Din drum #163

Secutor – Executor (2020)

Cred sau vreau să cred că am ascultat ceva thrash cu apucături heavy. Nu sunt foarte sigur de asta pentru că germanii reușesc să le amestece așa de bine și să le ascundă așa de bine, încât este tare greu să te prinzi ce vor să zică. Plicticos album, aproape de disperare de plicticos, nu mai știu de când am ascultat o porcărie ca asta. Nu recomand, este păcat să pierdeți timpul.

Acid Mammoth – Under Acid Hoof (2020)

Ceva doom metal, din Grecia. O voce ca a lui Ozzy, așa cu crezut ei că vine succesul. Ei bine, nu vine. Așa de slab este acest album încât nici nu știu cum să povestesc. Parcă au copiat tot dar au greșit la partea cu paste. Ar vrea să fie Sabbath, chestie cu temă de râs la modul serios, ăia chiar aveau instrumentiști și muzică. Treceți peste, e o glumă nereușită.

Surgical Strike – Part Of A Sick World (2020)

Thrash metal de la germani, cam despre asta este vorba. Aduce aminte de albumele de gen din zona de aur, parcă fără a fura foarte multe de la ele. Ceva Testament, ceva Flotsam, ceva Exodus, din astea, știți voi. Recomand doar pentru parfumul acelor vremuri, reușesc să-l țină cumva pe aici, să fie viu. Un album departe de a fi de geniu sau extraordinar, dar care merită atenția.

Konvent – Puritan Masochism (2020)

Cred că death-doom, vine din Danemarca, aș spune că băieții nu zic deloc rău. Trecând de asta, dacă duceți așa ceva trebuie să zic faptul că nu avem de-a face cu vreo operă de artă, dar danezii fac acolo exact cât trebuie ca să vrei să afli ce este mai departe. Lucru bun, sunt destule albume pe care le părăsești după primele 10 secunde. Eu cred că merită o ascultare, măcar de probă.

Morphine – Dysphoria (2020)

Atmosferic black din Marea Britanie, extrem de bun ca să băgați de Brexit. Nimic să atragă atenția, aș spune. Chiar nimic. Inutil album, nu spune nimic, nu aduce nimic. Nimic. Merge acolo în căști și te întrebi de ce trebuie să treci peste o asemenea mizerie. Nimic legat de muzică. Nu recomand, nu am ce să recomand, vorbesc tare serios. Săriți peste el.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.