dialog

“Încerc de 4 ani să scriu o carte. Am ideea, am subiectul. Am şi cuvintele. Cu toate acestea nu reuşesc să continui””, am spus eu.

“De ce?”, mi-a sosit răspunsul.

“”Nu ştiu. Mi-e greu să vă răspund. Simt, în primul rând, că nu am liniştea psihică necesară, că nu dispun de curăţenia morală exterioară de care am nevoie”, am replicat.

“De aşa ceva nu vei dispune vreodată. Când cauţi aşa ceva, este probabil să mori. Uită-te la mine. Sau, nu te uita. Ceea ce spui tu este simplu. Te raportezi la eul tău flămând, când ar trebui să te raportezi la existenţa ta sătulă”.

Am discutat, în continuare, de Akhenaten.

Şi undeva sclipea o stea. Poate a lui, poate a mea.

Sau, poate, doar o stea.

17 comments
  1. meh, să scrii o carte nu e tocmai ‘bun’. când ai să o scrii, ai să vrei să fie citită. publicitate. expunere publică.
    dupaia trece timpul, se schimbă generaţiile şi ceea ce ai gândit tu e expirat pentru epoca respectivă.

    să înţeleg că vrei să scrii despre existenţă.

  2. @Critic
    Vrei exemple despre carti peste care n-a trecut timpul? In beletristica, totul e despre existenta, intr-un fel sau altul.

  3. si vezi peste ani: futui in nas pe gheba, petrica si liviu, ca mi-o mancat creeri matematica aia

  4. De ce nu te pui s-o scrii? Nu gândi prea mult, scrie-o. Dacă aș fi stat de două ori să mă gândesc la fiecare text pe care l-am scris în viața mea, nu cred că adunam mai mult de 100 de pagini până acum.

  5. De parca personajul Gheba dadea cosmaruri. Nu nene. Cartea. Cartea e vie si inca in amintiri 😀

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.