Din drum (26)

At The Gates – To drink from the night itself (2018)

Băieții fac ce știu ei mai bine să facă pe acest nou album al lor, adicătelea ceva death metal melodic. M-am despărțit și de stilul ăsta cândva dar îl mai ascult în autobuz, prin aplicațiile radio, în clipa în care vreau să-mi închipui cum aș ucide un borac din ăla care urlă pentru toată mașina. Noul album al suedezilor nu mi s-a părut deloc rău, ba dimpotrivă, are tot ce trebuie să conțină un asemenea produs discografic. Are chiar și idei, deși am spus mereu că pe zona asta este greu să mai vii cu ceva nou. Acum, nu că At The Gates vin cu ceva nou, ci doar se pricep să facă în continuare bine ceea ce au de făcut. Pentru asta merită ascultați, oferă clipe bune.

Don Airey – One of a kind (2018)

Cum era probabil de așteptat, albumul aduce al naibii de mult cu ceea ce se cheamă și au făcut cei de la Deep Purple de-a lungul vieții. Sunetul ăla aparte al trupei, mai ales din perioada ceva mai veche, este inclus la perfecție pe acest album solo al clăparului Purple. Un album de hard-rock zic eu că solid, cu un Carl Sentance neașteptat de bun (actualul solist Nazareth) și cu ceva teme care chiar dacă se repetă zic că sunt tratate tocmai bine ca să fie actuale și să dea culoare albumului. One of a kind zic eu că este ceva de ascultat chiar dacă pe unele locuri nu este chiar ușor să faci asta. Bună realizare pentru anii ăștia, muzical vorbind.

Kamelot – The shadow theory (2018)

Power-metal: “The protagonist arrives riding a white unicorn, escapes from the dragon, saves the princess and makes love to her in an enchanted forest”. Mno, exact așa am recepționat eu acest nou album semnat Kamelot, doar că n-au salvat prințesa, așa că s-au dus în pădure să fută muzica, părea accesibilă în clipa aia. Că m-am plictisit nu este o problemă, sunt albume mult mai proaste ca ăsta, partea proastă este că nu am detectat nici cea mai mică frază muzicală care să merite reținută și vorba aia, am ceva legături cu genul ăsta muzical. Slab album, slab rău de tot, groaznic aș spune. Eu nu-l recomand, dar na, fiecare face ce vrea.

Snowy Shaw – White is the new black (2018)

Primul album solo al lui Snowy Shaw nu putea fi unul simplu. Să explicăm: este un best-of invers, așa cum a spus Snowy. Albumul adună câte două piese de pe șase albume care vor apărea cândva și fiecare dintre aceste două piese ne arată care va fi sound-ul albumului de pe care provin. Frumos, nu? :) Ce iese… este un album care nu este neapărat de concept, dar care seamănă a unul. Deosebit de greu să duci amestecul ăla muzical de acolo (mie mi s-a părut că aud și niște Judas Priest prin zonă, parcă și niște Annihilator…), dar la final te alegi cu o experiență de gen “ce mama dracului am ascultat aici?” și eventual o iei de la capăt. Băi, e nebunie! Sincer… nu-l recomand, vreau să am milă de voi, dar pe cuvânt de nu TREBUIE ascultat!

Five Finger Death Punch – And justice for none (2018)

Ca să fiu sincer, așteptam multe de la acest album. Bine, am primit o parte din ceea ce așteptam, dar asta nu mă face deloc să sar în sus de bucurie. Este un album care are o anume doză din ceea ce am vrea să ne livreze FFDP, dar parcă este executat cu frâna de mâna trasă, ca nu cumva să se strice ceva pe-acolo. Consider că-i lipsește o parte din viteza și agresivitatea pe care le cunoșteam și asta m-a lăsat puțin trist. Dacă nici ăștia, atunci cine? Una peste alta îl consider recomandabil, se găsesc destule lucruri bune pe el.

Comments 4

  • Fix asta a fost si impresia mea la ultimul Five Finger Death Punch. Cat despre Kamelot – mai are sens dupa plecarea lui Roy Khan? Ei liric cumva sunt interesanti, dar prog-power-ul ala fara vocea lui Khan…

    • Bun, deci cu FFDP nu mi s-a părut doar mie. Iar Kamelot… da, sunt departe de orice știam eu despre ei. Dar ce să zic, e bine să asculți, așa mai știi ce se întâmplă prin industrie și pe cine mai merită să urmărești.

  • Dintre toate trupele prezentate, doar FFDP am ascultat. Ma asteptam la mai mult. Cel mai mult mi-au placut Dot your eyes si Lift me up . Altfel, Volbeat scoasera si ei album. Efectul FFDP si aci, dpmdv.
    In rest, bag sa ascult ce ai recomandat aci.

    • De Volbeat nu cred că mă ating. Nu mi-au spus nimic, niciodată. Și da, de la FFDP așteptam și eu ceva mai serios. Nu este rău, dar e departe de ceea ce poate trupa aia. Sau poate că… nu mai poate.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: