Din drum #174

Pain City – Rock And Roll Hearts (2020)

Norvegieni care bagă ceva hard cu heavy, pe lângă care se mai insinuează și ceva punk/speed, dar nu mult. Un album slab, foarte slab, un album care nu are legătură cu ceea ce declară că vrea să facă. Slab scris, slab interpretat, doar o formație care bagă acolo ceva ce face parte din niște genuri, doar că nu reușește deloc să le servească. Nu recomand, treceți peste.

Stallion – Slaves of Time (2020)

Hard cu heavy și cu ceva speed, sosind din Germania. E o amestecătură mare pe albumul ăsta, vocea duce uneori în Kiss, muzica duce pe acolo pe unde vrea ea, însă parcă tot spre Kiss trage. Ce să zic, albumul pare mai bun decât unul Kiss și cred din tot sufletul că merită măcar o ascultare. Nu este de reținut, nu este genial, dar este de ascultat, sunt multe influențe de găsit pe el.

Ravenword – Transcendence (2020)

Symphonic power metal italienesc cu voce feminină. Un album excelent, excelent de slab, cum de altfel mă și așteptam. Acea splendidă lălăială generată de gen, una la care se adaugă și o voce care aș spune că este departe de a fi ceea ce trebuie pentru albumul ăsta. Cred că e ceva dispoziție PC să se cânte cu gagici, altfel nu pricep ce caută toate netalentatele astea în muzică. Nu recomand nici rugat.

Thor – Rising (2020)

Trupa canadiană prestează ceva ce probabil la prima vedere ar trebui să aducă a heavy-metal. Ar trebui să aducă, doar că băieții nu reușesc să facă asta. Discul devine moartea pasiunii de la prima piesă și nu ezită să facă asta până la capăt, că na, poate. Vocea m-a zgâriat pe creier, nu este deloc ce trebuie să fie și nu se decide deloc cum să abordeze piesele. Evitați, păcat de timpul pierdut.

Confess – Burn ’em All (2020)

Trupa vine din Suedia și urechea mea spune că prestează heavy-metal cu ceva apucături de glam, deși cu alea nu sunt chiar atât de convins. Na, doar par a fi pe acolo. Albumul este slăbuț, nu face față sub nici o formă, păcat de vocea care avea potențial și merita ceva mai pe calapodul ei. Nu recomand, genul e mișto, numai că față de alte albume din zona asta nu reușește să spună mai nimic.

Pagan – Odin With Us! (2020)

Numele este Pagan. În titlu apare Odin. Trupa cântă melodic death metal și ceva viking, Odin mai merge cu ce-i la urmă. Și vine din Mexic. Mișto combinație. Albumul nu-l recomand. Nu mi s-a părut că băieții sunt prea deciși ce să cânte și este destul de greu să suporți trecerea de la un gen la altul sau combinația dintre ele. Păcat de intenție, putea să iasă mai bine dacă erau atenți.

Kvaen – The Funeral Pyre (2020)

Cam la fel de distruși ca ăia de mai sus, numai că de data asta vin din Suedia. Melodic black, pagan, viking, pana mea, mai lipseau ceva influențe Direcția 5 și Trooper și aveam ceva cum nu s-a mai făcut. Nu aș recomanda nici dacă aș fi plătit să fac asta, aș prefera să dau banii înapoi. Un album gol, trist, plictisitor, fără inventivitate sau orice altceva l-ar putea face atrăgător.

The Devil’s Rejects – Blood Feast (2020)

În genere ceva între black și death, combinat cu niște thrash, sosind de la ceva norvegieni. Extrem de slab pentru tot ce declară ei că ar cânta acolo, aproape că mai aveam puțin și spuneam că Bon Jovi este ceva mai agresiv pe unele piese decât reușesc ei să fie. Nu recomand nici acest album, este inutil pentru oricine, nu aduce nimic în plus și nu este util nici măcar din postura de studiu de caz pentru cum NU trebuie să cânți.

Across Silence – Divergence (2020)

Ceva melodic death combinat cu chestii mai moderne, sosind din Suedia. Ei bine, prima piesă a fost chiar ok, dar la final cam asta a rămas din tot ce este acest disc. Oricum albumul este compozit, treaba asta nu iese așa ușor și nu mă așteptam să fie altfel nici de data asta. Aș fi renunțat la el după primele trei piese, însă am zis să stau până la capăt. Voi nu faceți ca mine, vă rog.

John Dolmayan – These Grey Men (2020)

Știam de la început la ce mă pot aștepta de la albumul bateristului System Of A Down și totuși nu m-am abținut. Mno, ce-și face omul cu mâna lui se cheamă moartea căștilor. Pe scurt, o porcărie sinistră care nu mi-a plăcut nici rugat, o sinistroșenie care nu-mi dau seama de ce există și de ce ar purta numele de muzică. Evitați cu orice costuri, cum se spune, asta nu e muzică.

Ars Veneficium – Usurpation of the Seven (2020)

Black metal belgian. Și aș spune că belgienii nu reușesc deloc să se descurce cu treaba asta, măcar ăștia de față și discul respectiv. O porcărie de care mi-a părut rău că am ascultat-o, vorba aia, puteam să repet ascultarea unui disc care chiar spune ceva. Trist album, tristă muzică, tristă încercare. Nimic n-a ieșit de data asta, poate data viitoare o fi mai bine. Nu recomand, săriți peste.

XIV Dark Centuries – Waldvolk (2020)

Foaie verde corp ceresc, pagan metal germănesc. Desigur, destul de melodic și combinat cu diverse, am văzut și ceva viking pe-acolo. Nimic deosebit la acest disc, este acel gen de album care apare doar ca să figureze în discografie, album care să mai scoată ceva concerte prin subsoluri triste. Nu am de ce să îndemn la ascultarea acestei glume sinistre, mi-e milă de timpul vostru. Prost disc, prost rău.

Morbid Death – Oxygen (2020)

Ceva melodic death sosind din Portugalia, cu poate un pic de gothic pe ici, pe colo. Nici ăsta nu-i un album care să te facă să te bucuri că l-ai ascultat, e și el o combinație care nu este stăpânită suficient, pare o glumiță scoasă pe piață ca să aibă și trupa cu ce să se laude. Nimic deosebit la el, așadar, puteți să-l uitați fără probleme, oricum nu aveați motive să-l țineți minte.

Mammon – Reversed (2020)

Niște nenea americani care se chinuie să facă heavy-metal. Și se chinuie la modul serios de tot, dar metalu’ tot nu le iese. Ciudat mod de abordare și interpretare, nu consider că trupa stăpânește așa cum trebuie ce vrea să cânte, de fapt nici nu sunt sigur că știe ce vrea să cânte. Am fost fericit când s-a terminat, uneori doare să asculți treburi din astea. Nu ascultați.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.