Din drum #188

Firewind – Firewind (2020)

O surpriză neașteptată acest Firewind. Nu-s fan de Gus G și trebuie să spun că nici de Firewind, ce au scos până acum mi s-a părut fad, repetitiv, plictisitor. Băi, dar discul ăsta este ce trebuie. Are coi, are aranjamente așa cum trebuie, Gus pare să se simtă extrem de bine pe el, e o bucățică de muzică despre care zic eu că a meritat ascultată. Sper să fie la fel de inspirat și data viitoare.

Paradise Lost – Obsidian (2020)

Cu discul ăsta cei de la Paradise Lost par a se întoarce sau a se pune bine pe tot pe drumul ăla pe care scria gothic. Nu mai sunt de multă vreme un fan al genului, copilăria a trecut, muzicile astea nu mai sunt pe gustul meu, dar acest nou album Paradise Lost este exact acel Paradise Lost așteptat poate de prea multă vreme.

Gathering of Kings – Discovery (2020)

Am ceva sentimente amestecate față de acest album al suedezilor. E hard-rock, dar este unul care încearcă să combine zonele sale mai vechi cu alea mai noi. Ba chiar prin unele zone se vrea și AOR. Și treaba asta este sortită să nu iasă, trebuie să fie prea mare trupa ca să o reușească. Albumul e drăguț și asta este și tot ce este. E simpatic de ascultat, dar nu vă așteptați la mai multe.

Fraise – The Fifth Sun (2020)

S-au adunat suedezii și au făcut și ei un album de heavy spre power, combinația cea mai tristă. Ce a ieșit din el este o treabă care se situează între cele două genuri dar care habar nu are unde să pună accentul, cu o producție pe care o consider departe de a fi fericită și un vocal care pe alocuri nu-și dă seama de ceea ce trebuie să cânte. E și ăsta un disc, ce să zic. Am trecut și peste el.

Ron Keel Band – South X South Dakota (2020)

Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Un hard-rock acolo ca să fie, nu extrem de plictisitor dar nici să rupă norii, un album care per ansamblu poate fi trecut prin căști, doar că nu vă așteptați la cine știe ce de la el. Este bun de un drum cu metroul, ca zgomot de fond, dar asta aș spune că este tot ce poate să facă deși la prima vedere pare cu totul altceva. Din punctul meu de vedere nu este.

Sapphire Eyes – Magic Moments (2020)

Ăsta este un album clar de AOR. Este declarat hard-rock, ceea ce și este cumva, dar urlă a AOR. Nu încearcă neapărat să imite marile teme de pe vremuri dar este extrem de aproape de ele, ai spune că pe unele locuri albumul sună ca în acele timpuri. Deloc rău, agreabil de ascultabil, un album care aduce aminte de muzică în rock, așa cum se petrecea ea pe vremuri.

Illumishade – Eclyptic: Wake of Shadows (2020)

Niște metal simfonic cu ceva apucături progresive, totul sosind de la ceva germani. Un disc destul de complicat și aglomerat, poate tocmai de aceea este așa de obositor de ascultat. Sau așa a fost pentru mine. Nu am sărit în sus, nu e nimic deosebit acolo, dar trupa este departe de a fi rea. Numai că nu i-a ieșit de data asta. Nu aș asculta a doua oară, a fost prea trist chiar și o dată.

Shrapnel – Palace for the Insane (2020)

Britanicii sunt pe thrash și reușesc un album chiar bun. Ba aș spune că este mai mult decât bun. Este bine dozat, este bine cântat, nu are inventivitate dar ceea ce se aude pe el este oricum bine făcut, trupa are chef de cântat, băieții se pricep, toate acestea duc la un album simpatic pentru gen, chiar melodic pentru că este departe de a fi un thrash din ăla curat, pe nebunie. L-am ascultat cu plăcere.

Voices of Ruin – Path to Immortality (2020)

Death-metal pe alocuri, amestecat prin diferite locuri cu gothic. Un album care nu m-a dat pe spate. Adică a fost ce spune el acolo că este, dar americanii nu au făcut nimic mai mult din el. Este un alt album pe care se cântă ce se spune, dar care la final nu te lasă cu vreo amintire, este lipsit de orice l-ar putea face să fie căutat și a doua oară.

Putrid Pile – Revel in Lunacy (2020)

Death-metal, ei zic că e brutal, eu zic că nu neapărat, dar se poate spune că albumul este ceva mai supărat decât ăla de deasupra. Mno, e o goană după viteză și urlat, acea goană înțeleasă la modul prost, peste care se așează și o producție care nu face deloc cinste unui album de an 2020. Ceva de ascultat acolo când vezi pensionari fără mască de protecție în autobuz, dar atât.

Trouble – Psalm 9 (2020)

Stoner sau doom, nu-mi dau seama foarte bine ce bagă americanii aici, dar e pe aproape. Un album care m-a plictisit la modul serios, nereușind să-mi spună nimic. Bine, nu-l ajută nici producția, sună de zici că-i făcut pe vremuri în studioul Electrecordului. Nimic deosebit la el, un alt album fără cap și coadă, doar ca să fie. Dar na, trebuie să ai motiv să prinzi ceva concerte în cluburi.

Nygmalion – Deluminate (2020)

Death-metal maghiar, nene. Și sună bine. Bine de tot. Dau băieții o tură de cântat de zile mari, cu agresivitate și viteză. Sunt destul de inspirați și la capitolul compoziție deși aici se putea sta mult mai bine, dar una peste alta albumul reușește să nu plictisească așa cum o fac altele. Am fost ok cu el, m-am bucurat să aud de trupa asta, mai ascult.

Bitterness – Dead World Order (2020)

Ăștia-s niște nenea nemți care bagă ceva între thrash și death. Exact din motivul acesta nu le-a ieșit foarte bine albumul, pentru că nu s-au decis precis ce să cânte. Alternează între cele două genuri și deși există o punte de legătură între ele și un mod de a le combina din care discul să iasă bine, ei, trupa încă nu a găsit puntea aia. Un album care a început bine și putea mai mult dar s-a stins repede.

Comments 4

  • Am cam pierdut de multisor legatura cu ce-au mai facut Paradise Lost, dar Obsidian m-a prins, cel putin in perioada asta. Inteleg ce zici, trebuie sa fii fan al genului ca sa-ti placa, ceea eu n-as putea fi mereu. Uneori pur si simplu n-am dispozitia necesara pentru stilul lor. Dar acum a prins. Al dracului de bine chiar.

    This one way street you’re on is gonna get you killed…

    • Este absolut ce trebuie când discutăm de Paradise Lost. S-au tot jucat, s-au tot distrat, acum a sosit vremea să arate că încă se mai pricep la ce știau ei să facă mai bine 🙂

  • Altfel, mi-am muscat buzele cand am citit de motiv de prins concerte. Saptamana asta ar fi trebuit sa fiu la Rock Hard, ar fi fost primul meu festival in afara… 😭

    • Trece și asta. Și noi ne dorim un concert, dar na, asta-i viața. Vin și ele. Totul este să fim noi pe aici ca să le așteptăm 🙂

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: