Din drum #146

Angelwarrior Ace – Diviner (2020)

Chestia asta e pe undeva în jurul ideei de thrash combinat cu cea power și din câte am văzut este prestată în integralitate de un nene pe nume Chris Marino. Nu este cine știe ce, destul de fad, plictisitor, repetitiv, fără vreo piesă care să te facă să-l reții. Eu aș trece lejer peste el, nu-mi dau seama de ce a apărut așa ceva, evitați cu încredere să-l ascultați, e păcat de timpul pierdut.

Killer 7 – Seven Ways To Kill (2019)

Album de trash sosit tocmai din Indonezia, nene, și trebuie să recunoașteți, nu prea au băieții treabă cu genul ăsta. Nimic extraordinar, aduce a ceva Annihilator, doar că Waters are multe altele în plus. Aș putea spune însă că poate fi ascultat pentru zona de unde vine, fiind mult mai bun decât multe albume ascultate și care vin chiar și de la nume mari. Cred că merită o șansă, măcar una mică.

Path of Desolation – Monument for the Restless (2019)

Melodic death metal sosind din Elveția, asta ne propune acest album. Plus ceva părți de atmosferic, na, ca să fie combinația serioasă. Un album care merită ascultat măcar o dată. Nu are nimic să fie considerat genial, dar este un album cinstit, bine construit și bine interpretat, un album de care se vede că s-a avut grijă, că s-a dorit să fie cât se poate de bun. Dați o ureche, nu strică.

Vaultwraith – Light The Candle In Honour Of Devils (2019)

Black metal cu ceva death, țara de origine SUA. Un album despre care nu sunt multe de spus, mai ales pentru că nu lasă mai nimic în urma sa. Un album care cu puțină atenție putea fi un pic altfel, dar a ajuns să fie o alergătură după ceva neidentificat, de la prima la ultima piesă ascultată. N-a venit cu nimic nou, puținul pe care l-a avut a fost irosit, nu recomand.

Blackguard – Storm (2020)

Melodic death metal combinat cu ceva ce cred că poate fi folk metal, sosind tocmai din Canada. Neașteptat, nu? Și este un album care mi se pare bine făcut, care nu sună deloc rău, un album care combină melodicitatea cu agresivitatea și, culmea, toate acestea le ies cât să te facă să-l asculți, poate să-l și păstrezi. Eu recomand o ascultare, nu este deloc rău să treceți discul în revistă.

Comments 2

  • Blackguard sunt fostii Profugus Mortis si era o trupa care promitea urias pe primele albume, doar ca timp de aproape 10 ani au schimbat componenti intr-o veselie (cred ca Mustaine se uita si zicea: Uite ba, asa se face!), incat n-au reusit sa termine Storm… inceput in 2011 (aici Axl Rose trebuia sa fie invidios). Daca zici ca-i bun, ii dau si eu o ascultare :)

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: