Din drum #192

Whitesnake – The Rock Album MMXX (2020)

Nu știu ce-ar mai putea fi spus despre Coverdale și trupa sa. Poate doar că ceea ce se aude aici vorbește despre faptul că băieții încă mai au benzină de câte ceva chiar dacă vocea lui David nu mai este de multă vreme ce a fost. 16 piese într-o mică altă dispoziție că na, mari diferențe nu sunt, dar 16 piese care vorbesc despre ce formație imensă a fost, este și va fi asta.

Hank von Hell – Dead (2020)

Norvegienii au încercat și ei să pună degetul pe o bucățică de hard-rock cu ceva apucături de heavy, numai că rezultatul final este un dezastru. Piesele sunt așa cum sunt, vocea este departe de a le servi cum trebuie iar finisarea albumului lasă de dorit, parcă-i făcut pe genunchi. Distractivă chestie, dar nu pentru mine. Poate data viitoare iese ceva mai bun.

Cro-Mags – In The Beginning (2020)

Americanii bagă ceva combinat între un pic de thrash, un pic de industrial și o chestie din aia cu core în denumire, chestie care de obicei ascunde faptul că trupa habar nu are ce cântă. Ce a ieșit din asta este o labă absolut tristă de album, la granița dintre plictis și disperare. Regret că am stricat boxa cu așa ceva, săraca de ea, o luasem pentru muzici bune…

Protest The Hero – Palimpsest (2020)

Un fel de progresiv, puțin combinat cu heavy, totul din Canada. Nimic deosebit, nu m-au surprins cu nimic, nu am tresărit, nu am avut de ce să mă bucur. Un disc curat, nu chiar rău făcut, dar slab, cu teme preluate de pe la alții și departe de a fi duse la capăt așa cum trebuie. A, iar vocea trebuie neapărat schimbată, nu folosește deloc trupei.

Medicated – Descension (2020)

Death cu thrash din Finlanda, pe alocuri cu porțiuni mai heavy, mai ușoare. Un album pe care-l consider slab și nefericit, fără nici măcar cea mai mică șansă de a trezi interesul. Uite de aia e bine să nu ai abonament la Spotify, ajungi de asculți toate prostiile pe drum. Nu aș asculta a doua oară discul ăsta, este o irosire a tuturor resurselor avute. Și au avut, că e masterizat decent.

Operus – Score of Nightmares (2020)

Un pic de power simfonic sosind din Canada, de-acolo de unde de ceva vreme tot primesc fel de fel de chestii. Mi-a plăcut cum au pus în scenă ce au ei acolo, adună și ceva chestii care merg spre buf, seamănă pe alocuri cu o operă rock, chiar ar avea ce să caute pe scenă. Nu sună deloc rău, aș spune că o mai ascult o dată zilele astea, cred că va suna bine și a doua oară.

H.O.T.D. – Big Bones (2020)

Americanii au pus-o de un hard/heavy cât se poate de corect muzical. Au câteva lucruri bune acolo, prima piesă e drăguță foc, însă cam asta este tot ce pot să facă. Se învârt între prea multe lucruri pe care vor să le imite și din acest motiv nu le prea iese nimic. Poate data viitoare se va putea mai bine, deocamdată avem un disc despre care la final nu pot să spun că m-a impresionat în vreun fel.

Withering Surface – Meet Your Maker (2020)

Melodic death metal danez. Care nu sună rău, dar care este departe de a suna bine. Am avut aceeași senzație că am mai ascultat discul ăsta, dar la altă trupă. Trece peste urechi fără să lase mari urme și nici nu cred că și-a propus asta. E un disc care poate aduce ceva mini-turneu de cluburi modeste, na, mai iese un ban după ce trece pandemia.

The Bishop of Hexen – The Death Masquerade (2020)

Ceva black simfonic cu mici alte apucături, provenit din Israel. Nu le neg eforturile de a mă convinge, dar din nefericire au fost inutile. Un disc ca oricare disc de factura asta, făcut să fie acolo, cu partea vocală la care vă așteptați și cu instrumentația la care vă așteptați. Atât, altceva nu am auzit pe el, aș spune că nu dispune de lucruri care să fie de luat în seamă.

Crystal Skull – Ancient Tales (2020)

Cred că ceva power combinat cu heavy combinat cu speed. Și vine din SUA. Ceva mai dur decât media albumelor de gen și asta-l trage un pic în față. Vocea însă este un dezastru, iar aranjamentele muzicale parcă-s din genul care se făceau pe vremuri la Electrecord. Dar poate greșesc. A, și seamănă tare mult cu Running Wild pe unele zone. Și e păcat. Nu m-a impresionat.

Rawland – Snakes & Repents (2020)

Din ce-am descoperit pricep că ar fi vorba de o formație elvețiană de blues-rock. Ayaya, genul ăsta care chiar nu este la îndemâna oricui! Și nici a lor, dovadă că discul este, din punctul meu de vedere, extrem de slab. Nu ajunge să zdrăngăni la chitară și să bagi muzicuță pe album ca să ai și muzică, și acest produs al elvețienilor mi-a arătat din plin asta.

Divisived – Dismemberment Mutilated (2020)

Ahaha, brutal death metal din Indonesia. O țară extrem de propice să producă așa ceva, ce să zic! Mno, una peste alta aș spune că discul nu este chiar slab, ba chiar are unele părți care mi-au plăcut. Normal, dacă dați play (albumul e pe Bandcamp) probabil că știți deja la ce să vă așteptați. Eu zic că a mers o dată, știu că trupa asta există și că na, a făcut ceva decent din ce vor ei să facă acolo.

Carrion Vael – God Killer (2020)

Death cu thrash, din State. Mie personal nu mi-a plăcut deloc, am senzația că am ascultat treburile astea acum vreo 15, poate 20 de ani, și că erau făcute ceva mai bine. Mixul nu este nici el neapărat unul fericit, sunt multe lucruri acolo care puteau fi schimbate, dar na, nu sunt eu specialistul. Una peste alta este un disc care nu mi-a spus nimic, nu reușește să placă, nu are cu ce.

Pandrador – Ov Rituals, ov Ancestors, ov Destiny (2020)

Death metal sănătos, polonez. E o nebunie totală ce-au pornit băieții ăia pe disc, dar asta nu-l transformă în vreo chestie genială. Este însă un disc sănătos al genului, care încearcă să țină pasul cu anii. Are însă multe lucruri din ceea ce a fost de aur pe zona asta, poate tocmai de aceea zic eu că nu iese neapărat din mulțime.

Razorback – (Razorback Mx) – Time Collapsing Machine (2020)

Thrash metal mexican și aș spune că sună exact cam cum suna genul ăsta pe la începuturi, când începea să i se deseneze istoria. Desigur, are și chestii mai moderne dar sound-ul mi-a adus aminte de anii ăia când genul era la putere. Mai nasol este că fiecare piesă dă senzația că sună la fel cu prima, așa că la inventivitate avem o problemă mare. Mno, merită ascultat o dată. Cred.

Gefrorene Fee – Schneegeist (2020)

O trupă cu rădăcini în Brazilia și Germania, prestând un fel de atmosferic black metal. Nu este chiar foarte rău ce fac ei acolo, dar este un disc care ratează să fie apăsător, așa cum se vrea și care nu ratează să fie extrem de plictisitor, așa cum sigur că nu se dorea. Un disc cu care nu am vrut să am de-a face dar am zis să-l includ și pe el, că na. Nu mi-a spus nimic, consider că este nul.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.