De gradul 3, cu Horațiu Mălăele

Am fost la Sunt un orb. Maestrul Horațiu Mălăele, pentru cine nu știe. Am stat în primul rând, a fost dorința doamnei de a vedea totul. După ce am plecat de acolo am înțeles că avea dreptate. Nu mi-a plăcut niciodată primul rând, indiferent de ce era el legat, dar de data asta cred că exact așa trebuia să fie. Mimica, trăsăturile, trecerile de la o stare la alta…totul la doi pași de mine. Spectacolul unui actor, spectacolul din toate punctele de vedere. Dar despre asta în cronică.

La un moment dat lucrurile au impus ca maestrul să țipe dintr-o dată în mijlocul unui discurs. Puternic, neașteptat, rupând rutina care se instalase, nu că rutina aceea ar fi produs probleme. Și să rostească apoi un “scuzați-mă, credeam că ați adormit”. În esență o glumă față de condiția artistului.

Eram acolo. În primul rând. Sorbeam fiecare cuvânt și mă îmbibam de fiecare moment. Și…am tresărit. Extrem de vizibil, da, așa a fost, aproape că am sărit de pe scaun. Nu mă așteptam, eram și prea concentrat și…așa ieșit. Lumea a râs. Maestrul a râs, observase și el momentul. M-am simțit stingher pentru câteva clipe, nu este ușor să te trezești subiect fără voia ta 🙂

Apoi Maestrul s-a oprit și îndreptat către mine cu mâna întinsă, spunând “scuză-mă”. M-am ridicat și i-am strâns mâna. Am zâmbit amândoi.

De gradul 3 a fost, vă zic.

O seară atipică, așa cum numai eu pot să am 🙂

Și da…am auzit și “Trecut de căcat am avut, prezent de căcat avem, bine măcar că nu avem nici un fel de viitor”.

Și n-am plecat râzând, deși se poate râde. Când pleci de la Sunt un orb nu poți pleca zâmbind oricât de mult ai fi făcut asta de-a lungul spectacolului.

Desigur, asta doar dacă nu pricepi nimic din total și te rezumi la glumele care desenează fără știrea ta o anume lume.

O anume Românie.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.