Din drum #131

Sinisters Army – Criminal Race (2019)

Heavy metal sau oricum ceva mai metalic, ați putea spune generic metal, provenind din Statele Unite ale Americii. Cum este albumul? Slab, neplăcut de slab, căci după prima piesă speram mai multe, chiar dacă nici ea nu este cine știe ce. Un album care nu spune mai nimic, sună acolo a ceva, dar cam atât, consider că este lipsit de orice este nevoie pentru a impresiona sub vreo formă.

Hades – Rebirth of the Myth (2019)

Un heavy-metal combinat cu niște chestii ceva mai dure, iar trupa vine din Spania. Ce aș putea să zic, păcat de efort. Am avut senzația unei producții la nivelul albumului Kapela din anii ’90, și pe atunci asta era iertabil, măcar în România. Nici piesele nu sunt cine știe ce, vocalul nu excelează, albumul curge și se duce așa, unde nici el nu știe. Poate data viitoare le iese mai bine, ăsta nu este de ascultat.

Rebel Priest – R’lyeh Heavy (2019)

Băieții ăștia cântă heavy și vin din Canada, țara aia mișto cu președinte tânăr și cu guvern tehnocrat. Așa, muzical vorbind, aduce foarte mult a anii ’70-’80 spre ’90, chestie care este cumva distractivă, cel puțin asta-mi spune sound-ul lor. Nu este un album rău, ba chiar este simpatic. Așa că eu zic că merită să treceți peste el, e de bine, o să ofere ceva timp de distracție. Sau de relaxare.

Revel in Flesh – The Hour of the Avenger (2019)

O trupă de death venind din Germania, cu mici apucături de thrash și black, cel puțin așa mi s-a părut. O trupă care nu sună deloc rău și care zic eu că livrează ce trebuie pe zona aia muzicală pe care este. O ascultare nu cred că strică, oamenii se descurcă admirabil, reușesc să țină steagul sus pe un gen pe care nu este sigur ce se mai poate face. Recomand, chiar merge o tură.

Santtu Niemelä – Road to Hell (2019)

Uf, iar power. Și Finlanda. Albumul ăsta a început bine, părea să fie un pic altfel, părea să dea ceva speranțe, numai că asta a fost tot. S-a închis în genul ăla, folosind aceleași șabloane de care sunt sătul, iar în ceea ce privește vocea am căpătat chiar o adversitate când o aud. Nu recomand treaba asta, e păcat de ea, e tehnică treaba acolo, doar că nu spune nimic. Treceți peste, vin și zile mai bune.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: