Din drum #189

Fairyland – Osyrhianta (2020)

Naiba știe ce papuci am ascultat, dar cred că niște metal simfonic cu apucături de power, franțuzesc la origine. Sincer, trupa asta a încercat să dea pe spate doar că nu și-a dozat bine efortul și capacitățile, așa că a ieșit un talmeș-balmeș de zile mari pe discul ăsta. Am încercat să-mi dau seama de ce există așa ceva, nu am încă o explicație clară, dar clar este că a fost pierdere de timp.

Oz – Forced Commandments (2020)

Heavy, heavy din Finlanda, nu neapărat locul de unde să vină așa ceva. Ce să spun, discul poate că putea să fie mai bun dacă nu era tratat copilăresc. Sunt niște bucăți bune acolo care puteau fi dezvoltate super-tare, numai că la final au ajuns să fie niște treburi la care să zâmbești. Nu este un album rău, dar este un album care m-a dezamăgit deși așteptam ceva de la el.

Centinex – Death in Pieces (2020)

Death metal sosit din călduroasele și simpaticele ținuturi ale Suediei, acum ceva mai goale de ascultători de muzică după ce a trecut maladia pe acolo. Păcat, că albumul ăsta merită o ascultare. Nu este el de geniu, nu este el cea mai bună treabă din lume, dar pare echilibrat și pus pe picioare cât să-ți mențină atenția trează. A fost simpatic, metale grele, astea, a picat când și cum trebuie. Decent disc.

FM – Synchronized (2020)

Numele trupei spune totul despre ceea ce se cântă pe acest disc. Și trebuie să spun că britanicii nu reușesc nici pe departe un album de geniu, dar reușesc un album al dracului de bun, unul al cărui amprentă AOR este aici cu noi, ni se bagă în sânge mai bine ca niciodată. Am să fiu mereu fan de AOR, așa că pot fi fanul albumului ăsta, este al dracului de bine făcut.

Souls of Tide – Souls of Tide (2020)

Mi-a fost foarte greu să-mi dau seama ce cântă norvegienii pe discul ăsta. Pare a fi hard-rock, așa este și declarat, dar este departe de a fi asta sau doar asta. Una peste alta am avut de-a face cu un disc peste care se poate trece dar care pune întrebări serioase legate de consistență și stabilitate. Nu este cea mai proastă treabă ascultată, dar nici cea mai bună. Am ascultat, a trecut.

Mad Hatter – Pieces of Reality (2020)

Power din ăla de mâna a doua, sosit din Suedia. Sper ca Helloween să scoată la iveală un album bun și să le spună copilașilor care se bagă-n power cam care este treaba cu genul. Discului ăsta îi lipsește tot. Inventivitatea, tehnica, cheful de a cânta. A, nici vreo mare producție nu are. Tristă operă de artă, să zic așa. Și inutilă, găsesc oricând 50 mai bune.

Her Chariot Awaits – Her Chariot Awaits (2020)

Toate femeile din rock se cred Ann Wilson, Tarja și Lita Ford și unii bărbați din rock se cred Irinel Columbeanu (vezi DeMaio). Asta e problema mare a discului ăsta. Nu este rău. Ce-i acolo e de ascultat, dar au ales o voce feminină, mai ales pentru hard-rock ceva mai dur, și asta pune totul la pământ. O să rog trupa asta să mă cheme când au pe cineva cu coaie la microfon, la propriu și figurat.

Die Kreatur – Panoptikum (2020)

Nu cred că puteți greși cu discul ăsta, este Germania, este industrial și este ceva ce încearcă să imite Rammstein și Crematory. Din fericire, exact așa, nu reușește, deci rămânem cu trupele alea două, așa cum sunt ele, mai bune sau mai rele. Copycat-ul nu dă mereu rezultate, reușește tare rar, așa că albumul ăsta este apărut să moară. Mă rog, măcar din punctul meu de vedere.

The Order – Supreme Hypocrisy (2020)

Elvețienii dau cu bățul prin combinația aia dintre hard-rock și heavy, la fel de bună și utilă ca și aia dintre Biborțeni și vinul de masă superior. Sunt câteva idei pe acolo și discul ar fi putut să se hrănească din ele, doar că împachetarea și execuția finală sunt departe de a fi bine, e ceva ce nu merge deloc. E discul ăla juma’-juma’, nu știi ce să alegi din el. Eu am refuzat să aleg, am ascultat și mai bine de-atât.

Kari Rueslatten – Sorgekape (2020)

Fosta solistă a celor de la The Third and the Mortal se întoarce cu un nou album solo, ceva între folk și un pic de gothic, ciudățel pentru o tipă care-i soprană. Darăsta-i discul și nu avem ce face. Un disc despre care aș spune că este bun și că a picat exact când trebuie pentru a aduce puțină liniște. A curs super, e ce trebuie, e frumos legat, e bine cântat, mi-a plăcut.

Armagedda – Svindeldjup Ättestup (2020)

Black-metal suedez. Black-metal din ăla cam fără cap și fără coadă. Cam asta ar fi cronica albumului semnat de Armagedda, dar poate că sunt eu prea pretențios. Un album pe care n-am găsit nimic care să mă ajute să mă bucur măcar că l-am ascultat. Fără inventivitate, prost cântat și cu o producție care nu merită neapărat lăudată. Poate data viitoare, de data asta nu a ieșit.

Cosmic Putrefaction – The Horizons Towards Which Splendour Withers (2020)

Dânga-dânga-poc-poc-bum-arrrggghhhh-groooooh. Am rezumat ceea ce cântă pe acest album de death italienii de la Cosmic Putrefaction. O inutilitate, albumul nu face decât să se dorească extrem de agresiv, doar că pentru asta este nevoie și de tehnică și de inventivitate și băieților le lipsesc ambele. E ceva de lăsat în sertar, e păcat să vadă lumina zilei. Uneori mă gândesc cum de-mi rezistă căștile…

Leather Witch – Leather Witch (2020)

Un hard cu ceva heavy, trupa care prestează fiind din Columbia. Yup, de-acolo. Mno, stați calmi, n-au avut marfă bună la dispoziție, deci discul nu a ieșit cine știe ce. Eu m-aș fi concentrat pe heavy, par că acolo sunt ceva mai buni, aș fi schimbat vocalul ăla care pare că nu știe că trebuie să cânte și aș fi fost ceva mai atent la compoziție, că se poate. Dar na, ăsta sunt doar eu. Mno, slab. Slab de tot.

Shedfromthebody – A Dead And Aimless Hum (2020)

Deși nu are mari legături, albumul finlandezilor mi-a adus aminte de Saint Vitus și de perioada în care trupa asta era la putere. Una peste alta aș spune că nu am ascultat deloc un album rău, ba din contră, este bine legat, este frumos construit, pasajele alternează inspirat, ce să mai, nu a fost pierdere de timp. Este drept, atmosfera poate e mai grea, dar tipa de la voce e în formă și asta ajută.

2 comments
  1. Stai ca mi-ai adus aminte de tipu’ din Oberhausen pentru care FM era muzica de mosheala (au fost in deschidere la Saxon in turneul european din toamna lui 2018). Nu stiu ce dracu’ consumase, dar era fericit si cu chef de mosheala… 😂

Leave a Reply to BogDan Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.