Din drum #140

Widek – The Garden Of Existence (2019)

Un album instrumental al unor polonezi, ați putea să-l puneți pe undeva alături de cel mai nou album Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut. Un album deloc rău, foarte bine făcut, excelent legat, un album pe care l-am ascultat cu plăcere chiar dacă este instrumental. Uneori mai merge și așa ceva. Eu vi-l recomand, și la fel vă recomand și trupa românească, vin cu altceva.

Frankenshred – Electric Axe Attack (2019)

Heavy-metal americănesc. Și stați liniștiți, numele trupei e mai mult o laudă, nu-i nimic chiar așa de Franken cu Shred-urile alea. De fapt aș spune că nu este nimic deosebit cu acest album care-i destul de plin de power, chestie care se vede că dăunează. Nu-l recomand, este extrem de plictisitor, parcă-i făcut pe genunchi, din topor, e un album din ăla doar să fie sau ceva pe aproape.

Obus – Con Un Par (2019)

Hard și heavy, doar că de data asta vin din Spania. Pe alocuri mi s-a părut că albumul este făcut la mișto, dar mi-a trecut repede. Bine, are niște faze simpatice, la care te pufnește râsul. Trecând de asta aș spune că nu este un album rău, că merită șansa sa chiar dacă este subțirel dacă ne gândim la ce a apărut pe zona asta de muzică. Mno, cum doriți, n-o să doară însă dacă-l ascultați.

Visdom – White Heart (2019)

Visdom sunt germani și abordează ceva ce se poate chema hard-rock, spre forma sa clasică, aia din zilele de glorie. Avem inclusiv ceva chestii a la Deep Purple, psihedelicul ăla pe steroizi. Anii ’70, nene. Ei bine, chestia asta mi-a plăcut. Mi-a plăcut tare mult și nu am probleme s-o ascult și a doua oară. Așa că recomand trupa, eu personal am să mă ocup mai îndeaproape de ea. Excelentă este.

Corpsessed – Beyond Abysmal Thresholds (2019)

Numele trupei spune totul, finlandezii ăștia nu cântă balade. Este un album de death așa cum v-ați aștepta să fie unul de gen. Un album bun pe zona lui, așa zic eu, dar fără să sară calul în materie de calitate, inventivitate sau mai știu eu ce. Este interpretat corect, făcut corect, livrează genul așteptat și cam atât, la final e un alt album care a fost ascultat. Nu-l recomand, nu e nevoie de el.

Iron Curtain – Danger Zone (2019)

Ceva heavy metal cu influențe speed, provenind de la niște spanioli. Un album care mi-a adus aminte de Running Wild sau Vicious Rumours, deși comparația este absolut forțată, trupele alea au fost geniale. Așadar un album cam prin zona aia, fără capacitatea de a impresiona, fără nimic care să-l facă să fie luat în seamă mai mult decât trebuie. Eu zic că se poate trăi fără el.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: