Din drum #100

Acid Reign – The Age of Entitlement (2019)

S-ar vrea niște thrash metal, dar iese trash rău de tot. Pe scurt sau pe lung, britanicii ăștia au aceeași legătură cu genul ăsta ca aia pe care o am eu cu BOR. Nimic să fie digerabil, nimic să fie bine făcut, pe undeva amintesc de începuturile genului, dar aș spune că doar amintesc, nu și mai mult. Nu recomand, nu văd de ce aș recomanda. Poate trece fără probleme pe lângă voi.

Wind Rose – Wintersaga (2019)

Power, folk metal și, aoleu, toate astea vin de la italieni! Drept urmare nu aș spune că ăsta este album, este de fapt un fel de încercare de a ucide cele două genuri. Un album enervant de prost, sau prost până la enervare, un album care m-a pus din nou la test, că na, trebuie să reziști. Nu recomand, nu am de ce, nu este nimic de găsit pe el. O glumiță simpatică, dar atroce pentru muzică.

Bodyfarm – Dreadlord (2019)

Dâng, dâng, groh, groh, poc, poc. Death metal din Olanda, doar că de data asta nu iese deloc așa cum trebuie. Nimic nu mi s-a părut cum trebuie pe acest album, nici ideile, nici execuția, nici aranjamentul, nici vocea, nici nimic. A trecut peste mine ca un alt album nul, vorba aia, am ascultat destule, și nu am motive să-mi schimb părerea. Slab, deși fanii genului ar putea găsi ceva pe el.

Cynic – Traced in Air Remixed (2019)

Un re-release al unui album din 2008, adus acum mai la zilele noastre sau na, ceva pe aproape. Mno, ce să zic, albumul ăla nu a fost rău și nu este nici acum. Așa că recomand o ureche aruncată peste treaba asta, este puțin schimbată, este un pic altfel față de nebunia de bază și, peste toate, e bine de tot ce se aude acolo. Eu nu l-aș rata, ar fi păcat, e de văzut ce curge din trupă.

Division Hell – Carpe Mortem (2019)

Death metal venind de pe Copacabana, acolo unde fotbaliștii brazilieni își desăvârșesc driblingurile. Mno, trecând de glumă, un album bun. Are coi, are flow, are interpretare, are și idei, are cam ce trebuie ca să fie de ascultat, asta trecând de gen, poate mai puțin digerabil. Eu m-am bucurat de el și zic că trupa asta este bună, albumul este bun și, prin urmare, merită o ascultare.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: