De acasă #22

Lords Of Chaos (2018)

O poveste despre care nu-s multe de zis. Varg, Euronymous, Mayhem, Burzum, din astea. Un film pe care-l consider mai mult comedie decât orice altceva și care nu prea stă deloc în realitatea lucrurilor care au fost. Curios puțin, mai ales că regizorul este fost component Bathory, dar atât s-a putut. Nu știu dacă să recomand așa ceva, deși ca iubitor de rock aș spune că trebuie văzut. Alegeți voi.

Lucy (2014)

Când vezi că-i făcut de Luc Besson și că-n el joacă Morgan Freeman și Scarlett Johansson, ei, aproape că ai avea siguranța că o să fie ceva bun. Nu este nici pe departe așa, nu am cuvinte să explic cât de prost este filmul. Ideea nu a fost rea, doar că este tratată la mișto și pe repede înainte, iar finalul nu ajută nici el. Ah, și cei doi actori nu salvează nici ei situația. De evitat, e pierdere de timp.

Peaky Blinders (2013 –

O serie ok-ish, nu o consider genială. Însă e bună. Pentru mine a fost mai ales un manual de studiu al limbii. Nu ai oricând priejul să auzi așa ceva. Altfel, Cillian Murphy este bun, Paul Anderson este fenomenal iar Tom Hardy este Dumnezeu pe pământ în filmul ăsta, și cu treaba asta mă refer la actorie. Alfie Solomons e cea mai veridică treabă de-acolo. Aștept următoarele sezoane. Merită, dar doar pentru unele lucruri, altfel reclama îi depășește calitatea.

Motherless Brooklyn (2019)

Un detectiv suferind de Tourette caută să rezolve cazul morții singurului prieten pe care-l avea, de asemenea și mentorul său. Detectivul este Edward Norton, prietenul este Bruce Willis, în film mai apar Alec Baldwin, Bobby Cannavale sau Willem Dafoe. Un film mai mult decât decent, de văzut, chiar dacă devine și un pic obositor. Norton este bun, Dafoe la fel, Willis joacă prea puțin iar Baldwin a devenit grețos de bătrân și de gras. Dar repet, un film neapărat de văzut. E bun.

The Good Liar (2019)

Nu chiar cel mai bun film pe care să-l vezi, dar asta este, sunt sigur că unora le place. Un joc bun făcut de McKellen, dar departe de cel din The Dresser, de exemplu, dacă ați văzut ceva serios cu el. Însă un film agreabil, al cărui final devine însă intuibil pe măsură ce trece timpul. Helen Mirren nu mi s-a părut cine știe ce, dar reușește cumva să-și ducă rolul la final. Mno, poate de văzut în lipsă de altceva.

A Bluebird In My Heart (2018)

Un film european, care știm deja că se ghidează după alte reguli și canoane decât mizeriile făcute la Hollywood, dedicate mai ales mâncătorilor de nachos de la mall. Nu este un film extraordinar, dar atrage cumva prin modul în care pune problema, ca și prin faptul că personajul aduce aminte puțin de Leon. Totuși nimic fantastic în el, dar un film care poate fi totuși încercat.

Spenser Confidential (2020)

Mark Wahlberg care bate, fuge și astupă. Mă rog, de astupat nu are timp. Ceva ce s-a dorit film de acțiune, pe de o parte a și ieșit așa ceva din el, dar la final pe mine a eșuat să mă impresioneze. Este previzibil, este jucat prost, Wahlberg nu mai este nici pe departe în forma sa maximă și aia nici nu știu unde a fost atinsă sau dacă a fost atinsă. De văzut în weekend, poate, în lipsă de altceva. John Wick rulează.

What Men Want (2019)

Vă este clar după nume că e ceva ce trebuie să fie o variantă a vechiului film cu Mel Gibson. Desigur, actrița din rolul principal este de culoare, este femeie de afaceri, este independentă, feministă și nu depinde de bărbați. A ratat să fie vegană, zic. În rest, o porcărie care este departe de a avea haz, plus că finalul strică absolut toată imaginea pe care i-o creaseră. Nu e de văzut, e corectitudine politică și atât.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.