Din drum #187

…and Oceans – Cosmic World Mother (2020)

Black metal și ceva atmosferic din Finlanda. Nu sună deloc rău, dar nu am sărit în sus de bucurie. E un album decent pentru stilul său, băieții s-au chinuit să-l scoată cu bine la capăt chiar dacă duce o lipsă serioasă de inventivitate. Una peste alta e de ascultat pentru cine mai ascultă și așa ceva, dar cum am zis nu este nimic genial acolo, nu o să aveți vreo mare surpriză.

Def Leppard – Too Many Jitterbugs (B-Sides and Rarities) (2020)

Cred că titlul spune totul, nu este nevoie să mai vorbesc despre ce se află pe compilația respectivă. Una care sună bine, sună chiar mai bine decât unele albume Def Leppard, semn că piesele lăsate pe dinafară sau ajunse pe fața a doua discului sunt uneori mai ingenioase decât unele dintre cele consacrate. Un album pe care m-am bucurat că l-am ascultat, am pus și-un bookmark pe el.

Naglfar – Cerecloth (2020)

Un album de black sosit din Suedia, pe alocuri cumva melodic deși parcă nu mi-aș pune banii la pariu pentru asta. Un album în nota obișnuită a genului, fără nimic deosebit, un album care curge simplu de la cap la coadă, un album care în afară de asta aș spune că nu face nimic altceva. Nu este de dat cu el de pământ, e o audiție decentă, dar nici de sărit în sus de bucurie pe tema lui.

Green Carnation – Leaves of Yesteryear (2020)

Norvegienii cântă în majoritate progresiv, dar unul la care adaugă și alte lucruri. Nu este un album rău, dimpotrivă, se cântă decent acolo, se cântă chiar bine. Am trecut cu curiozitate peste el, ceea ce este de bine, și am ajuns la concluzia că bine am făcut, era păcat să-l ratez. Audiția a meritat, a fost muzică, nu sunet, a fost ce trebuie.

DeVicious – Phase Three (2020)

Hard-rock simplu și la obiect, sosind de la ceva germani. Curat album, construit corect și cu interes și cu o producție decentă. Nu este nimic nou pe acolo, nimic genial, doar ceva clasic, ceva ce sigur ați mai ascultat și prin altă parte, dar am să repet, este un album cât se poate de curat și asta este o mare calitate în ziua de azi. Mie mi-a făcut plăcere să-l ascult.

Mekong Delta – Tales of a Future Past (2020)

Deloc rău acest Mekong Delta, trupă de care nu am mai dat de ceva vreme, aproape că și uitasem de ea. Foarte bine dozat, simpatic de agresiv și cu câteva apucături de progresiv pe care le pot considera extrem de bune. A fost o plăcere să-l ascult, e bine că se mai nimeresc și albume care merită atenția. Chiar foarte bine a picat după atâtea alte tâmpenii ascultate.

Hardbone – No Frills (2020)

O trupă germană de hard-rock. Hard-rock din ăla cu apucături AC/DC. De fapt dacă vă este dor de ceva AC?DC puteți să treceți liniștiți la ascultat acest album. Până și vocea a fost căutată să aducă a Brian Johnson și aș spune că reușește, nu este chiar rea. Bine, după mine are și ceva apucături de Bon Scott, dar na. Așadar cam ăsta este albumul. Și n-a fost chiar rău, ascultarea a fost ok.

Sojourner – Premonitions (2020)

Ceva black-metal atmosferic, cu mici apucături din alte chestii, dar mici, aproape insesizabile. Un album palid, extrem de prost din punctul meu de vedere, plicticos și repetitiv până-i sar capacele. Nimic bun pe el, l-am ascultat ca să fie, am așteptat să se termine ca să trec la altceva în speranța că va fi mai bun. Nu aș trece a doua oară peste el, e prea mare deranjul.

Forgotten Tomb – Nihilistic Estrangement (2020)

Black-metal italienesc, cu ceva apucături de death și cu ceva apucături de gothic/atmosferic. Ce să zic, discul nu sună rău dar asta nu înseamnă nici pe departe că m-a impresionat sau ceva. Un disc agresiv, puțin fad, însă, plictisitor pe alocuri, care merge doar dacă vrei neapărat să mai asculți ceva nou din interiorul genului. Altfel nu spune cine știe ce, asculți și asta a fost.

Secrets Of The Moon – Black House (2020)

Ceva gothic sau așa cred, sosit direct din Germania. Poate cel mai plictisitor și mai neatrăgător album din tura asta. Nu mi-a spus nimic deși am încercat din răsputeri să pricep ce este acolo. Nici măcar producția nu mi s-a părut a fi ceea ce trebuie, dar aici e discutabil, mă pot înșela tare ușor. Una peste alta am mai pus la colecție un alt album inutil.

In Extremo – Kompass Zur Sonne (2020)

Nu-mi dau seama ce-au dorit germanii să le iasă din acest disc, dar nu le-a ieșit. Accentele de folk sunt prost subliniate de un cimpoi, chestia asta o vezi mergând la Grave Digger eventual, dar clar nu la orice trupă și nu oricând. Așa că nu prea le-a ieșit albumul și aș spune că nu le va ieși nici următorul, unul pe care sunt sigur că mă voi feri să-l ascult.

Thy Despair – The Song of Desolation (2020)

Un fel de darkmetal sosit de la ceva ucraineni, deși eu aș spune că mai degrabă este vorba de niște gothic atmosferic. Cel mai tare m-a enervat vocea solistei, aproape că mi-a venit să opresc ascultarea după două piese. Am rezistat până la capăt pentru a spune că este un album nereușit, plictisitor cu spume și lipsit de orice inventivitate, adică de tot ce te-ar putea face să te bucuri de el.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: