“Cum se fac bani pe Revolut?”

Eram pe TPU. Yup, în caz că mai este cineva care nu știe, TPU este una dintre cele mai mișto resurse de fun când ești cam întunecat. Este de asemenea și cea mai bună mărturie a faptului că nu ne vom face bine și că nația asta nu merită și nu va primi mai mult. Acolo vedeți cu adevărat ce este România, acolo vedeți cu adevărat care este viitorul ei. Adică nu este. Trecut de căcat am avut, prezent de căcat avem, bine măcar că n-avem nici un viitor.

Normal, din când în când mai dau o tură pe-acolo, la trolat. Face bine la ten, relaxează sinapsele, alea-alea. Și într-una dintre aceste zile am dat de întrebarea de mai jos.

Cum sa fac bani pe revolut?
Am auzit ca se fac bani pe revolut dar nu stiu cum.

Desigur, NU se fac bani pe Revolut. Sau nu așa cum a ajuns ideea la pitecantropul de mai sus. Să explic însă minunea și modul prin care rromânurile transformă totul într-un circ ambulant.

Revolut are o campanie sau cum vreți să-i spuneți. Campania funcționează așa:

1. Convingi un prieten că vrea Revolut. Sau că are nevoie, e tot aia.
2. Pentru înscriere îi trimiți link-ul tău de afiliat or whatever, cum vreți să-i spuneți, sau îi dai invite pe numărul său de telefon. Pe baza link-ului sau invite-ului tău va începe el să-și creeze contul.
3. El trebuie să treacă de înregistrare, inclusiv verificarea identității, să depună cu succes primii 50 lei în Revolut și să facă, cu la fel de mult succes, o primă plată prin intermediul contului respectiv.

Ce aduce treaba asta? Simplu. 50 lei ție, după ce el a depus primii bani în contul său Revolut, și 50 lei lui, după ce el a făcut prima plată prin intermediul contului Revolut. Normal, mai mulți prieteni convinși înseamnă mai mulți bani pentru tine, cel care le furnizezi linkul sau invite-ul de înscriere.

Nu mai sunt multe zile din campania asta. Poate tocmai de aia în postările sponsored de pe Facebook au apărut din ce în ce mai multe pagini care se intitulează ceva de gen “Card gratuit + 50 lei bonus”. Am dat de ele de mi-au sărit ochii din cap. Băieții deștepți s-au gândit că merge treaba asta, vor pune botul ceva oameni și na, 50 lei după 50 lei… așa se adună averea, bo$$.

Ce am priceput eu din asta? Că suntem mici. Că vom rămâne mici. Că întotdeauna suntem pe trișat, șmenuit, ciordit, rachețit. Că 50 lei vor decide în continuare obiectul votului. Că 50 lei vor decide în continuare multe altele. Că, mai presus de toate, nu există sistem pe care românul să nu fie capabil să-l trișeze.

Exact din aceleași motive s-a ajuns și la punctul la care românii nu mai pot cumpăra jocuri de Xbox de pe store-ul Argentina. Pentru că românul, dac, carpato-danubiano-pontic, s-a prins că acolo-s prețuri mult mai mici. Problema nu este că s-a prins de asta. Problema este că a abuzat de asta, că a cumpărat ca animalul. Tocmai de aceea acum, ca să poți cumpăra, trebuie neapărat să dispui de un card din zona respectivă de lume. Și, din cauza unor măscărici ca ăștia, m-am mutat și eu de pe US pe Europa, că na, s-au aplicat aceleași reguli peste tot. Sunt bine, sunt în Irlanda (Xbox nu are support și market în România), tot un joc la 2 luni cumpăr, acum nu mai costă 10 dolari, ci 10 euro, nu este nenorocire, dar pricepeți ideea, animalele reglează piața.

Revenind la Revolut, o idee mișto, aia de a aduce prieteni în sistem și a vă bucura amândoi de asta, s-a transformat într-o mizerie. Românul ridică un talcioc pe orice Golgothă, spunea Octavian Paler. Are perfectă dreptate. Mie personal mi-ar fi rușine să fac așa ceva. Am cel puțin un prieten care a spus clar că vrea să-și deschidă un cont Revolut. Nu m-am gândit vreo clipă să profit de el. I-am explicat avantajele, micile dezavantaje și asta a fost tot. Nu concep să câștig eu de la el, chiar dacă ar câștiga și el de la mine. Eu așa sunt. Acum, să merg mai departe, să-mi creez pagină de Facebook, să-mi sponsorizez pagina pentru a ajunge la cât mai mulți în speranța că mă aleg cu mulți fraieri, ei bine, asta mă depășește. Nu spun că nu este corect din punct de vedere al sistemului. Este, s-a creat posibilitatea. Moral însă, discutăm de un jigodism. Este o rromânească, așa cum obișnuiesc eu să spun. Desigur, pentru Revolut este un câștig. Pentru ca mine, ca individ, și pentru noi, ca nație, este o înfrângere. Aia pe care o purtăm în spate cam de pe vremea în care suntem pe aici.

Acum, ce să zic, aici nu va fi ca la Xbox. Mă simt doar prost că trăiesc între animalele astea și rândurile mele exprimă supărarea personală legată de faptul că mă tem că-n țara asta nu mai există nimic normal.

De final am să mai zic ceva.

O nație care atârnă la 50 lei nu va ajunge vreodată să valoreze 50 euro.

Cam atât.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: