Din drum #180

Nightwish – Human. :II: Nature (2020)

Nu pricep nici picat cu ceară de ce are Nightwish nevoie de o voce și mai ales de una cum este Floor. Este un album care ar merge mai degrabă ca side-project al lui Tuomas, dar nu ca disc Nightwish. Nu mi-a plăcut deloc, nu are nimic să amintească de trupa aia serioasă și melodică, păcat, aș tot vrea să fie bine. Din nefericire cred din nou că Nightwish a termina benzina la Tarja. Dați totuși o ascultare.

Joe Bonamassa – Easy To Buy, Hard To Sell (2020)

Un album instrumental, poate mai puțin așteptat de la Joe, dar un album așa cum trebuie să fie. Are pe el tot ce se poate, are și blues, are și jazz, are și rock, are tot ce poate face Joe să sune mai bine. Și sună bine. Iar lipsa vocii nici nu se simte, pe măsură ce treci peste piese îți dai seama că este perfect așa cum este. Neapărat de ascultat, eu zic că este tare bun și că merită atenția.

Joe Satriani – Shapeshifting (2020)

Probabil singurul chitarist de top care mai este capabil să-și pună fantastica tehnică în slujba sunetului și sufletului. Un album de pus pe rană, fantastic executat, cu un un sound și feeling care rar se găsesc. Ai putea crede că asemenea piese nici nu mai pot exista, dar Satriani este aici și ne arată că se poate. Teardrops este preferata mea. Neapărat de ascultat acest disc, este de geniu. Absolut de geniu.

Avlid – Ond Bråd Död (2020)

Ceva atmosferic death metal suedez. Nimic deosebit, zic eu, o chestie să fie acolo și care să se înscrie cumva în trendul genului. Aș spune că este un album peste care se poate trece dar care nu lasă nimic deosebit în urmă, un album făcut să fie și de pe urma căruia nu sunt prea multe concluzii de tras. Poate data viitoare le iese mai bine, de data asta nu a fost să fie.

Steed Of Fury – Motorized Forces (2019)

Ceva heavy-metal care ne vine tocmai din Brazilia. Pare unul din acela neprelucrat, de bază, cam de pe la începuturi, unde accentul nu se pune chiar așa de tare pe realizare ci pe avântul pe care-l ai de a cânta. Nu a ieșit chiar rău, dar nu pot exagera, nu e vreun album cu care să le lauzi. Însă merită trecut peste el, mai ales că zilele astea nu sunt multe de făcut.

Aetherius Obscuritas – Mártír (2020)

Ei bine, ce avem noi aici este o trupă de black metal sosind din Ungaria. Primul lucru care m-a izbit este solistul vocal, o voce cu totul aparte, unică, uneori nici măcar având treabă cu piesa. Însă are show-ul său. Aș spune că albumul este de ascultat, mai ales dacă vă place genul ăsta, altfel este un exercițiu zic eu perfect pentru a afla ce se cântă și pe la vecini.

Therion – Cover Songs 1993-2007 (2020)

Mno, ce-i aici este exact ce spune titlul că este. Și avem parte de Therion, cover-ul la Abba este al dracului de bine făcut, doar că nu doar la acel cover se rezumă acest disc, compilație sau cum vreți să-i spuneți. În lipsă de ceva mai nou aș spune că nu strică deloc să treceți peste titlul ăsta, Christopher se descurcă impecabil și când vine vorba de cântat piesele altora.

Trench – Blossom (2020)

Trupa este una de hardcore/metalcore și vine din Canada. Am avut dorința de a închide audiția de multe ori, însă am zis să stau până la capăt dacă tot am început. Nimic deosebit, goană, urlete, din astea. Nimic util, vorba aia. Deloc-deloc. Nu merită trecut în revistă, este un album care plictisește îngrozitor, cantonat doar în dorința de a încerca ca totul să fie cât mai agresiv.

Orkrist – Artifacts Of Life (2020)

Black, doom, symphonic, chestii care sosesc de la o formație din Slovacia. Pierdere de vreme și acest album, mai ales pentru că oamenii nu se decid bine ce să prevaleze în muzica lor, așa că bagă din toate pentru toți. Un fel de șaorma. Albumul nu este rău, doar că suferă, iar la final nu rămâi cu nimic din ceea ce-au intenționat să-ți dea băieții, dacă au intenționat așa ceva. Nu recomand.

Gomorra – Divine Judgement (2020)

Ce este aici pare a fi ceva heavy-metal cu apucături mai dure pe unele locuri, sosind din Elveția. Nu aș spune că este cel mai bun album din lume, dar nici despre cel mai rău nu se poate discuta. Nu sunt însă sigur că merită o ascultare, are destule bube, devine redundant, sunt lucruri care se tot repetă, aproape că aștepți să se termine. Nu, nu-l recomand. Deloc nu fac asta.

Siren – Back From The Dead (2020)

Heavy-metal americănesc, fără nici un fel de sare și piper. Aș spune că albumul a început să-mi displacă de la prima piesă și a continuat să o țină așa până la final. Nimic de calitate, zic eu, pe acest disc, un altul care să fie pe piață, care să aducă ceva concerte prin cluburi, când or fi și alea să se mai țină. Treceți peste el, nu ratați nimic.

Black Magick SS – Rainbow Nights (2020)

Black-metal combinat cu ceva psihedelic, o chestie tare ciudată, dar vine din Australia, este explicabil. Nu știu ce-au băut băieții înainte de acest album, dar nu mi-a generat decât valuri de râs și de cruci, nu credeam că așa poate să existe. Treceți peste, nu veți rata chiar nimic, ar fi bine ca asemenea produse să nu mai ajungă pa piață. Pierdere de timp, ăsta nu este disc, e supliciu auditiv.

Twilight Mystery – Мои Демоны (My Demons) (2020)

Gothic, simpho, metal, Rusia. Nu știu dacă neapărat în ordinea asta. Voce feminină. Deloc rea, timbru aparte, nu se chinuie să imite pe nimeni, cântă ce știe ea mai bine. Este un disc despre care consider că trebuie ascultat chiar dacă limba rusă va pune unele mici probleme de acomodare sau acceptare. Este bine făcut, eu așa consider, că este tare bine făcut și merită o clipă de atenție.

Setfire – Spots on blood (2020)

Brazilia și thrash-metal. Thrash combinând stilul ăla mai clasic cu câte ceva mai aproape de zilele noastre. Mi-a plăcut și l-am ascultat cu plăcere. Consider că este un disc bine făcut, bine dozat, produs cu o anume atenție, aducând aminte de trecut dar stând pe aici prin zilele noastre, cu o secție ritmică bună și un vocal inspirat. Merită o ascultare, zău așa, nu-l lăsați să treacă.

Shampoon Killer – Mankind Depravity (2020)

Death-metal cu ceva grindcore, cehesc. Berea e bună, albumul ăsta nu. La berea cehească mă refeream. Și e păcat, albumul prezenta ceva speranțe, oamenii nu sunt chiar necunoscători, am zis după prima că se lasă bine de tot cu ce este aici. Numai că nu a fost așa. Un album slăbuț, care devine plictisitor după prima piesă, pe care nu-l recomand chiar dacă avem suficient timp să ascultăm toate prostiile.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: