Din drum (18)

Deep Purple – Infinite (2017)

Poate că Deep Purple au obosit, poate că au trecut prin multe, poate că Gillan nu mai este nici un sfert din ceea ce a fost cândva, însă acest Infinite nu este deloc un album rău. Desigur, îi lipsește coeziunea și inventivitatea de pe vremuri, dar este un album care poartă amprenta clară a trupei și-l face un alt inconfundabil album Purple. Time for bedlam este o piesă foarte bună, All I got is you nu este nici ea rea și nici One night in Vegas nu este de dat deoparte. Un album care merită ascultat din motive care nu au legătură cu istoria, ci cu prezentul: Deep Purple chiar sună decent pe acest Infinite.

Brett Myers – Home brewed (2017)

După 12 sezoane petrecute în liga de baseball… Brett Myers s-a decis să se retragă și să devină artist country. Iar country-ul lui pare, cel puțin pe acest album, tare viguros și inspirat, cu câteva elemente blues și hard-rock care-l fac de-a dreptul agreabil. Este genul ăla de album care vine să spună ce am mai spus de câteva ori, faptul că prin country încă se mai face treabă serioasă, încă se mai vine cu nou, încă se mai găsesc resurse. Așa că vi-l recomand, că-i simpatic foc și găsiți de toate pe el. Bun, tare bun produs discografic.

Europe – Walk the earth (2017)

Suedezii nu mai sunt de multă vreme trupa aia de pletoși blonzi care producea melodii pentru pizde. Ultimele albume au adus la suprafață o altă latură a trupei, iar Walk the earth este poate cel mai serios dintre acestea. Un album pe care se îmbină mai multe stiluri muzicale, dar care vorbește despre progresiv. Un album închegat, melodic, tematic, bine pus la punct, cântat extraordinar și beneficiind de o inspirație de care nu-i mai credeam capabili. Mi-este clar, Europe sunt la a doua tinerețe, de-abia acum încep să se apuce de treabă. De neratat, zic.

Robert Plant – Carry fire (2017)

Absolut bijuterie, sunt două cuvinte cu care am spus totul. A plecat vremea când nenea ăsta cânta rock, și aici nu mă refer strict la Led Zeppelin, însă a sosit vremea când ne oferă niște albume absolut aparte, lucrate-n draci și cu o muzică a cărei valoare încă nu reușesc să o estimez la maximum. Este un album care vorbește despre faptul că există întotdeauna o cale să te regăsești dacă vrei cu adevărat asta. Timbrul special al lui Plant, ca și orchestrația aparte, lucrată la microscop, transformă acest Carry fire într-un album pe care nu ai voie să nu-l asculți.

Diablo Swing Orchestra – Pacifisticuffs (2017)

La albumul ăsta s-a început lucrul în 2014, iar lansarea trebuia să aibă loc în 2017, numai că anumite probleme cu mixajul ni l-au adus de-abia în 2017, începând cu 8 decembrie. Apoi… nebunie pe albumul ăsta. Nebunie organizată. Și țin minte că mi-am spus asta ori de câte ori am ascultat DSO. Un album aproape perfect din punctul meu de vedere, cu niște pasaje care te lasă aproape mască, dar îți și arată că-n ziua de azi se mai poate face (și) muzică. Excelent, de neratat, o bijuterie la care nu îndrăzneam să sper deși știam ce poate trupa.

Comments 6

  • Daca imi pare rau de ceva, e ca The Final Countdown va ramane pentru eternitate cea mai cunoscuta piesa a lor. Din punct de vedere muzical, e la ani lumina in urma a ce au scos dupa reuniune. Walk the Earth e unul din albumele mele preferate din tot ce am ascultat de anul asta.

    Alaturi de Kreator (stiu ca lumea care plange dupa perioada Pleasure to Kill- Extreme Aggression n-o sa fie de acord cu asta, dar mie imi place directia in care au luat-o incepand cu Violent Revolution, si, la aproape un an dupa, sunt in continuare nebuna dupa ce au reusit cu Gods of Violence) si bunicu’ Alice.

    • Exact. Exact așa. Lumea se va raporta mereu la piesa aia, deși băieții au produs muzică serioasă în ultima perioadă și, culmea, nu prea luată-n seamă. O să rămână piesa aia pe creierele tuturor și tare regret asta, da. Iar Walk The Earth este un album tare aparte și care merită tare multe. Dar na, asta este, ce să faci… Cu Kreator e ceva mai aparte, ei sunt în Big4 german și nu le va ierta nimeni orice pas în afara încadrării ăleia. Dar da, și trupa aia s-a dezvoltat și a adus lucruri pe care nu le așteptam de la ei.
      De Alice nu este nimic de spus. Omul este impecabil din toate punctele de vedere.

  • Frumos si eficient argumentat exact cat trebuie ca sa te provoace “la ascultat” ! Chiar asa .. Gillan nu mai e cea fost dar nu-l dau pe altii o suta mai ti erei ca el ! Eu doar cand ma uit la omul asta (si chiar m-am uitat stand foarte aproape de el in backstage) vad istoria rock-ului mondial ! Inca ma fascineaza si nu cred ca acest sentiment de admiratie va inceta vreodata ..!
    Europe , la fel..! buni de tot (“omul meu” de acolo e John Norum si nici nu mai zic altceva despre el decat ca in topul meu personal este printre primii zece )
    Mi-a placut fara sa ma sochez.. sincer mi-a placut “ cantece ptr pizde “.. formulare fresh, neprefacuta
    Bravo , ptr randurile scrise !

    • Gillan este și va fi mereu istorie. Rock-ul nu poate exista și nu va exista vreodată fără el. Cu ei am început, cred că tata era exasperat de ceea ce ascultam la acea vreme (Nena, Sandra, Sabrina, Michael etc), așa că s-a dus în piață și a venit cu un disc bulgăresc, se chema “Smoke on the water” (un fel de best of excelent făcut), iar prima piesă ascultată a fost “Child in time”. Din clipa aia mi s-a schimbat toată viziunea referitoare la muzică :) Să intri din Sabrina în Purple e ceva :)
      Europe sunt pentru mine o mare surpriză. Când cam toate trupele de vârstă cu ei și care au mers pe genul lor au cam închis conturile… ăștia vin să ne dea o muzică de înțepenim. Și da, Norum este incredibil, nu am să pot uita cum a cântat atunci piesa aia tribut pentru Gary Moore, și piesele lui Moore nu pot fi cântate de oricine.
      În rest… am scris cum scriu eu de fiecare dată și mulțumesc că-ți place :)

  • DSO – Pacifisticuffs, ma zgarie pe creieri Kristin, mi se pare un pas mare de tot inapoi. Cu Annlouice rulau fin.

    • Dap, se poate spune că tanti Kristin nu este cea mai fericită alegere, însă… na, ce să faci :) Albumul nu este rău deloc, nici vocal nu stă chiar rău-rău (adică nu e la nivelul de jale reprezentat de sosirea lui Anette la Nightwish :d), dar da, are ceva ce se cunoaște că nu mai este :)

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: