Din drum #178

Heaven Shall Burn – Of Truth & Sacrifice (2020)

Un dublu album scos de nemții despre care aș spune că bagă un melodic death metal piperat de ceva metalcore, când apucă să facă și asta. Nimic deosebit la acest album, a trecut fără să-mi lase nici cea mai mică urmă de amintire, nu am avut ce face cu el sau ce reține din el. Nu-l recomand chiar dacă fanii genului pot considera că este ceva de capul lui. Din punctul meu de vedere nu, nu este.

Thanatos – Violent Death Rituals (2020)

Thrash-death aș spune, sosind din Olanda. Deloc rău, are ce trebuie pentru a fi ascultat, din nefericire nu știu dacă are ceea ce-i trebuie pentru a rămâne în amintirea oamenilor. Am fost mulțumit de ceea ce am auzit acolo, e ce trebuie, e bine pus la punct, spune ceva, dar nici picat cu ceară nu aș mai asculta albumul a doua oară. Nu-mi dau seama dacă să-l recomand. Hai, dați o ascultare.

Legion – Redemption (2020)

Marea Britanie, hard-rock cu ceva heavy-metal. Sălciu, trist, păcat că are unele faze care chiar mergeau dezvoltate, se putea continua pe mâna lor. Un album pe care nu cred că l-aș da mai departe, este păcat că zona asta muzicală se umple de persoane care nu au talent pentru ea. Clar, evitați să-l ascultați, nu are sub nici o formă ce să aducă. Sau na, sunteți acasă, trebuie să ascultați și voi ceva… 🙂

Soliloquium – Things We Leave Behind (2020)

Sper că numele trupei v-a dus automat către doom metal. Ei, asta se și cântă, combinat cu ceva death, trupa fiind din Suedia. Albumul mi s-a părut grețos de prost, dacă nu cumva mai mult. Consider că-n doom trebuie să ai mare atenție, genul nu este chiar pentru oricine, nu oricine se poate băga să compună pentru el. Nu recomand albumul, nu-s cine știe ce lucruri de găsit pe el.

SteelCity – Mach II (2020)

Hard-rock combinând câte ceva din lucrurile din perioada de aur a genului, sosind din USA. Un album slab, poate așteptat să fie așa, genul ăsta a început să fie reîncălzit. Numai că nici oamenii nu mai sunt ce-au fost, plus că o mare parte a celor ce știau cu hard-rock-ul sunt încă pe aici. Nu-l recomand, e păcat să vă pierdeți timpul cu el, este slab rău de tot. Nici nu știu de ce s-au apucat de muzică băieții ăștia…

Mustasch – Killing It For Life (2020)

Niște ceva heavy combinat cu stoner, realizare suedeză. Nu m-a impresionat cu nimic, este un album care și altele trece fără să spună nimic. Nu aș spune că este prost, are ceva momente care chiar sunt de ascultat (să spunem…), problema sa este că nu pare unitar, nu pare făcut cu seriozitate și aș spune că mi se pare că suferă și la partea de producție. Nu recomand.

Lost Legacy – In The Name Of Freedom (2020)

Niște heavy care pare combinat cu ceva power și care vine din USA. Alt album care putea foarte bine să nu existe, dar care uite că este pe piață. Am cedat la prima secundă de când am auzit vocea, nu avea ce să caute pe aici, e mai potrivită poate pentru lucruri ceva mai dark, mai serioase. Nu merită, dar din nou, dacă tot sunteți acasă faceți un test, poate rezistați mai bine ca mine.

Waltari – Global Rock (2020)

Finlandezi prestând un fel de progresiv cu heavy, condimentat parcă de un pic de electro sau ce naiba e aia acolo. Chestie care nu iese chiar așa cum s-ar crede și desigur că nu a ieșit nici de data asta. O șaorma simpatică, numai că nu neapărat și bună, e treaba aia pe care o mănânci doar pentru că ai nevoie de ceva în stomac, după beție. Treceți peste.

Nox Doloris – Khemet (2020)

Un simfonic black/death metal sosind de la Mama Rusie. A început tare bine și a ținut-o destul de bine până la capăt. Mi s-au părut extrem de inventivi și de pe treaba lor băieții ăștia, aproape că nu m-au lăsat să respir, dar asta e de bine. Nu este un album pe care să-l asculți în fiecare zi sau doar pentru că-ți face plăcere, nu e rock de radio, dar este de ascultat. Dați cu urechea, nu stați degeaba.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: