Din drum #42

Flotsam And Jetsam – The end of chaos (2019)

Nici mai prost, dar nici mai bun acest album semnat de Flotsam And Jetsam. Ceva între thrash și progresiv, decent executat, nu am sărit în sus de bucurie, dar nici nu am putut spune că este un album prost. Eu cred că este de ascultat. Per ansamblu aș spune că albumul mi-a adus aminte de cei de la Brainstorm, numai că ăia-s mult mai meseriași în a executa treaba pe zona asta și prin urmare îi prefer pe ei. Una peste alta eu zic că trebuie să treceți măcar o dată peste “The end of chaos”. Nu strică.

Malevolent Creation – The 13th beast (2019)

Albumul ăsta ar fi fost perfect dacă ar fi avut idei. Doar că nu are. Și aia singură care este devine al dracului de fixă, adică na, ce-auzi într-o piesă auzi și-n cealaltă. Este, din punctul meu de vedere, exemplul perfect de jâng-jâng fără cap și fără coadă, doar așa, să mai fie de un album. La cum sună ăsta eu cred că mai sunt gata să mai scoată vreo 10, nici unul de top, dar dă bine la CV și la discografie. Sincer, pe zona asta muzicală începe să-mi fie dor de începuturi, cu greu au mai fost depășite. Nu recomand nici rugat, aveți alte treburi mai importante de făcut.

Thunder – Please remain seated (2019)

Albumul ăsta este o adunătură de piese mai vechi, mai cunoscute sau mai puțin cunoscute, a celor de la Thunder. Cum ar veni, băieții s-au pus pe reorchestrat și a ieșit o treabă lejer acustică, pe alocuri cu influențe jazzy. Merită? Băi, da, este delicios. Absolut delicios. M-am simțit extrem de bine ascultându-l și deși trupa asta nu face parte din prima falangă a preferințelor mele pe zona pe care evoluează, trebuie să spun că pe acest album rupe. Este o lecție despre cum trebuie să se cânte, chiar dacă nu veți găsi nimic din hard-rock-ul pe care-l practică de obicei. Trust me, e bine de tot, nu-l ratați.

Oblivion – Oblivion (2019)

După ce am ascultat trupa asta am regretat că ea nu se află decât la cel de-al doilea album de studio, apărut la 6 ani după ce l-au scos pe primul. Oblivion bagă forjă la greu pe acest produs discografic care-i poartă și numele, material pe care găsim și death, și thrash, ba chiar și ceva speed. Albumul nu este diluat, este foarte agresiv, poate pe alocuri enervant de agresiv pentru mine, dar la final rămâi cu experiența unui produs curat, produs care a ieșit exact așa cum s-a dorit. Nu știu dacă vor mai trece 6 ani până la următorul album, dar cred că acesta a meritat să fie ascultat.

Skid Row – Skid Row 30th Anniversary Deluxe Edition (2019)

Da, au trecut 30 de ani de când o trupă începea să facă istorie și scotea la iveală unul dintre cele mai bune albume ale acelei epoci. Despre ce s-a întâmplat de atunci și unde s-a ajuns nu mai are rost să mai discutăm, cert este că remasterizarea acelui album plus live-ul care-l însoțește în acest pachet aniversar vorbesc și astăzi despre ceea ce știm cu toții, adică despre faptul că Skid Row fără Sebastian Bach este orice, orice doresc ei, dar nu Skid Row. De ascultat pentru cine nu l-a ascultat, de adus aminte pentru ceilalți. Albumul este fantastic.

Swallow The Sun – When a shadow is forced into the light (2019)

Am ascultat albumul ăsta mai mult din curiozitate și am rămas așa, cumva nedumerit de ceea ce am ascultat. Câteva idei bune sunt pe-acolo, doar că nu-s folosite așa cum ar trebui să fie. Atmosfera este ok pentru ceea ce prestează trupa, însă am avut senzația că piesele sunt insuficient lucrate, că s-a lucrat în viteză pentru a arunca mai rapid produsul pe piață. Mno, nimic deosebit în cele din urmă, pe zona asta sunt trupe mult mai bune și cu mult mai multe lucruri de spus. Swallow The Sun, cel puțin cu acest album, nu consider că merită atenția.

Bring Me The Horizon – Amo (2019)

M-am chinuit să ascult albumul cam sub forma în care cred că s-ar chinui un manelist să asculte timp de o oră Wagner sau Korsakov. Nu credeam că poate exista ceva care să fie atât de prost precum este albumul ăsta, dar iată că așteptările mele au fost depășite. Dacă ăsta este rock sau orice altceva ar crede ei că este atunci eu prefer să rămân la ceea ce se cânta acum 50 de ani. Am avut de 10 ori dorința de a închide și de a trece la ceva Fuego, m-am abținut doar pentru că doream să văd cum sună per ansamblu un album al trupei. Sună înfiorător de prost, mă bucur că v-am scutit pe voi să-l ascultați.

Rival Sons – Feral roots (2019)

Pe cât de mult mi-a plăcut trupa asta când am dat de ea, pe atât de dezamăgitor mi s-a părut acest nou album. Parcă nu mai este Rival Sons. Ideile au dispărut, au lăsat loc unor chestii pe care nu le așteptam de la ei și deși nu este nici pe departe un album despre care să spui că este slab, parcă nu mai păstrează nimic din rockul ăla sănătos cu care mă obișnuise trupa. Mno, probabil că am să-l mai ascult o dată, să văd dacă-mi spune mai multe. Una peste alta, merită trecut peste el. Măcar de dragul vremurilor trecute.

Evergrey – The Atlantic (2019)

Bun album au reușit suedezii, un album care trebuie ascultat. Un progresiv sănătos, tăios ca oțelul, un progresiv în genul celui abordat de Brainstorm, nu de mult mai complicații Dream Theater, un album care curge extrem de bine cap-coadă și te face să te bucuri că ai dat de el. Sunt tare selectiv cu zona asta de progresiv pentru că și-au făcut toți ciudații loc în ea, dar ăsta este un album care merită trecut cu urechea din toate punctele de vedere, pentru că are ce să ofere.

Phlebotomized – Deformation of humanity (2018)

Olandezii de la Phlebotomized nu au reușit deloc un album rău. Desigur, este departe de a fi pe gustul meu, dar discul l-am ascultat cu mare plăcere. Este scris bine, există o alternanță bine dozată între zona de pasaje largi, melancolice și traforajul viteză de care sunt capabili, totul este prins cu ingeniozitate într-un album despre care trebuie să spun că ține. Așa că dacă vreți să ascultați ceva bun, dar care poate nu se află în zona voastră de preocupări muzicale, eu zic că o audiție a acestui album nu are cu ce să strice. Trust me, are de oferit destule lucruri bune și vorba aia, nu pot fi bănuit că aș fi vreun fan al genului :)

Comments 4

  • Bun! Multumim! Notat cateva ;)

  • Evergrey sunt buni cu orice aparitie. Altfel: Swallow the Sun incepusem sa ascult cu multi ani in urma si ziceam atunci fix ce zici si tu acum (dovada ca amandoi am avut dreptate si trupa chiar nu stie ce vrea). Pe-atunci ”dadusera lovitura” cu ”Don’t Fall Asleep” si lumea ii compara cu un ”Opeth mai debusolat” :))

    • Par buni, da. Par buni bine, ce să zic, mai bag ceva de la ei, e cam mare pauza. Iar STS, clar, nu știu ce și cum vor, că altfel tehnică este pe acolo, ar avea cu ce.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: