De acasă #11

The ruthless (2019)

Sincer să fiu, rar am văzut o porcărie mai mare ca asta. M-am apucat de el pentru că am vrut să văd cum se descurcă Riccardo Scamarcio și în altceva decât în John Wick. Ei bine, se descurcă aproape la fel, cam același joc prin unele părți. Altfel, scenariu prost, previzibil, pe unele locuri aproape jenant de previzibil și cu un final care te face să-ți ceri banii înapoi. Noroc că există Netflix, aș fi plâns după bilet. Nu recomand nici rugat, evitați cu orice cost.

Triple frontier (2019)

Am avut așteptări mari de la filmul ăsta și rău am făcut că am avut. Nimic deosebit, un scenariu previzibil, o poveste care promitea mult dar care a fost tratată tare simplu și, în același timp, simplist. Ben Affleck nu face un rol rău, dar nici nu am sărit în sus de bucurie, iar finalul este unul pe care-l așteptam cumva și se pare că a venit exact așa cum așteptam. Nu recomand decât dacă este weekend și nu aveți ce face, așa că vreți să vedeți un film care să vă ajute să mai consumați niște timp.

Grass is greener (2019)

Excelent documentar. Absolut excelent. Și am avut surpriza să văd că documentarul nu este despre iarbă, despre marijuana. Nope. Documentarul este despre rasism. Și este atât de bine creionat încât devine delicios. Și enervant. Și apoi te enervezi când vezi cât de aberante sunt unele lucruri, rămase așa de ani de zile. 15 ani de pușcărie pentru o țigară, de exemplu. Îl recomand din tot sufletul, chiar trebuie văzut, chiar nu trebuie ratat. Puneți mâna și băgați, e pe Netflix. Pentru cine nu are Netflix… nu știu ce să zic, nu știu ce să vă recomand, nu știu pe unde-l puteți găsi.

Gold (2017)

Mno, 2016 sau 2017, nu ştiu exact de când vine filmul ăsta, cert este că l-am văzut. Şi că nu este deloc rău. Scenariul te ţine treaz, povestea este bine construităm finalul este deschis şi te lasă să crezi ce vrei, iar Matthew McConaughey face din nou un rol care să fie ţinut minte. Un rol din acelea pe care ar fi trebuit să le joace mereu, nu mizeriile alea de comedioare nereuşite. Eu zic să-l vedeţi, merită. A, este construit pe fapte reale şi asta aduce un plus imens, la final te face să te gândeşti la toată nebunia care a fost acolo.

The Highwaymen (2019)

Nici mai bun, nici mai rău, pe scurt este vorba despre povestea celor doi poliţişti retraşi care pornesc pe urmele lui Bonnie şi Clyde. Filmul nu este deosebit, ar fi putut fi mai bun, pare extrem de previzibil pe alocuri şi unele lucruri putea fi subliniate mai bine decât s-a făcut asta, dar este un film de văzut. Kevin Costner nu reuşeşte nici de data asta să convingă, dar filmul merită văzut fie şi numai pentru Woody Harrelson care reuşeşte din nou o prestaţie extrem de bună. Merge de weekend, pe seară sau când vreţi voi. Chiar merge.

Comments 2

  • Foarte tare cu titlurile pe care le aleci :))
    Genial. Felicitari

    • Eu nu ALEC, ci ALEG titluri.
      Iar aici chiar nu este nimic genial, și nimic de felicitat.
      Așa că am scos linkul către site-ul tău, ca și numele acestuia din postare. Vorba aia, pe banii mei îți faci reclamă doar dacă-mi ceri voie să faci asta și mă și plătești. Nu sunt aici să-și facă orice meltean internautic de cap pe munca mea și-n plus site-ul ăsta NU acceptă reclamă, cu atât mai mult a unor moldoveni online care nu știu să se comporte. Următoarea chestie de gen se soldează cu report pentru spam direct la Google, ca să nu zici că nu am spus.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: