Din drum (37)

Bullet For My Valentine – Gravity (2018)

Albumul a picat exact la timp. Aveam nevoie de ceva ușurel, care să sune de toată jena și care să nu ceară de la mine nici cea mai mică picătură de cunoștințe muzicale. Să ruleze acolo, așa, degeaba. Ei bine, exact asta face Gravity, cred că al șaselea album de studio al trupei. Este perfect să nu-l dai nici prea tare, nici prea încet, să nu te intereseze ce auzi, să fie doar un simplu fundal sonor, mai puțin inspirat ca altele, pe care tu să faci diferite chestii, cum ar fi să hrănești porcul. Și, sincer, chiar trebuiau să copieze în halul ăsta sound-ul celor de la Linkin Park? Concluzie: ascultați numai dacă NU aveți ce asculta sau NU aveți ce face.

Cancer – Shaddow gripped (2018)

Nene, eu nu am probleme cu chestiile extreme numai că chestiile astea extreme trebuie să aibă ceva de spus. Or acest album al celor de la Cancer nu spune decât că trupa există și că s-a decis să mai arunce pe piață un disc. Rar am văzut o asemenea risipă de agresivitate fără logică, albumul fiind ceva fără cap și fără coadă, numai bun să te decizi să treci la ascultat alte muzici, poate mai decente. Poc-poc-poc, groh-groh-groh și așa trec 10 piese. A sosit vremea să mulțumim internetului, atât cât mai putem face și asta, pentru clipele în care ne mai salvează ceva bani în buzunar, măcar în cazul acestui album. Nu-l încercați, zic.

Cryptopsy – The book of suffering – tome II (2018)

Canadienii de la Cryptopsy se prezintă ca o formație de technical death metal, ceea ce pe undeva chiar ar putea fi. Nu neapărat tehnic, dar trash și death, asta clar. Ce pot spune despre acest EP al formației, pentru că de un EP cu patru piese discutăm? Aș putea spune că nu este deloc rău din punctul meu de vedere și că merită să dați o tură ca să vedeți cum arată metalul prin țara aia a lor. Desigur, nu sar în sus, nu sunt extaziat, dar pentru ceea ce se declară formația asta a fi aș spune că este un produs cinstit, la obiect, care-și face treaba și nu vrea să păcălească.

Unleashed – The hunt for white Christ (2018)

Ei bine, din tura asta de trupe mai zbuciumate aș spune că ăsta este cel mai bine pus la punct album pe care l-am ascultat. Asta nu este de mirare, Unleashed este una dintre cele mai bune trupe suedeze de death metal și se pare că vrea să-și respecte cota. Pe scurt, un album curat și corect de death, exact ceea ce așteptam de la ei, fără bigudiuri, fără chestii inutile, direct la subiect, scoțând totul din ceea ce se poate scoate din acest gen. Personal l-am agreat deși este departe de ceea ce-mi place mie și regret că nu-l pot oferi spre ascultat și vecinilor de cartier, nu mai sunt la vârsta la care să scot boxele pe geam. Merită o încercare, să știți.

Warrel Dane – Shadow work (2018)

Pe Warren Dane trebuie să-l știți, e băiatul ăla cu Sanctuary și Nevermore, două formații pentru care nu am avut vreodată o afinitate deosebită deși pe cei de la Sanctuary i-am ascultat tare atent într-o perioadă. Mno, ce-i pe albumul acesta nu este departe de ceea ce am ascultat de la cele două trupe și asta nu este deloc de mirare, asta știe omul, asta face. Dacă merită ascultat? Eu cred că da. Are acolo unele idei care-s interesante și pe care știe să le și prezinte și acesta este punctul la care albumul ține, ca să zic așa. În rest poate fi socotit plictisitor și repetitiv, eu clar nu mai trec peste el a doua oară.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: