Din drum (17)

Five Finger Death Punch – A decade of destruction (2017)

Acest album este, din ce știu, prima compilație oficială lansată vreodată de trupă. Vine cu piese cunoscute, dar și cu piese noi și se constituie într-un mic manual de FFDP pentru cei care vor să se acomodeze rapid cu trupa. Cât despre piesele noi, să vedem dară ce-i cu ele. Gone away mi se pare foarte mișto și reușește al naibii de bine să păstreze esența trupei deși este o piesă un pic mai lentă. Trouble e un pic ciudată pentru mine, am senzația de industrial acolo și eu nu am suportat vreodată genul ăla, dar până la capăt are și ea ce să ofere. Aștept noul album.

Morbid Angel – Kingdoms disdained (2017)

6 ani au trecut de la ultimul album de studio semnat de Morbid Angel și iată că Trey se întoarce cu acest nou produs discografic. Un album care m-a plictisit înfiorător și care mi s-a părut că sună la fel de la cap la coadă. Acum, na, nici genul nu permite prea multe, dar aici prea seamănă totul cu cealaltă piesă. Inventivitate 0, aplicare a ideilor (puține, câte sunt) 0, nici măcar plăcerea de a cânta nu sunt sigur că este de regăsit pe acest album. Dar fanii se vor bucura, un nou disc nu-i de ici, de colo, mai ales când nu prea mai ai nimic de spus.

Almanac – Kingslayer (2017)

Despre anteriorul album Almanac am vorbit aici și consideram că este unul mai bun decât este noul Rage. Ei bine, Smolski ne arată că era creierul Rage și vine cu un al doilea album la fel de bun și-n care reușește să păstreze acel parfum al cunoscutei trupe, peste care mai adaugă niște lucruri. Melodic, la obiect, bine structurat, cu acel sunet inconfundabil al lui Smolski, Kingslayer este un album numai bun de ascultat dacă vă este dor de zona asta muzicală. Un album chiar al naibii de bun. Singura problemă pe care o are este legată de durata pieselor, parcă este prea mare. Dar asta-i doar preferința mea.

Van Morrison – Versatile (2017)

Acest al 38-lea album de studio al lui Van Morrison este și al doilea lansat în acest an. Ei bine, tot albumul ăsta este un cafe concert. Pentru patronii de stabilimente de profil este aur, pot achiziționa discul și acesta poate fi lăsat pe repeat în surdină. Ce curge din el este fantastic, dar este Van Morrison, nu se punea problema să dea chix. Așa că înarmați-vă cu un whiskey decent, faceți luminile mai mici și dați drumul la Versatile. Totul se va schimba. Excelent album, nu-l ratați, aveți ce asculta. Curge în suflet la fel de ușor precum curge licoarea din pahar. Piesa mai cunoscute sau mai puțin cunoscute, toate sub o formă și interpretare care nu se mai repetă.

Black Country Communion – BCCIV (2017)

Glenn Hughes, Joe Bonamassa, Derek Sherinian, Jason Bonham. Un line-up de vis care produce un nou album de stă pisica-n coadă. Nu cred că ai ce să-i reproșezi acestui BCCIV în afara faptului că nu durează la nesfârșit. Un album cu un rock sănătos, bine dozat, cu un Bonamassa încă-n plină formă și cu un Glenn Hughes cu o voce formidabilă, un album făcut parcă pentru a spune că muzica nu are cum să moară cât încă mai are cine să o cânte. Bijuterie, nu alta. Trupa asta ar cam trebui să mai stea pe aici și să scoată mai des albume, e cam trist fără ea.

Comments 5

Dialogăm? :)

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: