Din drum #191

Powerwolf – The Symphony of Sin (2020)

Pe scurt, este vorba de varianta orchestrală a albumului “The Sacrament of Sin”, album apărut în 2018. Ce să spun, nu este deloc rău, chiar mi-am imaginat cu piesele astea sunt puse pe coloana sonoră a unui western bun, ar fi ieșit rupere cu ele. A meritat din plin să-mi pierd vremea cu discul ăsta sau ce se vrea el a fi, a sosit tocmai la timp pentru a fi apreciat așa cum se cuvine. Bine făcută treaba pe el.

Arabs In Aspic – Madness And Magic (2020)

Un album norvegian de progresiv, album care sosește de la o trupă aflată la al șaselea său disc. Un album deloc ușor de ascultat, dar un album care la final lasă urme, adică-ți amintești că ai ascultat trupa asta. Este bine făcut, băieții țin bine instrumentele în mână, iar vocea-și face treaba deși la prima vedere pare că nu ar avea ce să caute acolo. A fost o audiție simpatică, mai vreau din astea.

Everlore – Everlore (2020)

Avem Finlanda și power-metal. Power din ăla de 2 lei, power din ăla pe care se sinucide și dragonul despre cre vorbește, pentru cei care știți vechea glumă. Mno, nimic de luat în seamă pe acest album, este subțire din toate punctele de vedere, de la producție la interpretare. Nu mă așteptam să fie așa de slab, începuse cumva decent, dar degeaba. Inventivitate cu minus, interpretare cu doi de minus.

The Ghost Inside – The Ghost Inside (2020)

Metalcore americănesc și exact asta trebuie așteptat de la acest album. Se cântă american, se cântă metalcore, dar la final am fost tare plictisit de acest album. Parcă nici riff-urile nu sunt ceea ce trebuie, parcă piesele sunt nefinisate sau finisate greșit, parcă este ceva care lipsește de acolo pentru ca discul să fie socotit decent. Eu consider că am pierdut ceva timp. Păcat.

Frost* – Others (2020)

Aș spune că este excelent acest EP al americanilor. Totul este cât trebuie, unde trebuie și mai ales cum trebuie. Nu am descoperit nici cea mai mică greșeală, lucrurile sunt făcute cu o precizie uimitoare. Bine, nici oamenii de acolo nu-s amatori, au în spate nume mari și ani buni de cântat. Bună ieșire la rampă, o aștept și pe următoarea.

Fraser Edwards – The Architect (2020)

Britanicii ăștia prestează un fel de power combinat cu ceva elemente de progresiv, dar nu multe. Albumul nu este neapărat rău, dar constat din nou că-n zona de power lucrurile sunt departe de a sta bine în materie de inventivitate. Vorba aia, am mai ascultat discul ăsta, am mai văzut muzica asta. Nimic deosebit la final, un album care curge cumva curat și atât.

Re-Armed – Ignis Aeternum (2020)

Discul finlandezilor cred că este unul de death-metal melodic la care, din când în când, se mai adaugă și ceva elemente de thrash. Well, combinația dintre cele două nu le iese mai deloc și sunt locuri în care vocea suferă, în sensul în care nu are ce să caute sub forma aia acolo. Cu toate acestea nu este un album prost la modul serios, este unul cu care trebuia doar mai multă atenție.

Paralysis – Mob Justice (2020)

Thrash sosind din America. Slab album, slab până la punctul la care am avut de câteva ori intenția de a sări la altceva. Nimic nou, totul este o ciorbă veche care a fost pusă din nou pe voc, cu vocea se putea mai bine iar în ce privește masterizarea cred că se putea și aici mai bine. Una peste alta a fost un album peste care am trecut cu greu chiar dacă nu mă așteptam la nimic deosebit din partea lui.

Witches – The Fates (2020)

La bază aș spune că francezii stau pe thrash deși albumul se declară că ar avea și ceva legături cu speed-ul. Nici pe departe, zic eu, este un album extrem de rapid de thrash sau asta se vrea. Ce a ieșit din el aș spune că nu este departe de ce trebuie să fie un asemenea album, dar eu personal nu am fost dat pe spate. Sunt discuri mult mai bune pe zona asta, așa că pe ăsta l-am șters din memorie.

Nudo – Rabia (2020)

Heavy combinat cu power, sosit din Spania, loc de unde de altfel ne tot vin fel de fel de minuni de tip. Ce să zic eu despre acest album, am să spun că nu este deloc rău și că reușește să te țină atent la ascultare, chestie care-i din ce în ce mai rară în ziua de azi. Nu este un album de geniu, nici pe departe, dar este solid și merită fără probleme atenția. Din partea mea a primit-o.

Currents – The Way It Ends (2020)

Americanii au luat niște metalcore și au pus pe el mici grefe de progresiv, ceea ce nu este deloc rău, sunt niște idei tare drăguțe ce ies din combinația asta care la prima vedere nu ar merge. Un album despre care eu consider că se poate spune că este ascultabil, dacă nu chiar decent și bun. A meritat atenția, merge ridicat bass-ul.

Gabriel – Asmodeus (2020)

Gothic, progresiv, simfonic, englezii au aruncat pe discul ăsta cam tot ce au auzit ei în materie de muzică. Din nefericire dacă auzi de muzică nu înseamnă că vei și reuși să cânți, așa că vă cam dați seama ce a ieșit din acest album. Este un amestec nefericit cântat fără vreo urmă de talent, cu o producție care ar fi pusă în umbră până și de ceea ce se auzea de pe al treilea disc Iris. Horror, pe scurt.

Denied – The Decade Of Disruption (2020)

Suedezii sunt pe viteză și forță și vin la apel cu un nou album de ceva heavy combinat cu thrash. Cu ideile stau mai slab, nu sunt multe și nu sunt tratate așa cum ar trebui, se putea mult mai bine. De aia de pe la piesa a patra se instalează deja senzația de “am mai ascultat asta”, ceea ce nu face deloc bine la plăcerea muzicală. Un album cum mai sunt, nimic deosebit, e și el pe aici.

Woodscream – Варево (2020)

Un album de ceea ce-mi place mie cel mai puțin, adică folk-metal. Album care vine din Rusia, nu cred că era greu de intuit. Ei bine, este un album bun, mie personal mi-a plăcut. Ce este mai greu de dus este limba, eu personal nu am probleme, am făcut rusă la școală, deci sună normal. Trecând de bariera lingvistică aș spune că a meritat timpul petrecut cu el, e bine ce-i acolo.

Sickening Horror – Chaos Revamped (2020)

Death metal aproximativ melodic, sosind din Grecia. Un album despre care nu se poate spune că este prost, doar că-i lipsesc ingredientele care să te facă să-ți aduci aminte de el când se termină. Au fost câteva pasaje bune, dar în general nu te face să tresalți, să reții ceva, așa că-l trec la categoria discurilor ascultate și atât. Asta s-a putut, poate data viitoare e mai bine.

Cold Earth – Your Misery, My Triumph (2020)

Black-metal sosind din Germania, doar că nu ai nimic de ascultat din el. Nu mi-am dat seama unde-s tobele, unde-i bass-ul și dacă albumul dispune și de chitare. Da, atât de prost mi s-a părut mixajul, nici măcar cu EQ nu am putut să scot ceva din el. Sincer să fiu nici nu cred că se poate scoate, dar poate-i doar părerea mea. Dacă asta a fost intenția artistului, ei, proastă intenție. Am pierdut vremea.

2 comments

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.