Din drum #115

Nile – Vile Nilotic Rites (2019)

Un album aproape drăguț, doar că nu are logică. Bine, nu are nici început sau sfârșit, dar cu asta încep deja să mă obișnuiesc, azi nu mai e vreme de concepție unitară. Pe scurt, Nile au aruncat acolo niște piese care sunt cam la fel, care nu se potrivesc, care curg cum nu se poate mai nepotrivit, care nu spun nimic, sunt o grohăială inutilă. Eu personal nu recomand așa ceva.

Deaf Rat – Ban the Light (2019)

Un album suedez de hard-rock peste care este presărat, așa ca să fie, și ceva heavy-metal. Nu este cine știe ce albumul ăsta, l-am ascultat cu interesul cu care ascult că la Vaslui se bea sau ceva pe aproape. Slăbuț, plictisitor, prost construit și parcă nici trupa nu este la nivelul la care ar dori ea să fie. Cum lipsa de idei clare nu este distracția mea de bază… eu nu-l recomand. Mai așteptăm, vine unul mai bun.

Paganizer – The Tower of the Morbid (2019)

Death-metal de la suedezi, adică din zona aia din care cam trebuie să vină așa ceva. Deloc rău albumul, dar nici nu sar în sus de bucurie după ce l-am ascultat. E tare repetitiv, reușește să nu plictisească dar se vede că are probleme grave la capitolul inventivitate. Dacă nu ar avea pauze ai avea de multe ori senzația unei piese unice. Nu merită, eu nu cred că are ce să aducă nou, poate fi sărit din schemă.

Roadhouse Diet – Electric Devilry (2019)

Alți suedezi care se joacă de-a hard-rock-ul sau ceva pe aproape, altă trupă care a ales prost genul pe care să se producă. Albumul este slab, tare slab, aud pe ele diferite chestii pe care le cunosc deja, inventivitatea e jos de tot, interpretarea nu aduce nici ea vreo bucurie, modul în care este legat albumul este plicticos rău. Nu-l recomand deloc, nu e nimic de pierdut fără el.

Wilderun – Veil of Imagination (2019)

Folk metal combinat cu ceva simfonic, sosit de la niște nenea americani. Nimic deosebit la el, o amestecătură care nu m-a făcut deloc fericit, o sinistroșenie la adresa muzicii. Bine, hai, mai dai de câte ceva pe acolo, dar să nu exagerăm, nu este cine știe ce. Nu-l recomand, combinația asta este fatală și băieții nu s-au priceput prea bine să scoată ce trebuie din ea. Poate data viitoare, la alt album.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: