Din drum #141

Blood Angel – Alone in the Dark (2019)

Ceva black-death metal, băgat de niște germani. Nimic deosebit în afară de agresivitate, și nici acolo nu aș spune că stă foarte bine. Un album nici mai bun, nici mai rău ca altele, un album care dezamăgește prin liniaritatea cu care curge, prin lipsa aș spune totală de idei, prin apatia pe care o introduce de la prima la ultima notă. O să fiți fericiți fără el, nu recomand nici rugat.

Haxandraok – Ki Si Kil Ud Da Kar Ra (2019)

Din ce-am priceput este vorba de o trupă greco-poloneză, genul pe care se poziționează fiind black metal. Nimic deosebit, aș spune, un black ca multe altele, o formație care nu reușește să depășească partea de jos a genului, dar care arată pe alocuri că ar avea capacitatea să urce. Până face asta aș zice că nu e cazul să pierdeți vremea, albumul nu este recomandabil.

Anakrosis – Perpetual Nightmare (2019)

O trupă spaniolă de death metal, ceva death care aduce un pic aminte de vremurile sale de glorie. Dar doar un pic, nu săriți în sus de bucurie. Discul este decent, adică oferă ce trebuie să ofere, dar alte calități nu aș spune că sunt capabil să-i găsesc. Muzica se face prea simplu azi, aproape oricine poate ieși la rampă cu un album și asta se vede. Nu recomand, e plictisitor și repetitiv.

Flaming Row – The Pure Shine (2019)

Germani, progresiv și un album de pe care trei piese depășeșc 15 minute, asta ca să știți la ce să vă așteptați dacă vă puneți pe el. Na, așa-i cu progresivii ăștia, au multe de spus chiar dacă Dream Theater au spus totul. Despre album aproape că nu am nimic de spus, s-a dorit ceva intelectual și a ieșit un fel de “Suge-o, Ramona!”. Nu recomand, e pierdere de timp, combinația aia a lor nu reușește deloc.

Moshquito – Far Beneath The Tombs (2019)

Thrash metal germănesc cu coaie, aș spune. O trupă excelentă, personal mi-a plăcut, consider că au făcut treabă bună. Albumul e serios, rupe, vocea face tot ce trebuie, piesele sunt cât să nu te plictisească și să te țină aproape de el, alegerea lor e bine făcută, aranjamentele sunt și ele ce trebuie. Merită o ascultare chiar dacă-i mai dur și nu se pretează la orice moment al zilei.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: