Din drum #144

Southern Skies – Remnants Of A Repeated Future, Pt. 1 (2019)

Un album de la ceva argentinieni care se doresc între power și progresiv. Și aici intervine veșnica problemă, nu se decid deloc ce să cânte. Ba este una, ba este alta, ba sunt ambele, iar combinația chiar nu merge atât de ușor. Mno, când se vor decide poate am să mă decid și eu să-i ascult mai serios și să-i recomand. Până atunci nu pot face, evițați albumul.

Miss Crazy – Make America Crazy Again (2019)

Hard-rock combinat cu ceva punk și cu niște chestii care amintesc de glam. Un fel de Slade ft. Motley Crue. Nu pun botul la așa ceva, mai ales când nu este făcut ca la carte, dar nici nu pot spune că albumul este praștie. Poate că o ascultare o să aducă la voi lucruri mai bune decât a adus la mine, mai ales dacă țineți cont de cele două trupe amintite. Eu personal aștept sp fiu contrazis.

Svartgren – Divlja Vatra (2019)

Blackul ăsta sârbesc nu ar fi chiar rău dacă nu s-ar repeta de X ori. Nu glumesc, fiecare piesă aproape că începe și se termină la fel ca toate celelalte. Am ascultat cu ceva indulgență treaba asta, doar că n-a fost să fie, nu pot să ascult albume de tip Savoy, Direcția 5, Scarlet Aura sau Trooper în anul 2019. Plictisitor, repetitiv, fără nici cea mai mică frântură de bine. Nu vă chinuiți.

Arkhangelsk – Advent (2019)

Black atmosferic semnat de niște nenea greci. Că na, de la greci se pare că vin multe. Ei bune, nu este un album rău, dimpotrivă, dar nu dispune de absolut nimic care să-l facă să strălucească. E black metal, e de bine ce black e acolo, dar băieții nu ies deloc din normal. Poate data viitoare va fi mai altfel, pentru discul ăsta nu am de ce să-i recomand.

Love Eliasson – Conspiracy (2019)

La bază discutăm de hard-rock și heavy, dar aș fi mai mult decât fericit dacă se prinde cineva de ceea ce vor băieții ăștia, de fapt. Au încercat, nu le-a reușit. Compoziția lasă de dorit, repetitivitatea este la ea acasă, temele alea le știm deja, iar vocea, au, vocea, ei bine, aia nu are ce să caute în muzică. Vorbesc serios, nu are. Sper să nu mai aud așa ceva.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.