Dimineață după dimineață

Trec zilnic pe Știrbey Vodă. Dimineață de dimineață, în jurul orei 9, cu 15 minute în plus/minus în funcție de cum îmi este norocul de a scăpa din mizeria de la Răzoare.

Sunt acolo. Ei, jurnaliștii care păzesc sediul DNA. Cred că este cea mai securizată clădire a Bucureștiului în clipa de față. Nu cred că mai există una care să fie atât de bine păzită, și nu cred că există om care să intre în ea, cu o treabă sau alta, despre care jurnaliștii de acolo să nu se chinuie să afle tot.

M-am întrebat de câteva ori dacă stau acolo și noaptea. Probabil că da, lucrează în schimburi. Ciudată meserie. Un om care ar trebui să fie garantul curățeniei morale a unei societăți păzește poarta pe care intră crema mizeriei omenești, reprezentată mai ales de politicieni. Sau, mă rog, așa este la noi, la alții politicienii mai fac și treabă. Sau mai oferă și celorlalți câte ceva. La noi doar fură. Și am spus “ar trebui” pentru că din nou…la noi curățenia morală a societății este ultimul lucru de care se ocupă un jurnalist. El se ocupă mai degrabă cu generarea mizeriei morale.

Cert este că mă uit la ei și apoi încerc să privesc în mine. Oare aș mai face așa ceva? Oare aș vrea asta? Și, dacă aș mai face asta, ar mai avea o logică? Aș sta acolo, zi după zi, și aș întreba om după om cum se simte, dacă regretă ce-a făcut, ce părere are despre chemarea la DNA și alte întrebări tâmpite din ciclul celor pe care le aud zi de zi. Sau poate că aș fi capabil să pun unele care să și însemne ceva, că mă cunosc și-mi cunosc și meseria. Și? Ce ar rezolva asta? Aș face o știre, indiferent de suportul care ar susține-o, și ar apărea într-un colț de Românie. Adică exact ce s-ar întâmpla și în alte X colțuri. Și? M-ar citi niște domni și doamne, aflați de cele mai multe ori la limita alfabetizării și ar comenta știrea, neștiind nici măcar pentru o clipă cine a scris-o.

De fapt, îmi este clar că nu aș mai face nici măcar 5 minute așa ceva. Ceea ce este însă trist este faptul că am ajuns la punctul la care nu-i pot aprecia nici pe ceilalți pentru că fac asta. Nu mai consider că este o forță aparte sau că sunt mânați de dorința de a informa și educa publicul, adică cele două chemări de bază ale presei. Pentru că știu că sunt acolo ca să se hrănească.

Iar stârvurile continuă zi de zi să intre pe ușă, spre marele deliciu al hienelor care sunt uneori chiar mai agramate decât cititorii lor.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: