Din drum #105

Signs of the Swarm – Vital Deprivation (2019)

Coreală, nene. Coreală din State, mai pe scurt deathcore, cam aia zic eu că se rage, pardon, cântă acolo. Sunt la fel de impresionat de genul ăsta muzical pe cât sunt de Fuego, așa că-i clar care mi-e părerea. Este inutil, așa l-am considerat mereu, iar albumul ăsta spune totul despre faptul că am dreptate. Nu-i nimic muzical acolo, nu-i nimic de la care să primești ceva. Treceți peste, vă rog.

Babymetal – Metal Galaxy (2019)

Nu știu de unde să încep și unde aș putea să termin. Cert este că am să rezum la faptul că mizeria asta nu trebuia să existe. Mizeria de muzică, de trupă, de aranjamente, de ritm luat de pe laptop, de voci. Așa ceva este pur și simplu un atac la adresa muzicii. Evitați, chestia asta chiar ar trebui să ajungă la groapa de gunoi a muzicii, a rock-ului, dacă așa ceva se poate chema rock. Scabros.

Steve Grimmett’s Grim Reaper – At the Gates (2019)

Un album lăptos, care poate fi ascultat când afară ninge și ai nevoie de ceva pe balcon ca să nu stingi țigara înainte de a se termina. Un album sălciu, plicticos, care nu reușește să se facă sub vreo formă remarcat, un album din seria celor care sunt greu de ascultat și suportat. Pur și simplu nu are ce spune, nu este ce trebuie să fie. Nu este nimic. Nu vă chinuiți cu el, nu are rost.

Vanden Plas – The Ghost Xperiment:Awakening (2019)

Mi-au plăcut băieții ăștia cândva, aveam cam tot ce se poate de la ei pe acasă. Acum nu mai rezonez, este drept, Dream Theater a cam terminat cu genul ăsta, a dus totul atât de sus încât orice altceva nu este decât o părticică din ceea ce știi deja. Nu se mai poate face nimic pe zona asta și nici Vanden Plas nu reușește. Slab album, mai ales față de unele mai vechi. N-aș zice că merită ascultat.

Life of Agony – The Sound of Scars (2019)

Un fel de alternativ, zic eu, combinat cu niște chestii din care nu cred că iese cea mai bună treabă posibilă. Din nou, nu este un album de călcat în picioare, dar este albumul acela care trece, se duce și pe tine te lasă gol. L-ai ascultat și asta, nu dispune de personalitatea necesară pentru a rezista. Puteți încerca, dacă vreți, eu însă nu am să-l recomand, nu am de ce.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: