Din drum #128

Bölzer – Lese Majesty (2019)

Coaie, nene. Elvețienii sunt pe val, eu așa zic, și-și fac treaba exact așa cum trebuie. Nimic nu pare lăsat la întâmplare pe EP-ul ăsta, totul este acolo unde trebuie. Cine-i știe aș spune că știe automat și ce trebuie să primească de la ei. Și nu este un album genial, departe de mine treaba asta, este doar un produs ce-și face treaba pe zona sa. Asta și așteptăm. Zic eu că merită o ascultare.

Signum Regis – The Seal of a New World (2019)

Ceva progresiv cu heavy și cu hard, sosind din Slovacia. Băi, aș spune că albumul ăsta este de ascultat. Combinația aia a lor nu merge deloc rău, producția este ok, piesele curg așa cum trebuie, genul ăla care nu te face să-l arunci de la prima piesă, la album mă refer. Cred că nu trebuie ratat, dă ceva lecții de muzică multor trupe de pe zona asta. Sau și de pe alte zone.

Hovmod – Doedsformasjon (2019)

Black și Norvegia, nimic să ne mire aici. Albumul este plictisitor, curge extrem de lânced, ideile sunt puține și fixe, mă rog, pe zona asta este greu de inventat ceva. Aș trece peste el, deși nu este rău, doar din punct de vedere al lipsei oricărei idei de inventivitate. Nu are așa ceva, trăiește din alții. Nu recomand, albumul ăsta este doar pentru fanii genului, deși nici ei nu vor fi fericiți.

Trallery – Isolation (2019)

Thrash cu ceva death, plaiuri spaniole, astea-astea. Albumul nu este rău, ba chiar pe unele locuri m-am bucurat să-l ascult. Aș spune doar că suferă de plictiseala timpurilor, recte pe zona asta sunt puține lucruri pe care să le mai poți inventa. O ascultare nu strică, chiar dacă nu văveți alege cu prea multe din ea. Este însă un album mai bun ca altele pe zona asta.

Celtefog – Outlands (2019)

Atmosferic, black, pagan, Grecia. Nu știu dacă neapărat în ordinea asta. Ce știu este că albumul, deși nu-i pe zona mea, este rupere sau na, așa mi se pare. E bine pus la punct, e agresiv cu spume, e melancolic atunci când vrea, este tot ce trebuie să fie când ești pe zona asta. Dați o ascultare, merită din plin, Grecia văd că produce la modul serios, nu ca la noi, Trooper și Scarlet Aura. Ascultați nene, e rupere.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: