Din drum #101

Alantia – Nova Zembla (2019)

O trupă olandeză care bagă ceva la mijlocul dintre gothic și simfonic. Un album care a trecut foarte greu. Mi s-a părut extrem de plictisitor, extrem de lălăit, extrem de întins inutil. Vocalista nu excelează, am mai spus, nu orice doamnă poate fi Tarja, iar ideile, alea puține care sunt, sunt deja cunoscute și începi să le cauți prin alte discografii. Nu merită atenția, treceți peste.

Mortem – Ravnsvart (2019)

După treaba de mai sus trebuie să spun că albumul ăsta a sosit ca o ușurare. Norvegieni, death-metal, ce poate fi greșit? Aproape nimic. Albumul nu strălucește foarte tare, dar asta nu-l face prost. Dimpotrivă, e un album care are ceva de spus, trupa se mișcă bine, e frumos construit și dozat, băieții știu ce fac. Dacă nu aveți alte chestii în plan aș spune că nu strică o ascultare. Poate chiar cu vecinii :)

Aeterna Tenebrae – Maledictus Aeternum (2019)

Black metal franțuzesc, treabă de la care m-am așteptat la multe pentru că francezii sunt instrumentiști excelenți, știu bine să umple o piesă. Și nu m-am înșelat, băieții se descurcă bine de tot. Nu-s fan de zone din astea cu traforaje și grohăitoare, dar albumul este chiar bun și merită fără nici un fel de exagerare o ascultare. Eu zic să nu o ratați, are ce să spună, are nerv, are treburi serioase acolo.

Visceral Discorge – Slithering Evisceration (2019)

Death metal brutal de prin Statele Unite, destul de tehnic, dar cu versuri și o prezentare care-și cam doresc atenția cu orice preț. Mă rog, trupa este destul de discutată, deci au reușit. Albumul nu este fantastic, aș spune că m-a plictisit de nu se poate și că nu am de ce să-l recomand. E cam aceeași piesă de la cap la coadă, cu ceva pauze, alea în care te prinzi că începe alta. Nefrecventabil, zic.

The Agonist – Orphans (2019)

N-a debutat rău, dar la final m-a dezamăgit. Nu sunt foarte sigur de ce, plecarea lui Alissa nu m-a afectat foarte mult, așa cum am văzut că i-a afectat pe alții. Albumul nu e din ăla de dat de pământ, dar mi se pare slab față de alte chestii de mai dinainte, cumva prea amestecat, prea scurt executat, cu nu multă grijă. Poate mă păcălesc eu, dați o ascultare, nu sunt sigur deloc pe ceea ce am auzit.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: