarte greu să iau o decizie referitoare la ceea ce cântă In Flames acum, dar e orice altceva decât era. Cu toate acestea albumul nu a sunat chiar rău și trebuie să spun că sunt lucruri de ascultat pe el. Merge o tură, zic.

Mike Tramp – Stray from the flock (2019)

Pe Mike Tramp îl știu de multă vreme, încă de când auzisem pentru prima oară de White Lion și umblam prin Romană să-mi fac rost de tot ce scosese trupa aia. Pare a-și fi păstrat ceva din vocea de pe vremuri chiar dacă stilul său s-a schimbat imens, însă nu cred că ar duce o eventuală reunire de final a trupei. Despre acest album nu sunt multe de spus, nu este rău dar nici nu te face să sari în sus de bucurie, însă pentru cine este fan mai vechi este de neratat. E un album cald, poate pe alocuri mult prea moale pentru un asemenea solist, dar asta a ales și se pare că îi place ce face. Măcar o ascultare merită, nu aveți ce pierde, ba dimpotrivă.

Bryan Adams – Shine a light (2019)

Uneori trebuie să te mai liniștești și să treci pe chestii mai moi, că na, metalul în concentrația prea mare nu este bun. Așa că am ales acest Bryan Adams care trebuie să spun că m-a distrat. Primul lucru ce trebuie spus despre el este că nu este deloc memorabil. Cu toate acestea reușește să fie un album bun, cu piese bine dozate, cu doza de dulcegărie la care de altfel ne și așteptăm, un album corect, pentru orice moment al zilei, plăcut, gata să te lase să faci orice pe muzica pe care ți-o propune. Nu o fi cea mai bună realizare a sa, dar merită să-l încercați măcar o dată.

Mark Morton – Anesthetic (2019)

Pentru cine nu știe, Mark Morton este chitaristul celor de la Lamb Of God. Nu e chiar pe zona mea treaba asta, dar am zis să dau o ureche și să văd ce se aude din zona asta. Băi, recunosc, am ascultat un album care nu sună rău deloc. Este bine dozat, bine ritmat, bine făcut și experiența lui Marton se vede la fiecare pas. Discul oferă cam exact ceea ce vă așteptați să ofere chitaristul unei asemenea trupe, o să găsiți multe lucruri cunoscute acolo, dar albumul reușește să dispună de identitatea sa. De ascultat, chiar de ascultat, nu este vreo minune a lumii, dar vă poate oferi ceva diferit.

Steelwings – Back (2019)

Nenea ăștia sunt niște suedezi care cântă de prin 1992. Au un singur album la activ, după câteva demo-uri, și albumul ăla datează de prin 1989. Și cică acum s-au întors cu al doilea, la 20 de ani. Ce pot să spun, nu sar în sus de bucurie, dar este un album pe care-l pot considera cinstit, la obiect și pe zona pe care trebuie să fie. Nu o să ascultați a opta minune a omenirii, dar cred că dacă treceți peste el o să găsiți lucruri care sunt ok și chiar de apreciat. Îl recomand măcar pentru o singură ascultare, nu va strica cu nimic.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: