De amiază

Sunt prea rănit de acest veac imund,
Și-s inundat de râuri ce nu seacă,
Dar mai găsesc și forță ca să curg
Și să îmi fac suflarea ca încă să nu tacă.

Și pierd și sânge, și mă dor și răni,
Viața-mi e un fel de extirpare,
Însă nu am să las vreodată-n vămi
Nimic din ce eu știu că-i viu și mai și doare.

Și maidanez de-aș fi, un câine de pripas,
Eu însumi, un gunoier al vieții mele triste,
Tot nu ați auzi că de la mine las
Să facă neantul vieții-n mine piste.

Și horcăi după suflet, și uneori chiar mor,
Și doare-n mine chiar și nedurutul,
Însă nu ai să vezi vreodată pe-un mosor
Sfârșitul meu, cu-atât mai mult debutul.

Și pot s-accept, nu sunt pe placul nimănui,
Și nici nu am să vreau, și nici nu o să vie
Vremea aceea în care, vagabond haihui,
Să fac cu orice gând tovărășie.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: