Concert Orphaned Land in Silver Church – Cand religia lasa muzica sa vorbeasca

Cand am auzit de problemele legate de concertul de la Cluj, m-am temut ca acestea se vor rasfrange si asupra concertului de la Bucuresti. Nu a fost asa, iar cele patru trupe prezente in Silver Church – Artweg, Arkan, Myrath si Orphaned Land – au aratat ca nu au probleme in a-si respecta publicul si muzica. Ba chiar ceva mai mult.

Debutul a fost asigurat de francezii de la Artweg. O trupa de hardcore, extrem de agresiva, cu doi solisti vocali, unul mic de statura si slab, celalalt de culoare, inalt si masiv, si un baterist capabil sa indoaie tobele.

Probabil ca acesta a fost cel mai greu moment al serii, pentru ca foarte putini au inteles ce cauta ei in line-up-ul turneului. Nici sala nu a reactionat in mod deosebit, Artweg avand nevoie de eforturi mari pentru a intra in legatura cu ea. Pentru ceea ce sunt ei, au cantat bine si la final au reusit sa mai deschida putin apetenta publicului pentru stil. Mai au de lucru insa, si poate ca viitorul le va aduce mai mult decat o “deschidere” de 20 si ceva de minute.

Au urmat alti francezi, cei de la Arkan. O trupa bine pusa pe picioare, cu o muzica osciland intre gothic, death si ceva influente orientale. Arkan au debutat in forta si, de data asta, sala a fost alaturi de ei de la primele acorduri. De altfel, francezii se incadrau perfect in tema serii, mai ales prin prisma influentelor amintite mai devreme.

Aparitia solistei Sarah Layssac a fost momentul de la care a inceput si show-ul. N-am inteles foarte bine ce cautau pe acolo unduielile din buric si scuturatul sanilor, dar sa spunem ca or fi avut ele un rost. Oricum, Sarah a pus mana pe scena si nu i-a mai dat drumul pana la final. Este teatrala, foloseste gesturi ample si pare un bun psiholog, intuind momentul in care trebuie sa apropie scena de spectatori.

Au terminat in forta, iar Sarah a aratat ca se pricepe si la lucruri mai metalice, in afara de salba de banuti prinsa la mijloc. Sa spunem ca pe scena a intrat si unul dintre solistii vocali de la Artweg, care a beneficiat de o portie de crowd-surfing. Bine ca era vorba de cel mai mic dintre ei, ca nu stiu cum se descurca sala cu celalalt.

Urmatorul recital il consider revelatia serii. Este vorba de tunisienii de la Myrath, o formatie care activeaza de prin 2001, fiind infintata de chitaristul Malek Ben Arbia in momentul cand acesta avea 13 ani.

Stilul abordat este un progresiv in forta, la care se adauga influente orientale. O combinatie naucitoare, din punctul meu de vedere, pe care Myrath o duce la perfectiune, interpretand-o de o maniera care te face sa nu mai vrei sa asculti si altceva.

Din punctul meu de vedere au avut cel mai bun show al serii, dovedind ca muzica poate creste oriunde, daca are cine sa se ocupe sa o ingrijeasca. Zaher Zorgati, solistul vocal, se descurca de minune in cele doua registre de care are nevoie, vocea sa potrivindu-se de minune atat cu progresivul, cat si cu inflexiunile orientale amintite mai sus.

Au tinut sala in priza pana la final, iar aceasta a stiut sa le rasplateasca evolutia fantastica. Sincer sa fiu, in ultima perioada nu prea mi-a fost dat sa vad o trupa cu un asemenea chef de cantat, mai ales ca se afla la final de turneu. Au avut si o piesa pe care au cantat-o alaturi de Sarah de la Arkan, asa ca totul a fost perfect, cu tot cu nelipsitul buric miscator.

Si a sosit si clipa cand pe scena urmau sa urce isralienii de la Orphaned Land. La intrarea solistului Kobi Farhi, n-am putut sa nu remarc asemanarea cu Iisus. De altfel, Kobi a tinut sa asigure sala (ca si la Sonisphere anul trecut), la un moment dat ca “desi suntem in Silver Church, eu nu sunt Iisus, sunt Kobi”.

Orphaned Land au dat drumul masinii de metal si ea a functionat ireprosabil. Par o formatie care se simte bine pe scena, gata mereu de glume, de altfel pe acestea le-au facut pe tot parcursul serii, intrand pe scena peste celelalte formatii, ba cu mancare, ba cu prosoape sa le stearga fruntile, ba cantand alaturi de ele.

De fapt, dupa cum spunea si Kobi, “acesta a fost un turneu al pacii, in care am trait alaturi de crestini si musulmani, si ne-a unit o singura religie, aceea a heavy-metal-ului”. Frumos spus, clar mesaj, din nefericire acesta va ramane doar in sufletele celor prezenti.

Influentele doom, death si orientale au adus publicului cam tot ceea ce-si dorea de la acest recital. Vocea este aparte, exista clipe cand muzica are alura unei incantantii, poate mai putin fericita fiind ideea de a lega steagul Israelului de microfon, insa asta este, pana la urma, o problema de mandrie nationala si poate fi perfect inteleasa.

Finalul a fost apoteotic, pe ultima piesa au urcat pe scena toti componentii celorlalte trei formatii si cei de la Orphaned Land au cantat, numai ei stiu cum, din mijlocul tuturor. Kobi le-a multumit celor din public, mai ales ca acesta a fost ultimul concert al turneului, a multumit si colegilor de scena alaturi de care a cutreierat salile de concerte si a fotografiat publicul din Silver Church, ca amintire. De altfel, si Artweg, si Arkan si Myrath s-au fotografiat cu publicul si probabil ca in curand pe site-urile oficiale ale formatiilor vom avea parte de amintiri de la Bucuresti.

A fost o seara deosebita, o seara care nu a depins de conceptie, ci de chef, si as spune ca a iesit perfect. Nu stiu cat de prieteni sunt in viata reala toti cei care au cantat bucurestenilor, dar ieri seara au dat senzatia ca se cunosc de multa vreme si ca se accepta si respecta reciproc, in dauna oricaror cutume religioase. Aceasta a si fost ideea principala a acestui turneu si, cel putin la Bucuresti, si-a dovedit forta.

Rock on.

Cronica, aici.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.