Din drum #179

Nine Inch Nails – Ghosts V: Together (2020)

După prima piesă regretam deja că-l ascult, n-am fost vreodată aproape de trupa asta și nici nu voi ajunge să fiu. Mno, un album de o plictiseală maximă, pe alocuri forțat, parcă s-a dorit neapărat să fie făcut și scăpat acum, în vremuri de coronavirus. Nu apreciez absolut nimic din ce am auzit acolo, nu recomand și momentan am și trecut să reascult noul Burzum. Vorba aia, muzică 🙂

Nine Inch Nails – Ghosts VI: Locusts (2020)

La fel ca primul, detaliat mai sus, dar cu o și mai apăsătoare senzație de labă tristă. Treceți și peste ăsta, pe cuvânt dacă merită efortul.

Clutch – Monsters, Machines, and Mythological Beasts (2020)

O trupă americană care prestează ceva care se află între hard-rock și stoner. Nu am sărit din pom de bucurie, dar pot spune că nu este chiar un album prost. Doar că merge pe linia consacrată, nu este nimic nou pe el, este doar un album decent al genului, un pic prăfuit, un pic repetitiv, dar cred că bun să vă aducă aminte de stoner până vin vremuri mai bune. Se poate asculta, n-o să doară.

Malice – The Atlantic Albums (2020)

Un re-release aș spune, dacă-mi dau bine seama este vorba de albumele pe care trupa le-a scos la casa de discuri amintită. Ce să zic, am ascultat mult Malice pe vremuri, acum mă distrează, atunci consideram că sunt o trupă super. Adevărul este pe undeva pe la mijloc, trupa încearcă să se descurce cu un heavy mai searbăd, de început. Este de ascultat pentru istorie, altfel nu aș recomanda.

Temple Of Void – The World That Was (2019)

Nu mi-am dat foarte bine seama ce vrea să cânte trupa asta, dar să spunem că am detectat death și doom în muzica americanilor. Nu se decid deloc ce să aleagă dintre astea și aș spune că nici nu se pricep prea bine să le cânte sau să le compună. Așa că a ieșit un album amestecat, fără nimic atractiv, repetitiv, căzând dintr-o parte în alta, fără o linie clară. Nu recomand.

Winger – The Atlantic Albums (2020)

Aceeași compilație ca-n cazul celor de mai sus, de la Malice, numai că Winger este o formație care stă mult mai bine pe picioare, având multe de spus când vine vorba de istoria muzicală. Winger dau și azi lecții multor trupe, așa că această colecție este fără doar și poate de ascultat de la cap la coadă. Are muzică, are trupă, are muzicieni, are istorie, are tot ce trebuie.

Intense – Songs Of A Broken Future (2020)

O formație britanică numai gata să presteze ceva la granița dintre hard, heavy și power, dar nu power-ul ăla scârbos și agresiv. Albumul oricum nu strălucește, este departe de a fi bun sau de a avea o picătură de orice l-ar putea ține în amintire. Cu toate acestea merită o audiție, oamenii au încercat și unele mici lucruri le-au ieșit. Na, poate vouă vă place mai mult.

Aeternam – Al Qassam (2020)

Sympho-death-folk sau ce papuci e acolo, cam asta prestează acești băieți canadieni, sosiți la rampă cu un album care poartă un nume cu rezonanțe arabe. Nu e cine știe ce de capul său, are câteva faze drăguțe, poți să dai 5 secunde înapoi ca să auzi o anume parte dintr-o anume piesă, dar cam asta este tot, nimic în plus. O să râdeți, îl recomand, s-ar putea să aveți altă părere despre el.

Disbelief – The Ground Collapses (2020)

Death-metal cu ceva sludge, sosind de prin Germania. Sincer să fiu, discul n-a produs mari efecte asupra mea, nu este ca și cum aș fi ascultat ceva de geniu. Însă este un disc decent, bunicel, în limita genului, care te poate face să-l asculți până la capăt mai ales în zilele de azi. Eu zic să-i dați o șansă, poate chiar se pot bucura și vecinii de el. Na, mai alternați fondul sonor.

Graceless – Where Vultures Know Your Name (2020)

Un doom/death metal, dar care merge clar spre partea de death, ceea ce și salvează albumul. Desigur, părțile de doom sunt și ele acolo, nu neapărat fericite, nu neapărat bune, dar olandezii au insistat neapărat cu ele. Nu recomand albumul, nu neapărat pentru că este slab, căci nu este, ci pentru că nu aduce nimic nou, nu este inventiv, nu este capabil să mențină atenția până la final.

Torchia – The Coven (2020)

Albumul finlandezilor s-ar fi vrut, cel mai probabil, un death-metal melodic. Adică asta și este, nu că se vrea, doar că este tare slab. Nu mi s-a părut că oamenii ar stăpâni bine ceea ce vor să facă, alegerea pieselor mi s-a părut neinspirată și pe deasupra am senzația că suferă de ceva bube și la capitolul producție. Nu-l recomand, nu are ce să aducă în plus și nu face față doar cu ce este.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: