“Cine ma striga in noapte” are, de acum, un raspuns

Piata Constitutiei a fost locul perfect pentru ca Iris sa aniverseze 35 de ani de activitate. Desigur, stiti ca primul spatiu ales era Arena Nationala, doar ca lucrurile s-au schimbat din mers. Probabil ca stiti si ca ultima motivatie aruncata in joc de organizatori a fost ca trupei nu ii place acustica de acolo. Lasa ca le place celor de la RHCP si lui Lady Gaga, ca de aia vor canta acolo.

Pentru mine, alegerea a fost perfecta din punct de vedere al publicului: intr-un stadion cu 55.000 de locuri numai pe scaune, cei adunati aseara la concert ar fi parut un micut musuroi de furnici. Iar daca ati citit pe undeva ca Iris a adunat 15.000 de oameni in Piata Constitutiei, nu dati atentie cifrei, a aparut probabil dupa ce numaratoarea s-a facut ca in piesele lui Caragiale.

Primul lucru despre care trebuie sa vorbesc este faptul ca organizarea a fost depasita de evenimente.

La intrare, unele dintre persoanele care trebuiau sa puna bratarile pe mana spectatorilor se pricepeau in general la orice, dar nu si la asta. Drept urmare, pentru a intra mai repede, unii din cei sositi acolo le luau si le puneau singuri, ca se descurcau ceva mai bine la treaba asta.

Tocmai de aceea, cel putin la ora la care am sosit eu, accesul era cumva ingreunat de lipsa de indemanare a personajelor respective. Pana si cei de la BGS erau deranjati de greutatea cu care erau nevoiti sa permita accesul.

Cele cateva standuri cu bauturi amplasate pe ambele parti ale pietii nu au facut fata, fiind prea putine. Cum soarele ardea de parca de maine ar fi urmat sa nu o mai faca, in fata lor s-au format cozi imense. Unii dintre cei mai putini rezistenti renuntau, pentru ca nu este chiar asa usor sa stai ca o sardina intre alte cateva persoane.

Apoi, ajuns in fata, aveai “sansa” de a auzi ca berea s-a terminat si ca trebuie sa te asezi la coada de langa. Da, berea se termina si cand auzi lucrul acesta cu o ora si jumatate inainte de a incepe concertul incepi sa te intrebi ce credeau oamenii aceia ca se va intampla acolo.

Apa si sucurile erau calde, deci aici cererea a fost ceva mai redusa, tocmai de aceea berea a dus greul, fiind singurul lucru rece din zona. Au fost oameni care au sosit de la cozile respective dupa mai bine de o ora de stat si transpirat alaturi de alti nefericiti platitori de bilete…

Spre final, alta surpriza neplacuta: cu vreo 30-50 minute inainte de terminarea concertului la toate standurile respective NU SE MAI VINDEA NIMIC! Adica, aveai jetonul in buzunar si nu puteai decat sa-l rascumperi! Ti-era sete? Pai ce, mai spectatorule, ai venit acolo sa bei apa? Sotiei ii era cald si ai fi dorit sa-i torni apa pe ceafa? Da’ cine te-a pus sa n-o lasi acasa? Copilul s-a deshidratat in caldura de acolo? Lasa, ca faci altul, la o adica. Ciudat mod de a spune ca nu mai vor banii nostri, daca tot i-am dat…

Acum, sa trecem la VIP. Teoretic, in clipa cand iti iei un bilet VIP, care costa si 150 lei, te astepti sa vezi concertul in conditii optime. Ei, tribuna VIP era exact in spatele tuturor celorlalte zone de acces, cu niste scaune de plastic numai bune sa-ti ravaseasca oasele dupa ce stai pe ele. Si, surpriza, imediat langa ea, la iesirea din stanga…erau amplasate toaletele. Cum ar veni, VIP cu aroma.

Si gata, am ajuns la muzica. Mai precis la Iris, zeii rock-ului romanesc, internationala de rock si alte cateva epitete dragi fanilor.

Cei patru au inceput recitalul printr-un medley electric format din cateva din piesele cunoscute ale formatiei. Ani diferiti, albume diferite, a prins repede la public, chiar daca se vedea ca acesta si-ar fi dorit sa asculte cantecele in varianta extinsa. Au urmat Frumusetea ta sau Vino pentru totdeauna, dar si o piesa noua, Inocenta ta, pentru a se ajunge la primul moment cand pe scena a urcat si cineva care are voce, adica Felicia Filip, pentru un De vei pleca.

Ajuns aici, sa spun ca doi kinderi aveau senzatia ca piesa asta ar apartine celor de la Iris, iar un al treilea il intreba pe prietenul lui despre cine e Felicia Filip, ca el n-a auzit de ea. E normal, cumva. Ca sa stii cine este Felicia Filip trebuie sa asculti muzica.

S-a mers mai departe apoi, cu doua piese noi, cu Demagogi sau Cine ma striga in noapte, dupa care s-a apelat la o perioada de liniste, tot un medley, dar acustic. Dupa el a urmat proiectarea stemei vechi a Romaniei pe cele doua ecrane uriase dupa care, pentru mine, a sosit surpriza uriasa de a vedea ceva ce mai vazusem.

Poate va amintiti ca la concertul de Craciun din Silver Church spuneam despre Iris ca au aplicat cu succes o reteta a setlist-ului pe care o vazusem cu numai doua saptamani inainte la Celelalte Cuvinte, in concertul lor aniversar. Ei bine, de data asta Iris au preluat si partea legata de panza care acopera trupa, numai ca la Iris ea nu a cazut, ci s-a lasat incet pana jos.

Desigur, pentru ceilalti totul a fost in ordine, pentru ca nu pareau a fi prin zona prea multi ascultatori de Cuvinte, asa ca slabe sanse sa le fi vazut cineva aniversarea de 30 de ani de la Sala Palatului.

Baby a adus-o pentru a doua oara pe scena pe Felicia Filip, a urmat un solo extins de tobe al lui Nelu Dumitrescu, nimic deosebit la el in afara faptului ca a fost lung, ceva piese mai vechi, Lady in Black a celor de la Uriah Heep, maltratata si devenita Doamna in negru, Floare de Iris cu o chifla serioasa pe solo-ul de chitara (nu mai mira pe nimeni…), Strada ta si asa s-a ajuns aproape de final.

Final care a adus cu el cateva artificii anemice si niste confetti asezandu-se pe umerii tuturor. Publicul nu s-a oprit aici si Iris s-au intors pe scena urmand sa cante ceva “pentru unul mustacios, care e in ceruri”. Ei bine, acceptand ca Freddie Mercury are norul sau pufos acolo, sper sa nu fi cazut de pe el cand a auzit ce a facut Iris din I Want to Break Free. Si gata. Cica ar urma sa ne vedem la aniversarea de 40 ani, dar nu ni s-a spus daca pana atunci vor ma canta sau urmeaza 5 ani de pauza.

Concluzionand, as spune ca a fost vorba de un “spectacol” facut pe genunchi, parca in viteza, fara suflet, parca pentru a mai lua ceva bani. Pauzele mai lungi si apelul la public pentru a canta impreuna au acoperit cu succes ceea ce s-a vazut dupa a doua piesa, adica faptul ca avem parte de o formatie fara solist vocal, desi el este pe scena.

Nelu parea plictisit in spatele tobelor, unde oricum nu a excelat vreodata, iar Valter se chinuia sa lege acordurile intre ele. Ca de fiecare data, singurul care se simte cel mai bine este Boro, insa cu floarea asta primavara nu mai vine.

Am vazut pe scena, mai mult decat problemele muzicale care nu dureaza de ieri, o formatie “sictirita”, obosita, care si-a pierdut lucrul care prin anii ’90 facea ravagii intre iubitorii de rock: pasiunea pe care o punea in tot ceea ce facea. Un final trist al unei perioade lungi.

Cat despre Cine ma striga in noapte?, in ceea ce-i priveste pe Iris as spune ca este o intrebare care si-a gasit, in sfarsit, raspuns. Este vorba de cineva care urla ca nu mai vrea sa fie chinuit.

Muzica.

Cronica, aici.

Dialogăm? :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this: